V-am zis că mi-s dragi românii și-mi sunt, că-s de poveste! Mă-ntreb dacă așa colorați or fi și alții mai vestici ori de prea multă civilizație devin poate mai șterși?!
Scara unui bloc mai vechi decât mine și copiii mei la un loc. Domn înalt, palid, i-a plăcut mult sucul de struguri mai acri și prune. Sărut mâna, doamna doctor! Bună ziua, zic! Ce faceți, gata, v-ați revenit! Făcurăți melenă! Daaa…asta am avut! Ulcer netratat, zic! Daa…și vechi. Dar sunt nebuni doctorii ăștia, dna doctor! Mi-au dat medicamente și-mi fac rău. Iau pantoprazol și amețesc. Nu-l mai iau! Îl dau naibii! Nu de la el, zic, de la anemie… nu stați așa, luați-vă tratamentul, că iar veți sângera. Aaaa, păi siguuur, de la anemie amețesc…sigur că-l iau. Păi da’…cum să nu-l iau?!
Mi-s dragi oamenii! Iar românii îmi sunt chiar simpatici. Ăsta o fi pesemne motivul pentru care mă încăpățânez să cred c-o să pot fi aici tot ce-mi doresc și mă va și împlini asta. Cum minciuna n-ar fi apanajul existenței mele, n-am cum să nu mărturisesc că mă-ncearcă oarece frustrare când aud că ăia buni au plecat și-am rămas noi… Așa zice presa și cu ei nu te pui că le știu pe toate, mai puțin că un copil se dezvoltă-n uter și nu în burtă….măcar atât? Dar nu-i scopul meu să fiu răutăcioasă tocmai azi, deși uneori s-ar mai cere. Nu știu ce mă doare mai tare. “Dezbină și stăpânește” ăsta care se practică la orice nivel ori faptul că adeseori suntem considerați turme, minți odihnite, incapabili de alegeri juste și întrebări… habar n-am acum… dar înclin să cred că ce-a de-a doua variantă. Pe de altă parte, pentru că simt nevoie unei lămuriri, măcar infimă întrucât vine de la mine… vă asigur că știu incomparabil de mulți pe categorii de vârstă distincte pe mâna cărora mi-aș lăsa copiii și părinții, unii dintre ei foarte tineri, o gură de oxigen și speranță pentru mine, ce mă declar așa încăpățânată să nu mă dau dusă.
Știu că-s naivă până mai sus și-napoi, mi s-a spus, repetat, și n-am înțeles și voi refuza s-o-nțeleg. Contez pe discernământul și stropul de omenie din fiecare. Un dram de minune prin noi tot s-o mai găsi. Chiar credeți că doctorii au făcut vreo conspirație cel puțin mioritică și nu vă lasă să vă vindecați bolile nedrepte cu lămâi și ghimbir? Ori mai rău, vă tratează frecventa hipertensiune arterială cu scheme complexe de medicamente, combinații, își pierd vremea cu studiile civilaților lumii… că deh, ei au și bani, și disponibilitate pentru asta, în loc să vă lase să înghițiți concentrate de usturoi sau chiar mai bine să ronțăim câte-o funie eventual pe stomacul gol… să se absoarbă?? Sau chiar de-a dreptul revoltător vă sfătuiesc să vă vaccinați copiii, ajungând să vă înduplece cu propria experiență vis-a-vis de propriii copii? Știu că pe majoritatea nu interesează statistica, ba relevant ar fi doar când suntem în categoria celor care nu… dar dacă am fi chiar noi ori al nostru acel 1 dintr-o sută, mie, sută de mii, milion? Ar mai avea oare importanță restul de 99, 999,… care nu ajung să pățească necazul?
Ce-ar răspunde mă-ntreb “consultantul pe probleme de sănătate” unei mame disperate… ce soluții i-ar oferi?
Nu vreau să înțelegeți nici pe departe că judec, nu subminez valoarea unor sfaturi practice legate de alimentație, dar se cere obligatoriu discernământ și încredere! Dacă în voi, uneori, aveți dubii, găsiți-vă omul potrivit chiar de-ar fi să răscoliți pământul. Când nu știi și nici nu înțelegi ce citești, ba, mai grav , lucrurile se văd doar în alb și negru, întrebați! Acceptați și-o altă opinie. Nu vă faceți rău singuri. Primul lucru pe care-l face un doctor când evaluează un pacient e să aibă grijă să nu rănească și-abia apoi să vindece… când poate. Așa-i corect și nu suntem mici dumnezei să pretindem că putem face totul.
Bolile sunt aceleași în cărți, dar oamenii sunt diferiți. Contează totul: de la statut social, meserie, antecedente familiale, constituție fizică, până la psihicul unui individ. Ar trebui să profităm de vremurile pe care le trăim, să nu ne lăsăm păcăliți și să ne folosim instinctele… astea-s primare și nu le poate influența nimic. Oricine simte ce i se potrivește și ce nu… de la alimentație, mod de gândire până la personajele cu care intrăm în contact. Să alegem cinstit cu noi, zic!
Știu că pare greu de crezut, că nimeni nu spune, și apoi sigur v-ați întâlnit cu păreri contradictorii, cu situații neplăcute când așteptările sigur erau altele, dar doctorii sunt oameni înainte de toate și au aceleași temeri ca toți ceilalți… uneori cad pradă nevoilor firești, au griji, boli, zile proaste, alteori sunt excesiv de precauți… totul are legătură și la ei, ca la toți ceilalți, cu felul unui om de-a fi. Jovial, posomorât, zâmbitor, îngândurat, empatic, mai zeflemist, natural, rigid… nu așa suntem toți? Dar niciodată indiferent! Oricât vi s-ar părea! De deciziile în ce vă privește depinde somnul lui, liniștea cu care-și întâmpină familia și libertatea de-a face ce-i place.
Nu mă erijez în vreo apărătoare, fiecare e suficient de inteligent să știe ce poate. Cer un strop de încredere și bucuria unei relaționări cinstite, respect bidirecțional. N-ai zice că relația asta atât de intimă de unu la unu, neapărat creată în scop benefic, ar trebui să rămână intactă ori înconjurată de maximă înțelegere de o parte și de alta, ci spre deliciul publicului dornic de vărsare de sânge ar semăna mai degrabă cu o luptă fără arbitru-n ring. Nu trebuie să fie așa, medicul și pacientul sunt o echipă, iar finalul o victorie cu scor egal. Să vă fie bine și de bine!
Pe Laura o găsiți cu totul aici.
Citiţi şi
Țara în care nu te poți compromite
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
