Cătălin Ştefănescu, realizatorul emisiunii Garantat 100% la TVR 1, a auzit în două zile trei povești, toate despre oboseala oamenilor de-a se mai împotrivi sistemului. Despre lehamitea de politic și de vot. Periculoasă lehamitea asta, la fel de periculoasă ca neodihna neștiutorilor. Vă veți regăsi, cu siguranță, dar nu renunțați. Mai găsiți un strop de putere și ieșiți mâine din casă cu gândul că încă se mai poate. Altfel, ce ne facem? Iar plecăm în Congo?
“Cuplu cu vreo 30 de ani de căsnicie, copil mare, plecat la studii în Europa, şi susţinut cu mare efort acolo. El – jurnalist apreciat, cu mare experienţă, ea – economist. Oameni cu orizont cultural generos, pasionaţi şi cunoscători de teatru, film şi muzică, împătimiţi cititori de literatură. Amîndoi, conectaţi din toate unghiurile – măcar prin aspiraţii, dacă nu prin contextul real în care trăiesc – la lumea civilizată, cu care se străduiesc să ţină pasul zi de zi. Cînd aud de mersul la vot, pe figuri le coboară nişte umbre grele, şi refuză categoric orice argument în favoarea unui asemenea gest. Nu funcţionează nici analogiile elementare cu spălatul pe dinţi, cu igiena personală ca atribut al omului civilizat, egal cu exercitarea votului, ca parte a setului de date necesare din fişa unui cetăţean contemporan. Nu funcţionează nici un discurs despre datorie, despre neexercitarea unui drept, despre simbolismul şi dimensiunea practică a actului de a vota. Nimic. Refuz categoric. Aceleaşi vorbe – dacă votezi, cauţionezi clasa asta politică şi devii, cumva, părtaş la ceea ce fac ei.”
Încă două exemple – o doctoriță și un cadru universitar tânăr -, aici. Ceilalți, mulți, ca tine, ca mine, suntem poate la fel de dezamăgiți și obosiți. Dar, vorba autorului, “Acest fel de oboseală e unul urmărit. Poate nu programatic, dar cel puţin instinctiv, din partea unora. Deseori, spunem că „lumea e a lor“. Cine ştie?! Aşa o fi. Dar e ca şi cînd ai aluneca în legănarea caldă care duce la moartea prin îngheţ. Cîtă vreme unii au izbutit să se întoarcă de acolo şi să ne povestească, nimic pe lumea asta nu e pierdut.”
Citiţi şi
Atenție la clișeele „corecte politic” care manipulează votul!