Lipsesc din jurul așteptării mele, îmbrățișările tale. Mă înșel la plural. Una. O singură îmbrățișare lipsește. Aceea. Sau ultima, cred. Când mi-am lăsat corpul departe de tine, l-am sprijinit în cearceaful roșu aprins, mi te țineam în expirație să mai pot fi. O secundă, eu. Cum m-o fi chemând în clipa aceea?! Dar chiar la debutul următoarei secunde, m-ai cuprins cu totul, mi-ai inundat corpul, ieșit din cearceaf parcă, îți crescuseră mâini noi și palme noi și picioare noi și mirosuri noi. Doar noi. O lume atârnată dincolo de verande și cearceaful roșu aprins de noi! Dacă viața mea a existat doar pentru această clipă, numai și numai pentru această îmbrățișare, mă declar fericită etern. Mă înșel la singular. Lipsesc din jurul așteptării mele, întreaga mea viață. Cum m-o fi chemând, mâine? Tu? Cuprinsă.
Ultima îmbrățișare, oricare, totuna.
Guest post by Claudia Imre
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Am cunoscut-o pe cea mai nefericită femeie fericită
Cine ți-a spus că trebuie să te dezbraci ca să faci dragoste?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
