Din nou la start!

7 March 2022

Când văd primăvara asta, cu un război atât de crud, de absurd și de nedrept (ca toate războaiele, de altfel), peste care ninge îndârjit, nu pot să nu mă gândesc la versurile lui Adrian Păunescu din a sa „Antiprimăvară”:

„Ce dacă vine primăvara,
Atâta iarnă e în noi,
Că martie se poate duce,
Cu toți cocorii, înapoi.”

Și totuși… parcă nu aș goni-o, aș ruga-o doar să ne dea înțelepciune și vești bune sub soarele de care ne e atât de dor, și la propriu, și la figurat.

Nu am început vesel acest articol, pentru că vremurile sunt de așa natură, dar una dintre cele mai puternice „arme” (ce ironie a limbii, nu?) pe care le avem la îndemână este cuvântul. Cuvântul aducător de mângâiere, de informații (vitale în forma lor reală), de alinare și de bucurie. Pentru toți cei ce acum fac ceea ce știu ei mai bine – și anume, scriu – fac și eu o invitație: de câteva zile, a început o nouă ediție a concursului de blogging creativ SuperBlog, concurs ce s-a desfășurat inclusiv în perioada de pandemie și care își continuă misiunea, în ciuda tuturor greutăților, și anume aceea de a susține în mod concret creativitatea și pasiunea pentru blogging a tuturor celor ce doresc să facă un pas înainte în ceea ce privește scrierea corectă a diferitelor tipuri de texte. Pentru asta există cea de-a 24-a ediție SuperBlog, dar și Webinariile SuperBlog, un proiect menit să valorifice abilitățile și experiența membrilor comunității în beneficiul tuturor. Webinariile sunt gratuite, superbloggerii și partenerii pot fi, pe rând, mentori și cursanți, învățând unii de la alții informații utile în blogging, de la selecția platformelor potrivite, tehnici de scriere creativă, content marketing, SEO, plug-in-uri, diverse programe și aplicații de editare foto-video, web design etc.

Până acum, SuperBlog a înregistrat circa 3100 de participanți și peste 41.000 de articole scrise în peste 500 de probe, susținute de mai bine de 150 de sponsori, și s-au acordat premii substanțiale în bani, produse, vouchere și servicii. Deși competiția este recunoscută drept un maraton dificil prin prisma ritmului, cerințelor, concurenței acerbe și a caruselului de emoții, concurenții se ambiționează să-și perfecționeze calitățile de comunicatori online, cultivă noi parteneriate, învață lucruri noi despre content marketing, câștigă premii și vizibilitate. La rândul lor, companiile-sponsori iau pulsul mediului 2.0, se promovează într-un context inedit, identifică potențiali „avocați de brand” și susțin evoluția și profesionalizarea blogosferei.

În noua ediție, Spring SuperBlog 2022, deja s-au aliniat la start zeci de bloggeri, iar înscrierile continuă pe toată durata competiției. În perioada 1 martie – 15 aprilie 2022, superbloggerii vor primi câte o nouă probă în fiecare zi de marți, joi și sâmbătă, pentru fiecare având răgaz o săptămână. Probele sunt propuse de către sponsorii competiției și au legătură cu domeniile lor de activitate – prilej pentru concurenți să-și demonstreze versatilitatea, disciplina și abilitatea în mânuirea condeiului virtual pe teme dintre cele mai diverse: îmbrăcăminte, cosmetice, alimente fără gluten, dispozitive medicale, articole de igienă feminină, credite, aplicații de business, meditații online, bibliotecă de audiobooks și ebooks, materiale de construcții, mobilier și produse pentru casă și grădină, accesorii auto, piscine, oferte hoteliere.

Fiecare concurent SuperBlog este prezentat într-o pagină dedicată pe site-ul competiției, pentru a se spori vizibilitatea și stimula parteneriatele. Și de data această se organizează campanii de testare, în care sponsorii oferă produse sau servicii tuturor bloggerilor înscriși la probele respective.

Competiția se adresează cetățenilor români și moldoveni de vârstă majoră, care dețin un blog în limba română cu o vechime de minimum trei luni și cel puțin 20 de articole publicate. Mai multe informații, regulamentul de participare și formularul de înscriere sunt disponibile pe site-ul SuperBlog.

Competiția Spring SuperBlog 2022 este sponsorizată de Biano, Centrul Educațional Unirea, Claret Credit, DoctorBusiness.ro, Elcora Piscine, Farmec, Femi.Eko, Geratherm, Hotel Opal, Next Step Investments prin brandul Orgran, SECOND-HAND.ro, SpringFarma, Vindem-Ieftin.ro, VOXA și suținută și de Catchy.ro, așa cum s-a întâmplat în ultimii ani.

Succes, dragilor! Luați-vă inima în dinți și nu vă lăsați doborâți de nimic!



Citiţi şi

SuperBlog 2024: Provocări creativ-emoționale și premii seducătoare în cea de-a 29-a ediție

Trofeul SuperBlog 2024 câștigat după 11 ani de „antrenament”

Inspirație și succes!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro