Am cunoscut de curând pe cineva care a retrezit sentimente, gânduri, dorințe, speranțe… toate deja cunoscute și trăite și de alte ori, lucru care, de această dată, în loc să mă bucure, cum poate ar fi normal, mă pune pe gânduri… Oare de fiecare dată am iubit? Oare ce simt acum e iubire?
Când treci de 30 de ani, teama de a nu rămâne singură te îndeamnă să faci gesturi pe care altă dată, cu câțiva ani în urmă, nu le-ai fi făcut. De ce? Pentru că nu îți era teamă. Erai tânără, frumoasă, independentă și încă nimeni din familie nu-ți tot amintea că la vârsta ta aveau deja copii. Trecută de 30 de ani însă, povestea se schimbă. Independentă încă ești, frumoasă… poate mai frumoasă decât atunci și totuși… ai cunoscut teama! Teama de a nu rămâne singură… Și-atunci, oricare nouă relație, devine posibila „the one” și crezi deja că-l iubești încă de la primele întâlniri, te vezi mireasă și, desigur, vezi deja cum îi faci vreo doi copii, cu tot cu asistentele şi moașele din sala de nașteri. Vezi tot!
Dar oare, îl iubești pe el sau iubești ideea de a fi cineva lângă tine? De a nu te ști singură seara în pat, de a nu merge singură la nunți, botezuri, cununii? Iar de n-o fi să meargă, statutul de divorțată parcă sună ceva mai bine… totuși, cineva te-a vrut cândva… însă nemernicul nu te-a meritat; și-apoi poziția de victimă s-ar putea să-ți aducă ceva avantaje pe viitor, cel puțin în mintea ta speriată.
Rămâne încă întrebarea: îl iubesc pe el? I-am iubit pe ceilalți? Câți dintre ei au fost acolo când mi-a fost greu? Unul! Câţi m-au iubit când am arătat jalnic, când am plâns, când m-a durut? Câți dintre ei mi-au fost și mi-au rămas prieteni? Câți m-au făcut să râd atunci când aș fi putut mătura pe jos cu ei de nervi? Tot el, același!
Doar că pe el l-am pierdut… și nu-l mai pot avea. Decât în suflet… și el mă iubește încă, o știu, o simt și câteodată chiar mi-o spune. Doar că…
În iubire tot cred! Iubesc să fiu îndrăgostită… și trăiesc fiecare clipă frumoasă cu oricare dintre ei, cei ce vor mai veni… Însă n-am să fac vreun compromis vreodată! Nu în dragoste! Cel ce va rămâne lângă mine va fi cel ce mă va iubi așa cum sunt, fără machiaj si gene false, fără diverse ajustări pe ici, pe colo… fără să se sperie de crizele mele de nervi, pe care sigur le voi face când îi voi găsi șosetele aruncate aiurea, ba din contră, să le găsească amuzante și-apoi să râdem împreună… Doar el va avea loc lângă mine…
Tuturor celorlalți, aducători de plăceri trecătoare şi nevinovate, vă mulțumesc că mi-ați trecut prin viață și vă doresc să o găsiți pe cea care vă va face să zâmbiţi și vă mai doresc s-o iubiți şi mai mult atunci când vă va certa, găsindu-vă șosetele aruncate aiurea…
Guest post by Mădălina Popescu
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
