Motto: Toţi acceptăm mai uşor să fim minţiţi atunci când inimile noastre sunt înfometate.
Stătea pe gânduri pe marginea patului, abia îşi aprinsese o ţigară şi trăgea cu poftă din ea, nu mai fumase de mai bine de 20 de ani şi parcă luase pauză doar ca să poată fuma acum, cu o poftă uriaşă. Nu a tuşit, nu a simţit nicio jenă, s-a lăsat pătruns de fumul cald şi parfumat, avea alte apăsări acum. Era foarte frig afară, era frig în cameră, iar în sufletul lui îngheţase un zâmbet stingher de niciunde. Era clar prea frig pentru o zi ce s-ar fi dorit caldă.
Cearşaful, salteaua şi perna purtau încă forma şi mirosul ei, trupul lui simţea îmbrăţişările nocturne. Abia plecase şi ar fi putut descrie cu exactitate fiecare clipă, fiecare atingere, fusese intens, ca prima oară. A vrut să aducă simţurile înapoi, să ţină în braţe un tricou, o bluză, o pereche de chiloţi, o bucată din noaptea trecută şi ar fi reuşit, dacă nu ar fi găsit goale sertarele în care îşi ţinea lucrurile. Toate sertarele goale şi toate lucrurile dispărute. Fără biletele, fără mesaje, fără „te-am iubit, prostule!”.
În rotocoalele de fum se proiectau în toate trăirile prin care trecuse de când o cunoscuse, prima atingere în joacă pe care, avea să îi mărturisească, ea a căutat-o, primul sărut peste primii aburi de cafea, mângâierile, formele descoperite în aşternuturi şi, nu în ultimul rând, dragostea, poate nu unică, dar cu siguranţă diferită, momentele line şi cele alerte combinate în jocuri doar de ei ştiute, doar de ei trăite. Şi mai erau şi discuţiile, pe el îl completau, ei îi stingeau setea de a şti, de a cunoaşte. Apoi eram momentele în care ea îl lăsa să îi gătească, variaţiuni în care punea mereu din belşug unt, piper, caşcaval şi usturoi, apoi paharul cu vin de după, pe care el îl strica enervant cu pepsi. Îi era recunoscător pentru fiecare clipă petrecută împreună. Parcă nu e chiar aşa de frig, cel puţin, zâmbetul lui devenise cald şi real. Dintr-o mie de femei, bărbatul o ţine minte pe cea care îl părăseşte.
S-a trezit dimineaţă ca pentru o zi specială. Bine, e specială, dar nu în sensul aşteptat. Azi voia să o sune şi să îi spună că o iubeşte, deşi, ca o pedeapsă, nu i-o mai spusese de ceva săptămâni. Lumina şi liniştea din casă sunt chinuitoare deja, se gândeşte la o a două ţigară, la cum totul se va pierde în fum, la liniştea ce se va aşterne în viaţa lui, acum. Îşi promisese de mult că nu va mai fuma şi că nu va mai visa. Visase prea mult acum, îşi dorise un episod final fericit, cu concluzie în încheiere şi s-a ales cu o scenă proastă într-un film bun, ca în melodie. Să ţi se dea papucii de Sfântul Valentin, o altă poveste tipică lui, doar lui. Ne doboară dorinţele noastre, proiecţiile asupra oamenilor din jur şi aşteptările de la viaţă, uităm să ne bucurăm şi ne chinum în paradigme personale şi sociale umflate.
Învăţase de mult să piardă, să învingă, învăţase de mult să nu se mire şi, mai ales, să se bucure pentru fiecare detaliu plăcut al vieţii. Să iubească şi să trăiască atunci când poate, nu în zile şi anotimpuri speciale şi nici în locuri desemnate ale iubirii. Ar fi vrut şi să înţeleagă. De ce oamenii vin, de ce oamenii pleacă, de ce ne trezim singuri chiar şi atunci când adormim împreună. De ce aşa? Totul e o lecţie, totul se leagă de un moment pe care l-am trăit sau l-am cauzat cândva, o notă de plată pe o tipsie de argint, o molie strivită de palma jucăuşă a unui copil neatent. Doar că, din toate căutările a învăţat un lucru simplu: să nu îşi piardă timpul să înţeleagă oamenii care nu se vor înţeleşi.
S-a lăsat înapoi în pat pe o parte, cu a doua ţigară fumată pe jumătate. La un moment dat, au început să îi treacă prin faţa ochilor toate femeile pe care le-a iubit vreodată, fata brunetă de la grădiniţă, fata bucălată de la şcoală, ţiganca de la care a furat primul sărut, tipa de la liceu pentru care nu a fost decât un amant, fata din cartier cu care a făcut prima dată amor şi apoi, din ce în ce mai rapid, toate celelalte, una câte una, trupuri, sentimente şi sensuri, trăiri şi căldură, şi cu fiecare imagine, căldura din inima lui creştea, mai mult, mai mult, până la ea. La ea totul a îngheţat şi s-a oprit în loc, ca şi cum spaţiul şi timpul se terminaseră. Îi ţiuiau urechile şi se uita mirat la el cum stătea într-o rână, într-o poziţie indecentă, pe marginea patului. Era abia începutul zilei şi se lăsa întunericul.
L-au găsit după prânz, avea un rictus straniu, un fel de zâmbet de acceptare, ca şi cum murise înainte să moară. Au dat vina pe cele două ţigări fumate după o perioadă atât de lungă de abstinenţă.
…Noroc că nu umblu în sertare.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
