Cred că îl ştiţi pe Bernard Pivot, cunoscutul realizator francez al emisiunilor de televiziune care l-au făcut celebru nu numai în Franţa, dar şi peste hotare: Apostrophes (1975–1990), Bouillon de culture (1990–2001), Double je (2002–2005). Bernard Pivot şi-a dedicat întreaga viaţă pregătirii şi realizării acestor emisiuni care au marcat istoria televiziunii franceze. Nu a avut vacanţe, căci emisiunea era în fiecare vineri – în schimb a avut transmisii din diverse mari oraşe ale lumii (Roma, Praga, Ierusalim, São Paulo etc.) – şi aproape că n-a avut timp de o viaţă privată.
Pe de altă parte, Bernard Pivot e francezul tipic, iubitor – şi adevărat connaisseur – de vinuri, de gastronomie, de sport şi, nu în ultimul rând, de ortografie. Curios, convivial, monden, bun interlocutor, pasionat de literatură şi de cuvinte, crede că şi-a sedus publicul tocmai prin faptul că era mai aproape de el prin profilul şi pasiunile sale, căci vorbea despre literatură nu ca un absolvent de facultate de profil (are studii de jurnalism şi un an de drept), ci de pe o poziţie de admiraţie şi curiozitate faţă de celebrii săi invitaţi.
Pivot a fost prezent la Bucureşti anul trecut, la Salonul Internaţional de Carte Bookfest (ocazie cu care l-am putut intervieva). La distanţă de un an, a apărut în româneşte – într-o ediţie luxoasă, la noua şi foarte frumoasa editură Baroque Books & Arts – cartea lui Dicţionar din dragoste de vin, în traducerea lui Marius Constantinescu (ediţia originală: Dictionnaire amoureux du vin, Plon, 2006). Cartea – frumoasă şi ca obiect în sine (cu o copertă realizată de Ana Wagner) – este de mare savoare, căci nu e un dicţionar propriu-zis, ci un eseu liber ales – constrâns doar de aşezarea capitolelor în ordine alfabetică, pornind de la nume de vinuri, de regiuni, de autori, personaje literare etc. – despre vinurile franţuzeşti, despre semnificaţiile lor culturale şi conexiunile lor cu literatura. Merită, aşadar, să o cumpăraţi pentru a o citi pe îndelete sau a o face cadou de sărbători.
Pivot e un cunoscător de vinuri (deşi amator, nu specialist) – aşa cum e cunoscător de literatură – şi le explică virtuţile pe înţelesul tuturor, făcând întotdeauna apel la experienţa lui personală de băutor şi iubitor de vinuri. Căci realizatorul francez provine din Lyon, zona de origine a Beaujolais-ului, vin care, în ultimii ani, a căpătat din ce în ce mai multă notorietate în lume, graţie serbărilor populare anuale pentru Beaujolais Nouveau. Bernard Pivot se lansează aici într-o vioaie, savuroasă şi competentă pledoarie pro Beaujolais, vinul „tinereţei” sale (părinţii lui aveau o proprietate viticolă în regiune şi obţineau un vin bun), explicând că, de fapt, există zece feluri de Beaujolais, cele mai bune fiind în nord (între ele, Moulin-à-Vent) – vinuri care, spre deosebire de vedeta trecătoare Beaujolais Nouveau – ştiu să îmbătrânească bine. Dar să-i dăm cuvântul, într-o pasionată pledoarie – care-l defineşte inclusiv ca om de televiziune – pentru depăşirea prejudecăţilor, a limitelor de clasă, de formaţie, de meserie, de gust: „Beaujolais-ul a fost întotdeauna un vin al burghezilor, mai degrabă mici decât mari. Vinul muncitorilor şi al radical-socialiştilor. (…) Vinul de duminică al clasei muncitoare şi vinul de toate zilele al clasei privilegiate.
Încă din timpul marxismului şi al luptei între clase, Beaujolais-ul a negat-o. Era în egală măsură pe masa nevoiaşului şi pe cea a avutului. O, nu, nu le reconcilia una cu cealaltă! Nu le apropia, nici nu le trăda. Aromele lui de fructe roşii erau pluraliste. Între castelele aristocraţiei (cuvânt desuet astăzi) şi ploştile şantierelor, de la cel mai simplu Beaujolais până la Moulin-à-Vent, vinul şi-a găsit locul lui în ierarhia socială a degustătorului”.
Şi Voltaire, de pildă, a fost un iubitor de Beaujolais, ne spune Pivot. La finalul dicţionarului, la capitolul „Voltaire”, Bernard Pivot citează copios din scrisorile celui dintâi adresate producătorilor de vin, de la care se aproviziona: „Dacă m-aş trezi să spun că Voltaire obişnuia să bea Beaujolais, nu m-ar crede nimeni”, zice Pivot. Dar iată dovada: „Domnule –îi scrie el furnizorului, consilierul Le Bault din Dijon –, din ce îmbătrânesc, din ce simt preţul bunătăţilor voastre. Vinul Dumneavoastră bun mi-e tot mai necesar. Le ofer suficient vin bun de Beaujolais comesenilor mei, iar eu beau pe ascuns vin de Burgundia”. Voltaire, observă Pivot, judeca lucrurile, în materie de vinuri, tot aşa cum o facem şi noi, două secole şi jumătate mai târziu: Beaujolais pentru zilele obişnuite (pentru vizitele pe care le primea zilnic) şi Bourgogne (mai ales Corton) pentru ocaziile speciale sau pentru vreun „hatâr făcut sieşi pe ascuns”.
Închei rândurile acestea – înainte de a vă trimite să citiţi la sursă – cu evocarea, festivă, a unui vin high-class, de fapt o şampanie, şampania de la litera V, Veuve Clicquot, fabricată în fond de o femeie, şi nu una oarecare, o văduvă independentă de la… începutul secolului al XIX-lea: „M-a făcut mereu să visez această văduvă Clicquot. Nu avea decât douăzeci şi şapte de ani când a murit François Clicquot. Liberă atât de tânără, având sub picioare pivniţele umplute cu mii de sticle de şampanie, drace, ce mai partidă! Totuşi, nici un bărbat nu a reuşit să îi intre în graţii. În loc să se recăsătorească, ea a preferat independenţa unei femei de afaceri. Reuşita a fost cu atât mai meritorie cu cât se întâmpla hăt, tocmai la începutul secolului al XIX-lea. A reuşit să îşi impună autoritatea în faţa familiei decedatului, pivnicerilor şi negoţului din acea vreme. Era aşa o cunoscătoare, încât a fost numită «marea doamnă din Champagne»”. Aflăm că Veuve Clicquot este şampania preferată a lui Philippe Sollers (scriitorul francez reprezentant al Noului Roman francez). Şi o scenă dintr-un film-cult:
„La Rick’s, cafeneaua americană din Casablanca, Humphrey Bogart sugerează Veuve Clicquot din 1926, un bon cru (dar când o strânge în braţe prima dată peIngrid Bergman, pe masa de lângă ei e o sticlă de Mumm Cordon Rouge)”.
Tot o femeie excepţională se află – în secolul al XIX-lea – şi în spatele vinului de Porto, doña Antonia Adelaïde Ferreira, din celebra familie Ferreira: „Înzestrată cu o energie inepuizabilă şi cu o inteligenţă de comerciant pentru care bărbaţii o invidiau, a marcat cu pecetea ei istoria vinului de Porto”.
Gata. Crăciun fericit! Vin bun şi… cumpătare, căci Bernard Pivot nu uită să atragă atenţia că plăcerea de a bea vin – mână în mână cu plăcerea iubirii – înseamnă, înainte de toate, cumpătare, ştiinţa de a savura, de a bea vinul cu măsură.
Bernard Pivot, Dicţionar din dragoste de vin, traducere din limba franceză de Marius Constantinescu, prefaţă de Dan C. Mihăilescu, Baroque Books & Arts, Bucureşti, 2013.
Citiţi şi
Țara în care nu te poți compromite
Un kilogram de… bucurie, vă rog!
My Policeman – Povestea tragică a dragostei interzise
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
