Pe vremuri circula un banc. „Care e diferenţa dintre maşină şi iubită? Maşina nu se împrumută prietenilor…” Mă rog, umor sec, dar altceva voiam să spun. Nu ştiu dacă există echivalent la feminin, dar, dacă nu, am eu o variantă: „Diferenţa dintre o rochie şi un iubit e că rochia nu se împrumută prietenelor”. Dar mai bine vă povestesc cum am ajuns la această înţeleaptă concluzie.
Era tot în preajma sărbătorilor şi, împreună cu o prietenă, ne aflam în căutarea celor mai inspirate ţinute de gală pentru nopţile de strălucire şi petrecere care urmau. Am bătut toate magazinele, am probat nenumărate rochii şi rochiţe, însă nimic nu mi s-a potrivit din ce mi-a plăcut şi invers. Prietena mea, în schimb, şi-a găsit o rochie trăsnet, cu tăietură pe picior până… hăt, sus, cu spatele gol, fără mâneci, dintr-un material uşor, moale şi seducător. Perfect pentru Revelion. O mâncam din ochi. Era ultima şi nu chiar numărul meu. Am înghiţit în sec. Şi am continuat căutările, dar fără succes. Adevărul este că rămăsesem cu gândul la rochiţa ei. Şi atât i-am mai admirat-o şi atât i-am mai periat-o, încât mi-a promis că de Crăciun o poartă ea şi de Revelion mi-o împrumută mie.
Aşa că, în noaptea cea mare, am fost mai mult decât fericită, mă simţeam ca o divă locală, chit că rochia plesnea pe mine, dar nu conta, important este că, până la urmă, intrasem în ea. Însă fericirea mea s-a cam topit destul de repede când mi-am dat seama că nu pot să dansez, că se ridică crăpătura până la brâu şi mai sus, nu pot să mănânc, că nu vor rezista cusăturile de peste burtă, nu pot să mă mişc, că pârâie ameninţător, dar nici să stau jos nu am cum, pentru că rochia opune rezistenţă serioasă. Aşa că, în timp ce petrecăreţii trecuseră care la atacul sarmalelor, care la atacul ringului de dans, eu sprijineam un colţ de cameră şi-un spătar de scaun, încercând să-mi clădesc un echilibru care să nu-mi solicite numai picioarele cocoţate pe tocuri de 12.
Ei, şi în această atmosferă de vis, atunci când mă gândeam că mai rău nu se poate, ei, bine, a rezultat că, da, se poate, căci i-am văzut pe EI. O, da… pe recentul meu fost cu şi mai recenta lui actuală. Aş fi vrut să mă înghită covorul, să mă ascund după piftie, să mă evapor în aer precum spuma şampaniei. Dar degeaba. Vă spun eu, dorinţele din noaptea de Revelion sunt apă de ploaie, niciuna nu se îndeplineşte. Am rămas pe loc, întreagă şi chinuită, aşa că singura soluţie a fost să disimulez. Am întins zâmbetul până după urechi, mi-am însuşit cel mai apropiat pahar cu alcool şi m-am băgat în vorbă cu primul necunoscut care mi-a ieşit în cale. Ei m-au văzut, el a ţinut să mă salute (de fapt, ticălosul, voia să-şi etaleze noua cucerire), aşa că s-au apropiat periculos de mult. Am supt burta şi am dat ochii peste cap, înjurându-le în gând până şi rudele de-a şaptea spiţă. Lui i-am răspuns cu indiferenţă prefăcută, iar ei i-am aruncat o ocheadă grea, plină de înţelesuri şi subînţelesuri. M-a măsurat din cap până în picioare şi nu mi-a spus decât atât:
– „Yokko”!
– Amelia, i-am răspuns şi eu înţepată, mirându-mă ce nume mai are şi deşteapta asta…
A doua zi seara, când am înapoiat răsuflând uşurată rochia prietenei mele şi i-am povestit întâlnirea de gradul zero, am aflat, printre hohotele ei de râs nestăvilite, că numele nesuferitei fostului este Maria…
Citiţi şi
Femeia modernă și magia Sărbătorilor: echilibru între tradiții și grija de sine
Vin Sărbătorile, vin! Dar dacă ai cardul de tichete cadou Edenred, nu te doare capul
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
