Secolul vitezei. Ne trezim, ne îmbrăcăm pe fugă, gonim spre serviciu (dacă ne permite traficul, bineînțeles), mâncăm pe fugă, nu mai avem răbdare pentru nimic. Dar de ce trebuie să ne grăbim și cu iubirea? De ce alergăm în căutarea ei şi ne aruncăm în “povești de dragoste”, fără să fim siguri că avem o conexiune reală?
Pe reţelele de socializare vedem atâtea cupluri care își expun fericirea (mai mult sau mai puțin reală) și se naște în noi dorința de a le arăta că nu suntem mai prejos. Găsim un nefericit/ o nefericită și îi punem pe umeri fericirea noastră. Nici nu ieșim bine la o cafea și începem să postăm și noi poze de cuplu. Gata, checked, am o relație! Ne mințim singuri. Nu mai avem răbdare să construim relații, nu ne dăm timp să ne cunoaștem, iar peste o lună/ un an/ zece ani ne întrebăm de ce s-a ajuns la despărțire și de ce “avem ghinion”.
Suntem hămesiți de dragoste, asta e clar, și, cu cât nu o găsim, cu atât foamea devine mai mare și suntem predispuși să o păcălim cu un sandviș, în lipsa unei mese consistente. Vrem dragoste și o vrem cât mai repede. Ieri, dacă se poate. Și suntem atât de naivi, încât începem relații cu oameni pe care nu-i cunoaștem deloc. Azi aflăm cum ne cheamă, mâine ieșim la prima întâlnire, poimâine facem sex, iar săptămâna viitoare ne căsătorim și facem copii. Nu neapărat în ordinea asta.
“Nu e de vină cel care cere, ci cel care dă.”
Iar aici trebuie să dau vina pe sexul din care și eu fac parte, cel feminin. N-aruncați încă piatra, nu mă exclud. Dorința de sex este prezentă atât la bărbați, cât și la femei. Diferența constă în faptul că pentru majoritatea femeilor e mai importantă dragostea decât sexul, iar pentru bărbați este exact invers.
Citiţi şi Îi tot dăm viteză. Dar încotro?
Până nu demult, femeile știau de treaba asta și îi țineau puțin pe bărbați până să se culce cu ei, iar apoi le dădeau sex cât voiau, că doar și lor le plăcea. Când ne-au convins că nu e bine ca noi, ci e bine ca ei și noi de ce i-am crezut? Eh, aici îmi lipsește o parte de istorie, că nu știu când s-a schimbat situația. O fi fost în momentul în care am dat fusta jos și am luat pe noi pantalonii, când am vrut să demonstrăm că putem noi să le ducem pe toate, că n-avem nevoie de bărbați? Și, probabil dintr-un exces de zel, am zis să le arătăm că nici pentru noi sexul nu este o așa mare scofală. Astfel s-a scurtat perioada de tatonări din ce în ce mai mult, până am ajuns la “te-am văzut, te-am plăcut, m-ai…”.
Ăăă, da, să revenim, ce ziceam? Unde ne grăbim, cin’ ne aleargă și, mai ales, de ce acceptăm?
Guest post by Andra Vasioiu
Și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Christian Dior și WC-ul din fundul curții – Eleganța vieții pe trepte de contrast
Fata de zăpadă (poveste de dragoste cu final fericit)
„Pe atunci eram săraci, dar fericiți”
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
