Dintr-o comoditate a gândirii se consideră îndeobște că 1989 a fost un moment zero. E parțial adevărat, de prea multe ori fals.
Când nu au rupt radical legătura cu trecutul, demonii cultivați în comunism au continuat cu un răsunător succes demonii specifici Levantului nostru etern.
Marile păcate ale societății românești (să convenim că există totuși o societate românească, în ciuda marilor diferențe de la o provincie la alta, în funcție de Imperiile care le-au stăpânit) au ieșit din comunism cu o bogată moștenire a răului, căreia i s-au adăugat, într-un spectacol grotesc, păcatele post-comunismului.
La exagerările comuniste s-a răspuns, firește, cu exagerările post-comuniste. Primitivismul societății noastre s-a conservat. Și lipsa de respect pentru ce înseamnă o ființă umană a crescut, pe fondul disoluției autorității.
Disoluția autorității a condus la disoluția umanității. Nenumărate aparate de stat au încetat să mai fie locuite de oameni. Oamenilor le-au luat locul automate care răspund comenzilor (inutile de cele mai multe ori) birocrației, creaturi stăpânite de frica de a nu-și pierde un trai comod (deși dezumanizant).
Nevoia de umanitate a dispărut din societatea românească pe fondul creșterii convingerii populare că doar capitalul (și numai capitalul) contează. Omul a devenit secundar, o anexă la care politicul se raportează jenat, din obligație.
Pe de altă parte, impostori perfecți, cei de la propagandă pun omul în centrul preocupărilor sistemelor de pe tărâmul carpato-danubiano-pontic, ceea ce este cu atât mai ridicol cu cât omul chiar este ultima dintre preocupările sistemelor (și nu doar a celor publice).
Așa a crescut statul paralel cu omul.
Și cu educația lăsată în grija unor mass-media inepte, pline de gargaragii agresivi, oamenii au tot evacuat de la zi la zi umanitatea ca necesitate din viețile lor.
Din oameni, am devenit buruieni pe un câmp lăsat pârloagă.
Citiţi şi Merge şi aşa
Lipsa umanității noastre ne explică toate cazurile care s-au întâmplat și se vor mai întâmpla, de la Caracal la Săpoca.
Suntem așa cum suntem în primul și în primul rând, pentru că nu mai suntem oameni, nu mai prețuim ce înseamnă un om, nu mai vedem potențialul său și frumusețea unei deveniri.
Aș scrie că am decăzut în societate pe o treaptă rezervată animalelor, dar animalele au totuși onoare.
Reclădirea umanității noastre pierdute, prin educație, este singurul proiect de țară care ne-ar mai putea readuce în rândul indivizilor umani.
Deocamdată, după cum puteți constata pretutindeni, nu e cazul.
Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Christian Dior și WC-ul din fundul curții – Eleganța vieții pe trepte de contrast
Învățătorii, timpul, barbaria și lucrurile de neacceptat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
