Obişnuiam să cred că îmi cunosc corpul. Eram tânără şi nu aveam cum să nu-i ştiu fiecare curbură, fiecare căuş, fiecare cotlon tainic. Credeam că fermitatea pielii ţine de eternitate şi îmi permiteam să o hrănesc cu orice produs cosmetic îmi cădea în mână, indiferentă la eticheta plină de ameninţări ascunse, indiferentă la posibilele efecte secundare pe termen lung sau la toxicitatea ingredientelor acestora. La fel şi cu alimentaţia. Nu-mi refuzam nicio fantezie, bogată caloric sau nu, semipreparate sau nu, tip fast food, nu conta, niciodată nu mi-am pus problema că, aşa cum unii medici se exprimă plastic, „îmi săpam mormântul cu dinţii”. Nu se refereau la mine. Şi asta pentru că atunci când eşti tânăr, nimic nu te afectează, nimic nu te poate pune cu botul pe labe. Cel puţin asta credem, nu?
Dar anii nu stau, ei aleargă spre nicăieri şi ne târăsc şi pe noi prin viaţă. Aşa am păţit şi eu. Au venit şi au trecut minunaţii 30. Au venit sarcinile, alăptarea, nopţile nedormite, alimentaţia şi mai haotică şi noile priorităţi. Corpul meu a rămas undeva în plan… ascuns. Nu mai eram prieteni. Mereu în grabă, mereu fără timp să-l ascult. Doar strigătele de ajutor i le mai auzeam din când în când şi asta numai de teamă să nu mă abandoneze şi el pe mine.
Odată trecută de 40 am înţeles cât de mult am greşit faţă de corpul meu şi, parcă trezită dintr-o amorţeală, mi-am propus să încerc să recuperez anii trecuţi. Nu voi reuşi, sunt conştientă de asta, dar bătălia nu este încă definitiv pierdută.
Kilogramele în plus pot dispărea, chiar dacă foarte lent, pielea lipsită de elasticitate şi plină de vergeturi poate să recupereze parte din strălucirea de altă dată. Cearcănele mele adânci, paloarea îngrijorătoare şi oboseala accentuantă pot deveni amintiri. Este o promisiune pe care mi-o fac mie însămi. Între timp am descoperit şi beneficiile ingredientelor bio, precum laptele de cocos despre care am aflat despre ce e în stare de aici.
Nu voi fi ca la 20 de ani, frumuseţea şi prospeţimea, dar şi inconştienţa tipice acestei vârste s-au dus. În schimb, dau bun venit maturităţii echilibrate (acum), conştiente de problemele şi de soluţiile pe care o femeie la are la această vârstă. Pentru că indiferent cât de mame suntem, cât de femei de carieră sau cât de solicitate ne simţim ca soţii, nimic din toate acestea nu ne pot servi ca scuză pentru a ne neglija, pentru a ne ignora. Sănătatea interioară – fizică şi psihică – precum şi cea exterioară merg mână în mână. Şi nu, nu este un moft să ai grijă responsabil de cum arăţi. Nu este o dovadă de egoism şi nici de superficialitate să te pui pe tine însăţi undeva pe primele locuri în lista proprie de priorităţi. Dimpotrivă, dacă tu eşti bine şi restul celor care contează pentru tine pot fi, la rândul lor, bine.
Ţine minte asta şi nu fă ca mine, nu aştepta să treci de 40 de ani ca să te redescoperi şi să înveţi să te îngrijeşti şi, da, să te iubeşti!
Citiţi şi
De ce și-ar face cineva implant de păr – convingeri, pe bune!
Ce mâncăm pentru a ne controla greutatea
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
