Aș putea spune că nu-i la fel Crăciunul fără tine (mai ales că mă pregătesc să merg din nou acolo), dar nici cu tine nu-mi amintesc să fi fost vreodată la fel, ci de fiecare dată diferit. Și s-au înșirat anii și Sărbătorile pe mai mult de jumătate din viață.
Oare de ce era atât de special Crăciunul pentru noi? Probabil pentru că atunci ne-am cunoscut. Nu-mi amintesc să te fi remarcat în mulțimea de oameni, dar în mod sigur mi-ai atras atenția în momentul în care era să te arunci peste mine în pat. N-aveai de unde să bănuiești că soră-ta își adusese să doarmă la ea o grămadă de prietene, și ai sărit ca ars să aprinzi lumina. Eram copii în vremea aia și au urmat iernile pline de zăpadă în care ne dădeam cu sania pe dealul de lângă casa voastră, pentru ca apoi să ne înghesuim toți lângă sobă, cu hainele înghețate și țurțurii pe noi, nopțile vesele și pline de jocuri, în care umpleam casa zeci de copii (spre disperarea părinților care nu mai puteau să doarmă).
Toate momentele presărate cu poveștile noastre nocturne, în care tu încercai să mă convingi că sunt mironosiță, iar eu că tu ești vagabond. Până la urmă, ne-am convins împreună, așa cum nu ne închipuisem vreodată. Știam eu că promisiunile se împlinesc, dar la noi s-au împlinit până și glumele, în special cele care începeau cu „eu și cu tine niciodată…”.
Și-mi amintesc de anii în care Crăciunul ne aduna pe toți oamenii dragi la un loc, în atmosfera aia magică pe care nu cred că a existat vreun om să nu-și dorească să o mai simtă pe pielea lui. Cum îmi aduceam colegii și prietenii la voi acasă, de parcă ar fi fost casa mea, cum eram nucleul distracției și a bunei dispoziții, noi, cei care parcă ne-am devenit mai mult decât o familie. O mai aveam și pe colega de bancă îndrăgostită de tine (încă una la număr?!) pe care te-am rugat să o ții ocupată și mi-ai confirmat: misiune îndeplinită. Nu cred să te fi rugat ceva vreodată și să mă refuzi, cu atât mai mult în asemenea cazuri. Ai stat lângă mine și când am suferit din dragoste și nu-mi răscoleai sufletul, ci mă făceai să râd. Să râd și să uit. Și când eram supărată, nu te lăsai până nu-ți spuneam tot și simțeam că-mi iei durerea cu mâna. Cele mai mari secrete, noi ni le știam și ni le păstrăm. Aveam încredere ca-n nimeni altul începând din perioada în care-mi erai ca un frate mai mare și, culmea, ne-a ținut până în ziua de azi.
Cel mai viu mi-a rămas în suflet Crăciunul în care am avut de ales. Între tine și prietenul tău. Sau, mă rog, alegerea era făcută, însă a trebuit confirmată, iar pașii mei prin zăpada neatinsă mi-au fost cei mai lungi și grei făcuți vreodată. L-am sărutat pe obraz, i-am făcut o urare scurtă și m-am aruncat în brațele tale. Doamne, cât de calde erau și cât de dor îmi era, încât nici n-am observat când el a dispărut de lângă noi (apropo, astăzi mi-a făcut el o urare caldă și de suflet – semn că oamenii se mai maturizează și unele relații trec proba timpului). Acel Crăciun a fost Crăciunul nostru, în care nimeni și nimic n-a mai contat. A fost Crăciunul pe care nu ne-am închipuit că-l vom trăi vreodată, cu toată dragostea aceea despre care aveam impresia că există doar în povești. Și toate câte-au mai urmat…
Dar cum aș putea să uit ultimul Crăciun? În care casa aia mare s-a umplut din nou, după ce părinții tăi s-au bucurat atât de tare că, în sfârșit, după atâția ani, le-au venit toți copiii acasă. Toți, printre care și eu. Fiecare cu familia lui, nu mai împărțeam o cameră ca pe vremuri, dar toate cele trei camere de la etaj deveniseră calde și vesele. Și fiecare colț din casă ne stârnea atâtea amintiri, începând cu vremea când eram de vârsta copiilor noștri. Nu ne-am închipuit niciodată cum va arăta viață noastră peste atâția ani, nici măcar atunci când visam împreună. Mă rog, atunci ne închipuiam altceva. Dar fericirea are culori diferite și contează mai puțin cum arată, și mai mult cum este trăită și simțită.
Nostalgia împletită în discuția noastră de dimineață, la o cafea, când ne trezeam înaintea tuturor și ne întâlneam în bucătărie. Cartea răsfoită în grabă și concluzia că, uneori, avem nevoie să ne facem curățenie în suflet, în relații și în viață. Că viața se schimbă și ne schimbă, dar ceva în noi a rămas la fel și niciunul n-am putea spune cu precizie ce anume. Poate magia aceea a Crăciunului care ne dădea senzația că orice dorință ni se îndeplinește?
O vreme ne-am privit tăcuți, strângând în palme ceștile de cafea și lăsând sufletele să-și vorbească. Fără cuvinte, exact așa cum știu ele mai bine și cum au învățat de-a lungul anilor: simțind. Spuneau povești despre Crăciun, despre magie, despre bucurie, despre visuri și despre dragoste. Și nu le mai spuneau separat, ci împreună.
Guest post by Invisible woman
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Spiridușul din bradul de Crăciun
Femeia modernă și magia Sărbătorilor: echilibru între tradiții și grija de sine
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
