S-a umplut lumea de speaker-i motivaționali. Pe unde te duci, dai peste un speaker care îți promite miracole de dezvoltare personală. De cele mai multe ori, îi place să vorbească la scenă deschisă, ținând microfonul într-un mod atât de natural încât ai zice că s-a născut cu el în mâna. Se ține drept, pare relaxat și camera îl/o iubește. Are o dicție perfectă și un bagaj de cunoștințe care te dă pe spate, făcându-te să scoți pe gură câte un „Wooow” și „AAAAA”. Speaker-ul motivațional știe că are dreptate și deține cheia adevărului. Are argumente solide, limbaj direct și uluiește.
Unii sunt motivați realmente de dorința de a face bine și de a-i ajută pe cei din jur. Alții însă se autoproclamează speaker-i motivaționali peste noapte pe motivul că „au papagal” și le e la îndemână „să dea din gură”. Au competențe lingvistice extraordinare, sunt extrem de dezinvolți și dau bine pe scenă. Iar în cazul cel mai fericit, au citit totuși câteva cărți de dezvoltare personală din care au extras rețete miraculoase la care adaugă secvențe din experiență proprie. Sunt buni la storytelling. Iar dacă au mai lucrat și într-o multinațională, apoi s-au lansat solo și au un PR bun în spate, nu e de mirare că publicul e atras precum muștele la miere.
Speaker-ul motivațional strălucește pe scenă, degajă energie și siguranță de sine. Îți prezintă noi perspective și învățăminte, te incită la acțiune, ba te și provoacă, deseori punându-ți presiune sau culpabilizându-te în mod indirect. „Care sunt scuzele tale pentru care nu-ți urmezi visul?” e o întrebare pe care am auzit-o atât de multe ori în contextul dezvoltării personale. E, de fapt, o altă formă pentru „Vai, ai ajuns la vârsta asta și nu ți-ai urmat visurile/nu ți-ai găsit direcția/nu ți-ai găsit domeniul profesional/iubit(ă)/menirea în viață?”. E o întrebare care ar trebui să te provoace la reflecție personală și să te facă să conștientizezi obstacolele pe care ți le pui singur(ă) în calea fericirii tale. În realitate, întrebarea „Care sunt scuzele tale pentru care nu-ți urmezi visul/visurile?” nu ia în calcul contextul în care te afli și nu face altceva decât să te facă să te simți vinovat. Vinovat pentru rahatul în care te afli. Vinovat pentru perioada mocirloasă din viață ta. Vinovat pentru că nu mai poți avansa. Iar dacă spui ceea ce simți, ești corectat pe un ton superior. „Nu, dragă, nu ești vinovat, ești responsabil”. De fapt, ești „singura persoană 100% responsabilă pentru tot ceea ce ți se întâmplă”. La asta mai adăugăm intervenția universului și, iată, ai rețeta pentru un discurs nu numai motivațional, dar și spiritual.
Femeie sau bărbat, speaker-ul motivațional este plin de rețete de succes pe care ți le va transmite ție, ridicându-te pe culmile succesului personal sau profesional. Și pentru a urca realmente pe scara succesului, nu trebuie decât să te înscrii în programul individual de dezvoltare personală propus de unii speaker-i motivaționali. Pentru că, am uitat să vă spun, de multe ori speaker-ul se auto-proclamă și coach, de multe ori, fără să fi avut vreo pregătire în domeniu. Sub umbrela cuvântului coaching, concept ce este ușor interpretabil, programul de dezvoltare propus poate fi un amalgam de training bazat în preponderență pe transfer de informație (tu pasiv așezat, el/ea activ, prezentând power-point și eventual niște glume), consultanță (datul cu părerea și eventual propunerea de soluții la problemele tale) și, dacă ai noroc, poate ceva coaching, dacă persoana în cauză chiar are vreo competență în domeniu. Programul de dezvoltare personală individual poate include un anumit număr de ședințe și o durată standard de timp pentru comunicarea săptămânală (pe mail, chat, telefon sau social media). Sau poate fi colectiv, invitându-te la o serie de work-shop-uri sau, mai degrabă, conferințe în care tu stai pasiv și asculți, iar el/ea e activ(ă) și vorbește, folosindu-și acele magnifice competențe lingvistice. Iar dacă optezi pentru program individual ce include un pachet de ședințe de „coaching” beneficiezi de un „preț avantajos”. Dacă iei pachetul, ieși mai ieftin și îți „demonstrezi angajamentul și dorința de a te dezvolta personal”. Dacă iei doar câteva ședințe răzlețe, după părerea speaker-ului-coach „îți dovedești lipsa de motivație și vei fi sortit sigur eșecului”. Scoți cartea de credit și plătești, însă cel care te acompaniază este în realitate doar un speaker care te-a ademenit cu competențele lui lingvistice și stilul lui incisiv și provocator.
M-aș sui pe un deal și aș urla, doar de s-ar înțelege mai bine. Oamenilor, e o diferență majoră între un Speaker și un Coach!
Cel care este bun pe scenă ca speaker motivațional și te uluiește cu idei și insight-uri neobișnuite, provocându-te să gândești altfel, ei bine, este un foarte bun speaker care stăpânește scena. Coaching-ul însă nu se face la scenă deschisă și nici cu public, excepție făcând coaching-ul de echipă. Un coach nu trebuie să strălucească și nici să uluiască publicul. Din contră, nici nu trebuie să fie prea vorbăreț. Coaching-ul se face în culise, departe de lumina blitz-urilor și include o relație de dimensiune umană. Un coach adevărat te respectă ca om, te înțelege și te ajută să mergi mai departe în direcția pe care o definești tu, răspunzând la întrebările puse. Iar cea mai importantă calitate a unui coach nu este vorbitul în public, ci empatia. Cum altfel ar putea înțelege un coach prin ceea ce trece clientul sau dacă nu dă dovadă de empatie? Relația dintre coach și client este foarte importantă pentru succesul parcursului de coaching. Iar empatia este nenegociabilă. Dacă un coach nu este empatic, atunci schimbă-l. Ai nevoie să te simți înțeles, sprijinit și în siguranță, într-un cadrul propice găsirii de răspunsuri și soluții la dificultățile tale.
Păi, și ce face până la urmă Coach-ul, dacă nu trebuie să vorbească prea mult? În primul rând, îți pune întrebări bine alese și… te ascultă cu multă răbdare. De altfel, coaching-ul este, printre altele, arta întrebărilor. Nici vorbă de dat sfaturi și rețete, mai ales cele predefinite. Pentru soluții standard sau personalizate, apelăm la un consultant sau la un expert.
Deși pare contra-intuitiv, coach-ul nu trebuie să fie expert în domeniul abordat pentru parcursul de coaching, altfel cunoștințele și experiența acestuia ar putea interfera cu situația trăită de client. Coach-ul îți pune întrebări, te ascultă și te ajută pe tine să îți găsești singur răspunsurile. Și da, îți poate sugera anumite soluții și opțiuni, dar acestea rămân ceea ce sunt: sugestii. Rămâne la latitudinea clientului să le accepte sau nu, să le pună deoparte pentru altă dată sau să le aplice la momentul potrivit. Un coach adevărat trebuie să fie capabil să își țină gura și să asculte. Nu impune soluții și nu este stăpânul adevărului absolut.
Când îți alegi coach-ul, îți sugerez să verifici ce pregătire are. Chiar dacă face o impresie foarte bună și pare extrem de competent, mai ales ca speaker, una este felul în care te prezinți în public și îți prezinți argumentele și alta este să ai toate competențele necesare. O dovadă a competențelor de coach constă și în acreditarea obținută prin Internațional Coaching Federation (ICF), deși nu este neapărat o regulă. În cazul în care cel care îți propune un parcurs de coaching nu este acreditat ICF, verifică dacă măcar a urmat un program acreditat de ICF sau mai multe traininguri solide. Intră în contact cu persoane care i-au folosit serviciile și cere-le părerea. Din nefericire, sunt mulți care se auto-proclamă coach după ce au urmat un workshop de câteva zile și au primit o diplomă sau două semnată de vreun american celebru în domeniul motivațional. Un coach adevărat se formează de-a lungul a mai multor ani de pregătire și practică. Evident, există și coach extrem de talentați, pasionați de uman, autodidacți sau, pur și simplu, cu har, dar fără certificare în spate. Dar sunt perle rar de găsit.
Să ne imaginăm că ți-ai găsit coach-ul. E școlit, este recomandat cu căldură, ce mai, e coach-ul de care ai nevoie! Înainte să decizi o investiție financiară importantă și de lungă durată, e important să fii atent la felul în care te simți în preajma acestuia. Este crucial să ai un contact bun cu persoana care îți este/ îți va fi coach. În caz contrar, nu te vei simți în largul tău, nu vei avea o relație de încredere, ceea ce va dăuna atât relației, cât și rezultatelor tale. La urma urmei, este și el/ea un om cu bunele și relele lui și poate face, ca oricine, greșeli, se poate lăsa orbit de valori, credințe personale și emoții, fie ele acaparante sau nu.
Un bun coach este și un bun psiholog, fără a-ți propune însă terapie psihologică. Un coach nu poate repara răni emoționale sau traume psihologice, iar dacă încearcă asta, atunci încalcă deontologia de coach. Sunt însă unii psihologi care sunt și coach, atunci pot jongla cu ușurință între terapie și coaching, în funcție de nevoile clientului. E bine totuși să existe o diferențiere clară, altfel se creează risc de confuzie.
În concluzie, amintește-ți, coach-ul îți pune întrebări, nu îți dă sfaturi sau soluții. Speaker-ul motivațional în general te uluiește, face show și îți expune concepte sau idei din care poți învăța sau care te pot ajuta să conștientizezi anumite lucruri din viața ta. Însă cel care te motivează cu adevărat ești tu, pentru că motivația vine, de cele mai dese ori, din interior. Coach-ul te poate ajuta cu starea de motivație prin răspunsurile pe care tu le găsești la întrebările ce ți le adresează. Coach-ul te provoacă, însă nu îți impune. Coach-ul te încurajează, dar nu folosește culpabilitatea că factor de motivator. De altfel, culpabilitatea rezultă de cele mai multe ori în demotivarea clientului și suferință psihologică.
Și, last but not least, speaker-ul motivațional strălucește la scenă deschisă, pe când coach-ul te acompaniază în culise, ajutându-te să îți trasezi și să îți urmezi planul.
Guest post by Gabriela Doicaru – Spencer
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
