În corporația în care lucram eu, orice prostie de job cuprindea în titlu cuvântul manager. Până și băiatul care făcea cafeaua era asistant manager public relations.
Așadar, câteva sute de manageri lucram pentru bunăstarea și fericirea unei firme cu un patron olandez.
Pe care nu l-a văzut nimeni niciodată, dar toți îl asociau cu Dumnezeu.
Când mi se arunca în brațe un proiect, treceam prin etapele astea:
1. Fericirea=Am de muncă! Yes! Dumnezeu mă vrea! Nu mă dă afară!
2. Munca silnică=Pizza la birou la 2 noaptea, un duș acasă la două zile.
3. Disperare să respectăm deadline-ul=Duș în chiuveta de la birou noaptea, nu e timp de pizza.
4. Prezentarea lucrării=Un individ care nu a muncit deloc la proiect prelua munca noastră și se dădea mare cu ea în fața șefilor.
5. Căutarea și pedepsirea vinovaților=Toți stăteau cu capetele plecate prin birouri, ca la școală. Moaca lor spunea: ”Nu eu! Nu eu!”
6. Premierea celor care n-au avut nicio treabă cu proiectul=Pe scurt: de căcat!
Eram prin etapa a treia la un proiect și, după vreo 14 ore de muncă, stăteam buză în buză cu Amy în patul său.
Noaptea cea mare! Aia în care urma să dorm, în premieră, la ea.
Camera de cămin din Regie: pereți scorojiți, o ușă cu o gaură umplută cu hârtie igienică în loc de broască, chiloți întinși pe sârme. Plus prăjituri de la mama lui Carmen, trei paturi de cazarmă și toaleta la comun pe hol.
Îi cumpărasem frezii ca să nu uite niciodată momentul dezvirg*nării și luasem două cutii de prezervative.
Patul fecioarei era cel de sus, deasupra Alionei, o basarabeancă zdravănă de 0.12 tone.
– Crezi că au adormit? o întreb.
– Carmen, da. Dar Aliona nu, că încă nu a început să vorbească în rusește.
Am început să ne sărutăm în liniște printre sforăiturile lui Carmen.
Iar eu, mi-am trimis mâinile în expediție pe corpul ei. Pfoai, ce excursii! Ce ținuturi noi am descoperit în noaptea aia! Zone tropicale umede, munți și dealuri pe unde nu mai călcase picior de bărbat.
Apoi podișul, unde fusese cândva o junglă amazoniană. Și pe care nici măcar Soarele nu-l văzuse până acum.
Nu mai știam nici cum mă cheamă, eram transpus tot în Manualul de Geografie al Ameliei.
I-am dezbrăcat bikini roz pe care îi văzuse toată Politehnica și am început să explorez cu grijă Marele Canion din Slobozia.
– Mai ușor cu mâna, Tăntălăule, ca îmi vine să gem, îmi șoptește la ureche.
– Bine, gemi!
– Nu pot, Aliona e trează. În pana mea!
Așa că mi-am chemat mâinile din expediție și m-am mulțumit cu sărutări.
– Trebuie să îmi zici ceva trist, m-am încins prea rău și vreau să îmi treacă până adoarme, îmi zice.
– Mâine am predare la corporație. După ce facem dragoste, mă duc să termin câteva grafice.
– Nu așa de trist, Iubire, că îmi trece de tot.
Aliona aia era de comă! Trebuia să îi pun ceva în apă ca să adoarmă! Mă gândeam să bat pe la ușile căminului, să dau șpagă cuiva și să o mut acolo.
– Uşide becu’! Uşide becu’! urlă Aliona.
– Gata, doarme bestia? o întreb pe Amy.
– Nu încă, asta e în basarabeană. Îi intră lumina de la felinar în ochi.
Cobor din pat prin întuneric și mă dau aproape de ochii Alionei.
Trosc! Cred că am călcat pe o minge de ping-pong.
Un ochi al Alionei este deschis.
Doamne, ce față ciudată are zdrăhoana! Un ochi deschis, cu mult alb la vedere, iar pleoapa celuilalt i se zbate ca aripa unui fluture.
– Uşide becu’! horcăie fluturașul.
Așez pătura în geam ca să nu îi mai intre raza de lumină în ochi și dau să mă întorc la pat. Încă un pas.
Trosc! Pot să jur că mingea de ping-pong s-a mișcat sub picioarele mele.
– Aveți mingiuțe prin cameră?
– Vino sus. Sunt gândacii de cămin. Facem curat dimineață.
Am sărit degrabă în pat și am jurat că nu mai cobor până nu se luminează. Cu gândacii din bucătăria părinților mă obișnuisem, le
dădusem și nume. Dar specia asta nouă de elefant mă înfricoșa.
Mult mai bine în patul virginei.
Și stai și așteaptă…
Și oftează…
Și stai, și sărută, și ține-ți mâinile departe… Și stai, și….
– Tebya ne ebut, ti ne podmakhivai!
Dacă nici asta nu era limba rusă!!
– Repede! îmi zice Amy. Ai prezervativ?
– Două cutii..
– Două… ce?!
– Prezervative.
Atunci mi-am dat seama că să îți pui prezervativul pe organul fericirii este una dintre cele mai grele treburi atunci când ești în călduri.
În primul rând, e aproape imposibil să desfaci fără gură folia aia inutilă de plastic. În al doilea rând, e musai să continui să o săruți în timp ce faci asta, ca să nu se înmoaie treaba. Apoi trebuie să ai mare noroc să nimerești fața și dosul cauciucului. Îmi trebuie o Facultate de Pus Prezervativul sau ceva…
– Daca îți sare de pe ea, e pus invers! spune.
– De pe ce?
– De pe… dânsa.
– Îmi sare.
– Atunci întoarce-l.
În sfârșit, momentul dezvirg*nării!
– Cum stăm?
– Vin eu sus, îi zic. Stai cuminte că nimeresc eu!
M-am cățărat pe ea. Proastă idee! Cât am făcut manevra asta, patul ala cretin a scârțâit lung, ca ușile metalice din filmele de groază. Am înțepenit amândoi, eu deasupra.
Un sforăit și un urlet de jos, dinspre Aliona:
– Perhot’ podzalupnaya!
Nici nu respiram.
– Iubito, e în rusă?
– Nu mai contează, Iubire, dă-o dracu’, să stea trează! Vin eu sus!
Patul nu mai scârțâia, în poziția asta nu mai deranjam arcul ăla defect. Dar… problema nouă: Amy atingea cu capul de tavan!
– Tu sau eu? o întreb.
– Ce?
– Cine o bagă?
– Tu, normal! Eu n-o ating.
Și am început să facem dragoste. Știți cum e atunci când se dezvirg*nează o fată, nu? Ei, bine, pe Amy a durut-o mult. Foarte mult. Dar nu unde mă așteptam eu, ci la cap. Și nu mereu, ci numai atunci când atingea tavanul. S*x cu cucuie, cu furtună și scârțâit de pat.
Aproape de finalul expediției, înainte de momentul în care fluviul se varsă în mare, am auzit un horcăit puternic.
– Carmen! Scoală, fă! Miroase a p**ă!
Era Aliona, care se ridicase în picioare și se benocla la noi.
– Fă, Carmen, mișcă curu’ sus! trage de ea.
Nu ne mai interesa. Eu și Amy eram pe val, iar valul era imposibil de oprit.
– Uite, fă, la ei! Ăștia se f*te!
Amy s-a întins lângă mine și m-a ținut în brațe, sărutându-mă. Apoi a început să plângă.
Nici până în ziua de azi nu mi-am dat seama dacă era de la loviturile în tavan, de la faptul că ne-a văzut Aliona sau erau lacrimi din dragoste.
Iar eu… eram fericit.
O fericire idioată, care mă împingea să deschid geamul căminului, să scot capul pe geam și să urlu:
– Am fu**t-o pe Amy! EU am fu**t-o pe Amy! E-U, S-I-L-V- I-U!
Am ținut-o zece minute în brațe, așa aflasem eu din grupurile de băieți că e regulamentar să faci după sex.
– Mai stai!
M-a sărutat plângând și și-a lipit obrazul de al meu.
– Mai rămâi, Tăntălăule, o să adoarmă iar!
Am sărutat-o scurt și am zărit cu coada ochiului pe fereastră primele raze ale dimineții.
– Nu pot, am predare la 9!
Atunci mi-am dat seama că sunt doar un corporatist obosit. Un cretin! O rotiță fără viață dintr-un angrenaj care mă distruge.
Trebuia să fug! Trebuia să evadez!
Fragment din volumul “Toate titlurile bune au fost date”. Cartea poate fi comandată aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! ?
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
