Zilele noastre vin cu găleți de informație (utilă și inutilă) în spinare: știm tot ce mișcă (sau așa ne lasă cineva impresia) în showbizz, pe YouTube, pe Facebook (că doar nu degeaba avem internet, TV, tablete, etc) sau pe alte rețele de socializare. În acest context s-a născut „fenomenul” hate-ului (hate=ură), expresie preluată din limba engleză. Voi face referire la țara noastră, deși „problema” s-a extins la nivel global.
Dacă se-ntâmplă să spui tare și clar că nu-ți place cutare lucru, gata dom’le, ești mare hater! Pe la noi primează ideea de a fi buni, blânzi, mielușei (și ce vreți voi) și când trebuie, și când nu… pe scurt, e plin de mimoze! Hai să facem un exercițiu: dacă Ionică îi spune lui Mărin „Băi, Mărine, așa mă enervează Lenuca!”, cel mai probabil Mărin îi va răspunde „Băi, Ionică, de ce ești hater, mă?”. Sigur, în acel moment Mărin nu va lua în considerare faptul că Ionică o fi având niște motive pentru care n-o are la suflet pe Lenuca și nu s-a trezit el, așa, într-o doară: „Ce vreme frumoasă, mult prea frumoasă… ce-ar fi s-o stric creându-mi o antipatie nejustificată pentru Lenuca?”.
Vreau să subliniez faptul că, de cele mai multe ori, atunci când te irită profund cineva, există și alte motive în afară de faptul că nu-ți place fața persoanei în cauză (care, probabil, la rândul ei nu ți-ar dedica vreun portret pe sticlă de Murano); s-ar putea să-ți fi greșit (cel puțin așa consideri tu) concret, cu ceva, sau există posibilitatea ca, pur și simplu, să nu rezonezi cu persoana respectivă și să nu ai chef să afirmi public contrariul doar pentru a da bine în ochii… cui, până la urmă?
Citiţi şi:
Trăim vremuri grele, vremuri de internet, de prieteni virtuali, de hateri
Acum, normal că dacă ai (cum îmi place mie să spun) cât de cât țiglele pe casă, n-ai să mergi la soția Marelui Tău Boss s-o întrebi: „Doamnă, când ați avut ultimul contact sexual cu soțul dumneavoastră? Nu de alta, da’ în ultimele două luni urlă la noi mai ceva ca un T-Rex!”, dar nici să fii în extrema cealaltă nu mi se pare o idee prea bună pe termen lung. De exemplu, mie îmi vine să sparg televizorul de câte ori văd o foarte cunoscută cântăreață româncă, al cărei nume începe cu litera D. Cu toate acestea, majoritatea tinerilor români o plac, ceea ce pot să înțeleg și să accept. Pe de altă parte, dacă amica X mă întreabă „Asculți D.?”, nu văd de ce i-aș răspunde „Daaaa, e foarte tare!”. Evident că i-aș spune „Nu, nu-mi place.” Și evident că dacă m-ar ruga să argumentez, nu aș peria-o.
Eu cred că hate-ul și, implicit, hater-ii există, însă ei nu sunt oamenii care-și exprimă, argumentat, „umila lor părere” și în contexte potrivite, ci o altă categorie, al căror coeficient de inteligență nu depășește 90. Adevărații hateri sunt cei care comentează oricând, oricunde, fără nicio noimă. Pe scurt: o combinație între “Gică-Contra” și “Mă Trezii Vorbind ca Țața-n Târg”. Concluzionând, fiecare are dreptul de a rezona sau nu cu cineva anume, respectiv cu o anumită situație sau ideologie. Atâta timp cât îți exprimi părerea pertinent, la locul, în timpul, față de omul potrivit, nu ești hater, ci o persoană care nu vrea să fie înțeleasă greșit.
Guest post by Miruna-Maria Miron
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Voi ați observat cât de greu e pentru unii să suporte fericirea, binele sau succesul altora?
Să ne bucurăm, mâine va fi mai rău
Dispariția lentă a unei platforme de socializare și posibilitatea ca tu să devii CEO
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
