ora 8.00
Toată gaşca adunată la mine în sufragerie. Unul dintre noi zâmbeşte tălâmb. Nimeni nu înţelege de ce. Bagă mâna în buzunar şi scoate de acolo un joint. Toată gaşca rămâne perplexă. Ne uităm la el că la maşini străine, străine de planeta asta. A foast suficient să ţipe unul din noi şi s-a şi iscat o mică revoluţie. Dacă ar fi pe aici, pe aproape, adică prin cartier, o lovitură de stat în desfăşurare, la ce dispoziţie ne-a cuprins, am fi perfect capabili să o gestionăm.
– Ce faci, băi, dobitocule? zbier eu la om, de-i sare joint-ul din mână.
– Băi,cretinule, se aude din celălat colţ al camerei..
Injuriile se năpustesc asupra bietului om ca valurile iscate de un tsunami. Unul dintre noi, mai cu capul pe umeri, se hotărăşte să pună punctul pe I:
– Băi, imbecilule, îl contempli sau îl aprinzi?
Aproape că apludam această întrebare, menită să rezolve problema care ne măcina din secunda în care văzusem joint-ul. Spun aproape pentru că dăm din mâini, dar de frenezie nu nimerim stânga cu dreapta. Îl aprinde. Un murmur de încântare traversează încăperea. Lucrurile intră în matca lor firească. Brusc, ne punem pe petrecut de zici că e “Cinco de Mayo”. Pfff, ce emoţii !
ora 8.30
La masa din sufragerie, într-o reluare de neimaginat, se joacă poker, cred. Spun poker şi cred, pentru că cineva, în aceeaşi reluare de neimaginat, explică cum că cel mai bine, la poker, e să ai cărţi proaste. Foarte proaste, cu cât mai proaste, cu atât mai bine. Aşa e bine la poker, să fii varză la cărţi. Mă uit şocată la ei. Cel mai tare mă tulbură faptul că mi se pare că ce spune omu’ are sens.
ora 8.32
Am văzut două filme, la televizor, cred. Nu ştiu despre ce era vorba, cu ce actori sau ce naiba s-a întâmplat. Mai mult că sigur că nici nu le-am văzut, dar mi-au plăcut mult.
ora 8.33
Începe al treilea film. Asta e pe bune.”300″. Ferească Dumnezeu, ce bărbat! N-am mai văzut în viața mea aşa bărbat, cred. Azi pun totul sub semnul întrebării. Am aşaaa, o dispoziţie meditativo-dubitativă. Pffuaaa, ce bărbat. Cineva îmi întinde un şerveţel. Pot doar să bănuiesc că de la atâta admiraţie îmi curg balele. Paradoxal, nu mă jenez deloc. E posibil să-mi fi aţipit centrul jenei. Aş vrea să duc şerveţelul la gură, dar numai gândul asta mă epuizează în aşa măsură încât mă aduce în pragul leşinului. Nu sunt pregătită să leşin, am musafiri. Mă uit totuşi cu recunoştinţă către cel care mi-a întins şerveţelul. Îmi pare cunoscut. Am o străfulgerare şi nişte flash-uri, pe care cum le am, aşa le şi uit. Îmi vine în minte că toate sunt vremelnice şi mă prosternez ca o vită în faţa gândului meu din mintea mea. Mi se pare atât de adânc, încât… nu ştiu ce, că nu reuşesc să leg două gânduri între ele.
O evidenţă mă loveşte fix în moalele capului, dar cum sunt sub anestezie nu simt nimic: ăla cu şerveţelul e iubitul meu. Îmi zâmbeşte şi nu prea, în timp ce eu îi zâmbesc ăluia din “300”. Cred că nu prea-i convine. Cred că se gândeşte că lui nu i-am zâmbit niciodată aşa. Dar nici el nu a arătat niciodată aşa. Gândul asta mă face să izbucnesc, din nou, în cel mai cristalin râs posibil, care are un efect de domino incredibil. Toţi prietenii mei, din spirit de solidaritate, mă acompaniază în râsul asta bezmetic, care mi se pare că durează vreo câteva ore. În fapt, nu cred că a durat mai mult de câteva secunde, din pricină că toţi suntem pe “save energy” mode.
Doamne, ce bărbat! Ce naiba, nu s-a terminat filmul ăsta? Am sentimentul că mă uit la el de trei zile. Ce bărbat… şi are şi picioare lungi, cred. Am dezvoltat un gând maladiv de a mă uita la picioarele bărbaţilor şi a le măsura din priviri, de când am crezut că i-am compromis iubitului meu un trening. În sensul că l-am spălat, l-am uscat şi am vrut să mă îmbrac cu el, treningul meu fiind deasemenea pe sârmă. În secunda în care am pus pantalonii pe mine am şi înlemnit. Scurţi rău, cu câţiva centimetri deasupra gleznelor mele. În situaţii de criză, nu mai pot să gândesc cu capul meu şi mereu o sun pe prietena mea cea mai bună, să gândim amândouă cu capul ei. Am asigurat-o că am folosit atâtea grade câte trebuiau şi în plus nu era prima dată când îl spălam. Am hotărât împreună să muşamalizăm toată treaba, să-l pun la loc în dulap ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat şi să merg pe burtă, ce atâta vorbărie? Şoc şi groază când iubitul meu a venit acasă şi s-a îmbrăcat cu pantalonii din discuţie. Îi erau buni, nu făcusem nimic greşit. Ar putea reieşi din toată povestea că iubitul meu arată de parcă ar trebui să lucreze la circ sau că vreau eu să mă laud că am picioare lungi. Greşit. El arată perfect normal, cu singura menţiune că avem aceeaşi înălţime… doar că bărbaţii au picioare scurte.
Doamne, vreau şi eu un bărbat cu picioare lungi. După fața iubitului meu suspectez că am început din nou să salivez pe tricou.
8.50
Prietena mea mănâncă paste.
-Sunt foarte bune. Nu ai puţin zahăr să pun în ele?
Aoleuuu, îmi dau seama că nu ştie ce a lovit-o. Îi iau pastele din mâna şi i le înlocuiesc cu un Kinder Bueno. Îl dovedeşte într-o clipită. Ridică ochii în lacrimi spre mine şi zice:
-Miki, eşti cea mai bună prietenă de pe pământul ăsta şi te iubesc mult! Mai ai?
O înţeleg foarte bine. Dacă un bărbat , oricare din încăperea asta sau de pe stradă, nu contează, mi-ar da acum un tort de ciocolată, m-aş mărită cu el pe loc. Fără să clipesc, i-aş jura credinţă veşnică. Noroc că nu face nimeni asta.
9.00
Nu mai înţeleg nimic. Printre hohote demente de râs strecor întrebări de genul: Cine,frate?;Unde, frate? şi De ce, frate? Reuşesc să-i fraieresc o perioada şi să-mi răspundă înainte ca toată lumea să realizeze că nu ştiu de capul meu. Ultima discuţie, din pricina căreia era să mănânc bătaie de la prietenii mei, a fost cam aşa… Am prins eu o frântură despre cineva, care s-a dus undeva, să facă ceva. Ridic ochii încântată, că pot în sfârşit să iau parte la o discuţie şi întreb:
-Unde s-a dus?
-La magazin.
-Cine?
-Mihai.
– De ce?
-Tocmai spuneam, să-şi cumpere ceva de mâncare..
-Cine?
-Mihaaaaaiiii!! zbiară toaata lumea.
-Ce e cu el? Ce-a făcut? mai apuc să întreb, înainte să izbucnesc din nou în râs, fără vreun motiv anume. Sau poate am unul, dar îmi scapă. Îmi scapă multe, în momentele astea, dar nu e panică. Nu e nimic important. Sper!
ora 9.20
Toată lumea râde bezmetică.
Oamenii care jucau poker stau ţepeni cu cărţile în mâini, uitându-se unii la alţii. Ar abandona jocul pe care oricum nu-l mai joacă demult, dacă gândul asta nu le-ar părea aşa complicat. Un alt prieten de-al nostru ne povesteşte despre un apicultor care făcuse din albinele lui nişte maşinării feroce de luptă. Ne uităm toţi prostiţi şi impresionaţi de aşa grozăvie de poveste. Punem alandala întrebări idioate, la care oricum nu se oboseşte nimeni să răspundă. Ne spune cum că apicultorul ţinea albinele aşa, într-un fel de stand-by, până, nebunele, o luau razna şi nu ştiu ce dracu’ făceau. Nu pricepe nimeni cum naiba înrăia albinele, nebunul de apicultor şi care era, mai exact super-puterea lor, de le făcea letale, dar ni se pare tuturor o poveste halucinantă. Pufnim toţi pe nas, gurile fiindu-ne ocupate cu calupuri de ciocolată. Ne uităm toţi speriaţi în sus, fiind convinşi că am auzit un bâzâit de albine dresate să facă prăpăd, de apicultorul groazei. Dar cum spuneam, totul este trecător, aşa că imediat ne uităm în jos, cu îngrijorare să verificăm statusul ciocolatei. Devine principala noastră preocupare. Dacă aş putea să scriu, i-aş compune cel mai frumos şi mai erotic poem din câte există. La câtă inspiraţie am acum, s-ar numi, probabil:”Iubito, te iubesc,jur, să mor io!”. Mai bine că nu pot să scriu.
Oricum, a fost o seară reuşită. N-am înţeles nimic, dar mi-a plăcut mult. Îmi place când toată lumea e veselă. Îmi place şi când e pace în lume. Free Willy!! Mai râd puţin şi-mi vine în minte că aş putea să lucrez pentru Green Peace. De ce nu am făcut asta până acum, stau şi îmi irosesc viața?! Mâine vorbesc cu ei. Şi mă înscriu şi la dansuri. Mereu am vrut să dansez.
Rămân pe gânduri, în timp ce mai molfăi o jumătate de ciocolată întreagă.
Gata! De mâine…
Pe Mihaela o găsești întreagă aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Femeile mature vs femeile imature
Bijuteriile pentru bărbați – între tradiție, simbolism și stil personal
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
