Avea poftă acum. Să se răsfețe în vin roșu și să fie sorbită din cupe de cristal, neapărat cu picior lung. Venise timpul să se amestece cu spuma și să se lase mângâiată de buze fierbinți.
Venise vremea să-și fluture fustele în vântul sălbatic al plăcerii neînfrânate și să le permită să descopere picioare lungi, nervoase, care aleargă neobosite din pahar în pahar, amețindu-se cu nectarul și izul de dezmăț descătușat. Avea de gând să danseze în cupe ca o bacantă nerușinată, să obosească de plăcere și să privească pe sub genele obosite noi ispite din alte cupe. Alte mâini întinse care știu să prindă și să dezmierde.
Cunoștea acum diferența dintre o cupă cu picior din material care reflecta metalic lumina și paharul obișnuit. Știa acum cum gâlgâie vinul în diferite pahare și cum se toarnă fără ca spuma să se învolbureze depășind gura paharului. Știa să se insinueze pe fundul cupei, să răspândească bulele și să le tresalte amețitor în izbucniri dantelate care să ofere gustul acela ușor înțepător pe limbi catifelate și buze nesățioase.
Își propusese să miroase a dezmăț intelectual. Își putea permite, făcea baie numai în spumă de vin scump, se îmbrăca numai în mătase și dantelă, răspândea stropi de dorință când pășea, când își aducea piciorul unul înaintea celuilalt nu pășind, ci plutind, zburând, într-un adaos legănat, insinuant, erotic al șoldurilor, era o poezie suplă, putea fi citită și descifrată numai de cine își dorea ea. Și ea nu-și dorea orice. Dorea să stârnească și să îmbete, să muște și apoi să râdă liric cu buzele pline de sânge, să și le lingă cu voluptate și invitație clară la desfrâu poetic.
Știa să întoarcă capete, știa să le selecteze, știa să se arunce plutind în vârtej și să se smulgă când era pericolul mai mare, chiar dacă o tenta să se lase purtată în adâncuri. Trebuia să se păstreze, totuși, pentru următoarea ispită. Poate avea versuri mai muzicale de oferit. Și un pocal cu încrustații prețioase, ar fi știut să aprecieze așa ceva, s-ar fi mulat pe pereții cupei și ar fi lăsat dâre de spumă pe margini, s-ar fi lăsat consumată în etape, mai întâi o gură, apoi alta, urmată de un lins pe buze, apoi un geamăt, încă o gură…
Dar, la un moment dat, obosise. Prea mult cristal sparge privirea. Amorțește simțurile. Înțeapă poezia și o face să se scurgă – intelectual, desigur – în cupe nemeritate.
Trebuia să ia o pauză. Să-și recapete puterile și să-și îndestuleze muza. Într-o cramă cu mirosuri multiple, într-o sticlă îmbuteliată cuminte, în care dospește spuma și se pregătește pentru o nouă revărsare în pahare. Căci totul are un sfârșit care gâlgâie în începuturi promițătoare.
Guest post by Arestatul fără umbră
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Să ne mai lăsăm și duși de val…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
