Nu sunt o ”rompe corazones”.
Foarte departe de mine acest gând.
Mai mult: atunci când am intenții cu-adevărat criminale, rămân într-o tăcere tâmpă, cu rațiunea împrăștiată într-un spațiu din care lipsește gravitația, atât de necesară pentru a forma propoziții mai complicate decât ”Ana are mere”.
În astfel de momente, IQ-ul meu scade dramatic sub 25, și, fiindcă vorbim – conform DEX – de o stare patologică, constând dintr-o debilitate mentală maximă, nu e de mirare că atrag situații pe măsură.
Când s-a întâmplat să mai zgârii, fără intenție, vreun corazon, a fost – la asta mă pot susține toate scrierile de specialitate – din cauza unei erori de comunicare.
Și a măștilor, îmi mai permit să adaug.
Adică ce poate fi mai teribil decât să mergi la un bal mascat, purtând figura proprie, 100% din piele originală, iar cei din jur să creadă că ești o mască în plus? Sau mai tragic: tu să crezi că măștile din jur sunt reale.
Câteodată e cu noroc: fața din spatele măștii poate fi mai agreabilă decât masca în sine. Câteodată, însă, nu: fața și masca se confundă într-un aluat de clătite cu ingrediente alese neinspirat.
– Te-am căutat ieri și nu erai, îmi reproșa E la telefon într-o zi de vară.
– Aaa, păi am ieșit cu fetele la o bere după examen…
– Apoi te-am văzut vorbind cu M în fața căminului și nici nu te-ai uitat la mine…
– Serios? Nu te-am văzut. Ar fi trebuit să te apropii. M are examen mâine și e fiert. I-am povestit ce subiecte s-au dat la examenul de marți.
– Câte examene mai ai? Că nu se mai termină!
– Ăăă… e sesiune!
– Ăsta-i motiv ca să nu te întâlnești cu mine…
– …?
– Nu mă iubești, suferea el la celălat capăt al convorbirii.
– … ies la o bere cu fetele deseară. Hai și tu.
– Nu vreau să ies cu fetele. Vreau să ies cu tine!
(Jesus)
– …după sesiune…
(și bere și concertul de la stadion și Ulysses)
– Nu înțelegi că vreau să fiu 24 de ore cu tine?
(sper că nu)
– Înțeleg… înțeleg…
– Nu înțelegi! îmi striga el oftând, eu te iubesc mai mult decât mă iubești tu.
– Dar ieșim abia de două săptămâni!! încercam eu să calmez ape isterice de telenovelă.
– Da. Și a doua zi , eu ți-am spus cuvintele…
– Sunt doar cuvinte. Nu mă cunoști îndeajuns ca să vorbești serios…
– Da… sunt doar cuvinte… pentru tine.
– Erai mai amuzant cu o săptămână în urmă, ce-ai pățit? încercam eu o glumă inutilă.
– În VIAȚĂ există lucruri mai IMPORTANTE decât râsul…
– Ești în perioada aceea delicată a lunii? rânjeam eu de-a dreptul la telefon în timp ce urcam scările ca să ajung în cameră.
– Iar râzi, răspundea Exasperarea personificată. Nu poți să vorbești serios nici măcar o clipă?
– Râsul E UN LUCRU SERIOS!
– … dacă nu vii în parcul Rozelor la 7, mă arunc în Bega. Pa.
Cel mai mult detest când mi se trântește telefonul în nas.
– Unde mergi? mă întreba o amică de pahare, nu vii la bere?
– Întârzii puțin, începeți voi fără mine. Mă duc să văd ce vrea E. Zice că se aruncă în Bega.
– Dar ce l-a apucat?
– Habar n-am…
Pe malul Begăi, între alte sălcii, mă aștepta o salcie mai plângătoare decât cea mai bocitoare specie de salcie descoperită în prezent.
– Ce vrei tu de la viață? mă întâmpina în loc de : ”Hei, salut, ce faaaci?”
– …?
– Nu știi…
– Vreau să iau examenul de poimâine ca să merg bucuroasă la festivalul berii.
– Atât???!!
– Bine… și cel de săptămâna viitoare, dar mai este vreme până atunci.
– Cine vine la festival?
– Cargo! Nu e grozav??
– Nu-mi place Cargo. Nu mergi nici tu! Punct.
– …?
– Și ar mai trebui să o rărești cu ieșirile la bere între fete.
– Alte pretenții? întrebam într-o doară în timp ce mă pufnea râsul.
– Deocamdată nu.
– Bun. Că oricum am de gând să ignor ce-ai spus.
– Nu pot fi cu tine în condițiile astea.
– Te înțeleg.
– Renunți așa ușor la IUBIREA noastră??
– Pământul către E: Ieșim de două săptămâni!!
– Știam eu că nu mă iubești, articula el în crescendo. M-ai mințit de la început!
– Ooo, îmi pare rău. Nu ești tu de vină. Sunt eu mai lentă și am nevoie de mai mult timp…
– E clar că tu ești de vină!
Clătita și masca – prăjite într-o lume bidimensională.
– Vezi? Și acum că am lămurit lucrurile, trebuie să plec.
– Mă arunc în Bega! Mă arunc! Mă arunc…
Și s-a aruncat. ”Și apa unde-au fost căzut/ În cercuri se rotește”. Dar fiind așa de vară încât puteai traversa Bega pe picioare, nu s-a întâmplat nimic.
End.
Citiţi şi
Dragostea, compasiunea și blândețea
Ai fi flatată sau ofensată dacă ai afla ce face înainte de întâlnirea cu tine?
Despre bărbați, cu luciditate: ce a mai rămas din promisiunea unei relații
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
