În timpul summitului european de la Bruxelles, din februarie 1988, în timpul unei şedinţe de negociere privind politica agricolă comună, exasperat de cerinţele premierului britanic Margaret Thatcher şi neştiind că microfonul îi era deschis, președintele Franței, Jacques Chirac, a spus: „Dar ce mai vrea de la mine această scorpie? C*aiele mele pe un platou?”
Lui Chirac i se citește “simpatia” pe față. 🙂
O gafă care a făcut, la momentul respectiv, deliciul presei mondiale de scandal. Prim-ministrul britanic a cerut traducerea, iar ziarul Sun titra: „Prim-ministrul francez vorbește mizerabil”.
Premierul Thatcher a avut o atitudine uneori ostilă faţă de Comunitatea Europeană, atitudine ce a provocat controverse chiar în propriul partid. Nu a crezut niciodată în viitorul Angliei ca parte a a unei Comunităţi a statelor europene, a unei uniuni de state care cooperează în varii domenii, pornind de la economie. Printre priorităţile premierului Thatcher nu se aflau cooperarea într-o structură unică şi nici lezarea suveranităţii britanice. S-a scris despre aceasta că avea puternice sentimente naţionale şi că singurul sprijin acceptat în dezvoltare era cel al SUA.
Preşedinţii francezi – 11 ani de acord forţat
În timpul celor 11 ani de guvernare Margaret Thatcher (3 mai 1979 – 22 noiembrie 1990) a marcat în mod succesiv guvernele franceze prin felul de a-şi impune voinţa şi prin maniera nimicitoare de a spune „Nu”. Deja felul său autoritar de a guverna a fost poreclit “handbagging” din cauza felului în care obişnuia să îşi fluture geanta prin faţa adversarilor săi politici.
Valéry Giscard d’Estaing
Între Margaret Thatcher şi Valéry Giscard d’Estaing a domnit tot timpul un conflict mocnit. Nu s-au agreat niciodată. În 1979, în timpul primului său summit european, Margaret Thatcher, nedespărţită de geanta ei de mână, s-a adresat surprinzător de autoritar unui ansamblu format numai din şefi de stat, spunând: „Îmi vreau banii înapoi”. În acea perioadă, Anglia plătea mai mult decât primea de la bugetul european. Crezând că vor reuşi să depăşească repede toanele unei simple fete de băcan, partenerii săi europeni, printre care se afla şi Valéry Giscard d’Estaing, au subestimat încăpăţânarea premierului britanic, Giscard d’Estaing părăsind Palatul Elysée, în 1981, fără să întrevadă capătul acestui conflict.
François Mitterrand
Un preşedinte pe care a intrat cât de cât în graţiile “Doamnei de Fier” a fost François Mitterrand. Dar “Maggie” nu s-a lăsat copleşită de o îmbunătăţire a relaţiilor Franţa-Anglia şi s-a gândit mereu la banii săi, iar schimbarea locatarului de la Elysée nu a făcut-o să se răzgândească în această privinţă. Odată cu accentuarea crizei economice din 1982, preşedintele francez pune problema prezenţei Marii Britanii în Comunitatea Europeană, iar Margaret Thatcher, profitând de faptul că englezii o încurajau în atitudinea sa intransigentă, a avut câştig de cauză în 1982 la Fontainbleu. De atunci Thatcher şi Mitterrand au continuat să colaboreze timp de 9 ani, chiar dacă viziunile lor economice nu erau foarte apropiate.
Citiţi şi
Reverență, Majestatea Voastră!
„Theresa May. Un prim-ministru pentru Brexit” – o lecție deschisă de istorie recentă
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
