După o anumită vârstă începi să te schimbi. Fiecare are pragul său, are startul său. Cred că al meu s-a produs mult prea devreme, am sărit câteva etape. Ideea este că mult prea devreme am început să mă maturizez, să conștientizez ceea ce se întâmplă cu viața mea.
Am început să iau lucrurile în serios la o vârstă prea fragedă. Când tinerii ca mine nici nu se desprinseseră încă de cuib, eu îmi luasem deja zborul. Și, sincer vorbind, nu prea știam încotro zbor. Atunci părea interesant: libertate, putere de decizie, control asupra lucrurilor. Devenea palpitant.
Până la prima lovitură. Și a fost grea. Mamă, ce a mai durut!
Nici nu știam cum să reacționez. Am simțit doar ură, multă ură. Și, în final, cred că neputință. Și mi-am zis: Ce greu e să fii om mare!
Atunci am înțeles vorbele părinților: Lasă, că te faci tu mare și ai să vezi atunci cum e să dai de greu!
Dar ce, se lipea ceva atunci de mine?! Nu și nu! Eu le știam pe ale mele…
Și vine și momentul crucial! Momentul în care îți pleacă cel drag. Cel mai drag! Și știi că pleacă, și știi că nu vă veți mai întâlni vreodată, și știi că îți vei lua la revedere pentru totdeuna pentru că știi, pentru că ai învățat, pentru că ai făcut școala care te-a învățat că nu există viață după moarte și că că tot ceea ce ai auzit tu când erai copil despre viața de apoi sau despre reîncarnare sunt simple fabulații. Și ce te faci acum? Ce faci cu disperarea ta? Unde o duci? Cui o dai?
Și strigi? Cui strigi? Cel care vrei tu să te audă nu te mai poate auzi! Ești singur, cu urletul tău, cu viața ta, cu suferința și neputința ta pentru care nu te-a pregătit nimeni. Nicio școală nu te-a învățat ce să faci în astfel de situații. Și ai făcut școală destulă. Destulă cât să știi că așa va fi.
Și acum vrei ca omul tău drag să iți întindă mâna, să te cuprindă în brațe, să îți spună că totul va fi bine și că va trece și te vei remonta, că vei găsi în tine puterea de a merge mai departe, și că viața are pentru tine și lucruri frumoase și neașteptate pe care le vei savura din plin.
Ești prins la mijloc, între realitate și ficțiune, între obiceiuri și raționamente. Și habar nu ai de tine și de capul tău. Rezolvi lucrurile mecanic, ca un drogat, ca un robot… Le duci și pe astea. Și apoi, cu puterea ce te-a caracterizat dintotdeauna, te ridici, te scuturi elegant și trăiești mai departe. Și trăiești normal, firesc, cu bune și cu rele, lăsând râul vieții să curgă cu tine, prin tine. Și astfel trec ani, mulți ani.
Și după mulți ani te lovește o nouă senzație, o senzație necunoscută pe care nu o poți defini. E o combinație între dor, dragoste și mânie. E ceva imposibil de definit. După mulți ani, când ai crezut că ai uitat, că totul e trecut și că te mai hrănești ocazional doar cu amintiri, îți vrei, din nou, omul înapoi. Îl vrei lângă tine, să te ia de mână, să te însoțească, să te privească, să vadă cine ești și unde ai ajuns.
Și știi că nu e acolo. Nu te vede și nu te știe. Dar insiști în ideea ta stupidă. Și mergi singur pe drum și, crezând că este cu tine, te apuci să îi povestești. Îi spui ce ai mai făcut, cum îți merge, dacă ți-e bine sau rău, îi spui tot din viața ta, așa cum ai povesti unui prieten de demult cu care nu te-ai mai văzut niște ani buni.
Și tot ce dai din tine e mândrie, că ai ajuns undeva, că ai realizat ceva, că îi semeni, că te-a ajutat să crești frumos, că ai avut un exemplu. Îi spui și de fericirile tale, dar îi spui și de suferințe, îi spui ce decizii ai luat, dar și ce lecții ai învățat. Și ești mândru pentru că nu ți-ai ratat viața și pentru că ai ajuns acolo unde el și-ar fi dorit să ajungi. Și încă mai ai un drum lung de parcurs până la succesul deplin.
Iar la final de drum, asemenea unui nebun, privești oglinda din fața ta și îi spui: Nu-i așa că semănăm? Ai văzut cât de mult ne asemănăm? Dacă ai fi fost aici, ai fi fost mândru de mine! Și ne-am fi bucurat împreună!
(Text dedicat unui suflet rătăcitor de care îmi este tare dor…)
Guest post by Ioana Milea
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
