În marginea unui film – I wanna dance with somebody – și a unui serial – A small light.
Am fost foarte norocos să fiu copil și adolescent chiar la apogeul culturii populare occidentale. Civilizația vestică avea apoi să decadă – paradoxal, grație invenției sale absolute: tehnologia – în ceea ce cunoaștem astăzi. O lume de neprivit, de neascultat și de nelocuit.
Dar în anii 1990, când eu eram copil și apoi adolescent, la radio se auzeau Nirvana, Tupac, Michael Jackson sau Whitney Houston.
Am fost un mare admirator al doamnei Whitney Houston, de care m-am îndrăgostit iremediabil pe la nouă-zece ani. Genul ăsta de iubiri țin pentru totdeauna.
Am văzut filmul “Bodyguard” la cinema. De multe ori. Nu mai știu de câte ori, dar de multe, multe, multe ori. Cu siguranță e filmul de cinema pe care l-am văzut de cele mai multe ori la cinema.
E adevărat: o doamnă, care se ocupa de bilete, mă îngăduia în sală fără să mai plătesc. La noi, lumea se destrăma și nu conta un copil care venea la mai multe proiecții ale filmului “Bodyguard” fără să plătească bilet. Pentru mine a contat.
Și Kevin Costner era, pe atunci, actorul meu preferat. Nici astăzi nu e departe de primul loc.
Apoi s-a întâmplat viața. Doamna Whitney Houston a avut o existență tragică, încheiată devreme. N-a apucat cincizeci de ani.
Rătăcirile, drogurile, deciziile greșite în iubire și carieră i-au stins vocea, i-au închis ochii. Dar dragostea mea a rămas. Dragostea mea a rămas pentru totdeauna.
Și chiar din prea multă dragoste, pentru că nu făcusem pace cu moartea lui Whitney Houston, n-am putut să mă uit la filmul “I wanna dance with somebody” când a apărut – acum doi ani. Abia acum mi-am făcut curaj să-l văd. L-am găsit pe HBO MAX și l-am privit fără lacrimi. E un film puternic, care spune îndeajuns de bine povestea lui Whitney Houston, care a ajuns o celebritate în muzică în vremurile vechi (astăzi dispărute) când în muzică mai conta și vocea.
Diferența dintre anii 1990 și anii 2020 este diferența dintre ce a făcut Whitney Houston cu cântecul „I will always love you” al lui Dolly Porton și ce a făcut Beyoncé cu “Jolene”, al aceleiași Dolly Porton.
***
Acum voi schimba total registrul și mă voi întoarce într-o epocă întunecată, în anii celui de-Al Doilea Război Mondial, în timpul Holocaustului.
Oricine are idee ce s-a întâmplat pe lume în secolul trecut știe povestea lui Anne Frank, fata care a murit la doar cincisprezece ani într-un lagăr nazist. Nu înainte de a-și scrie Jurnalul în timp ce, împreună cu familia ei, stătea ascunsă într-o clădire din Amsterdam (astăzi, cea mai vizitată clădire din Olanda).
Anne Frank a supraviețuit acolo doi ani, dar nu ar fi supraviețuit fără o femeie absolut uimitoare, una dintre eroinele mele: Miep Gies.
Nu m-am gândit până nu am văzut A small light (pe Disney+) ce rol a jucat de fapt Miep Gies în povestea lui Anne Frank.
Și m-am bucurat să aflu că a avut o viață nu doar plină de sens (fără Miep Gies nu am mai fi avut Jurnalul lui Anne Frank), ci și foarte lungă.
Miep Gies a trăit o sută de ani, și-a împlinit destinul, era toată o lumină și eu nu m-am gândit la ea decât foarte târziu și sunt vinovat.
Dar acum îi știu bine istoria și va fi mereu în gândurile, în rugăciunile, în speranțele și în alegerile mele.
Miep Gies a fost una dintre marile doamne necunoscute ale secolului XX. O să vedeți dacă vă uitați la serial.
Și n-o să o mai uitați și ecoul numelui său nu se va stinge.
Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
I Will Always Love You – viața unui cântec
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
