Noi, femeile, suntem învățate de mici să fim gingașe, firave, să avem nevoia de protecția unui bărbat și să ascundem toate nemulțumirile noastre în spatele unui zâmbet. Creștem, devenim femei și ne obișnuim ca răspunsul natural la întrebarea „Cum te mai simți?“ să fie „Totul e bine“ cu zâmbetul pe buze, când de fapt inima noastră urlă de durere.
Și uite așa, descoperim că de fapt nu știm cine suntem cu adevărat, nu știm ceea ce ne dorim cu adevărat, suntem ceea ce am învățat de la părinți că ar trebui să fim, ne comportăm exact așa cum ne vrea societatea, doar că undeva, în adâncul sufletului nostru, ceva nu ne dă pace. Am vrea să fim fericite, dar oare cum arată cu adevărat fericirea?
Cu puțin noroc (sau ghinion) ajungi să te căsătorești, îți pui sentimentele pe tavă, te dăruiești trup si suflet persoanei care înseamnă totul pentru tine, faci un copil sau poate chiar doi și te simți cea mai fericită femeie din lume. Acum ar trebui să spun că trăiești așa fericită până la adânci bătrâneți, doar că în viața reală nu e chiar așa, cel puțin în cazul meu nu e.
Descoperi repede că bărbatul pentru care ți-ai da și viața te face să suferi în cele mai groaznice moduri, nu știi unde greșești, așa că încerci și mai tare să devii soția perfectă, pentru că da, dacă el e nervos, dacă el e nemulțumit, dacă el bea, sigur ai greșit tu cu ceva și tot ceea ce trebuie să faci îi să îl iubești și mai mult, să faci totul mai bine și data viitoare o să te iubească și el cum îl iubești tu. Numai că acea data viitoare nu mai vine și cu trecerea anilor ajungi să renunți la a mai te îngriji, renunți să mai aștepți să se întoarcă iubirea pe care o oferi, dispare orice strălucire și încet, încet renunți la tine. În acel moment când ești la pământ, când simți că viața ta nu mai are nici o valoare, te uiți în jur și vezi că ai doi copii care te admiră, care te iubesc, care te văd cea mai perfectă femeie/mamă și după „n“ încercări, „n“ șanse, „n“ speranțe, devii femeia puternică care știe că e momentul să schimbe ceva în viața ei.
Nu, nu e deloc ușor. Nu e ușor să scoți din viața ta bărbatul care a fost ani de zile mai important decât propria persoană, nu e ușor să te simți o fetiță micuță într-o lume atât de mare, nu e ușor să accepți criticile, nu e ușor să reușești să fii independentă financiar, nu e ușor să te trezești dimineața și să te învinovățești pentru toată suferința din jur, dar cu toate acestea, credeți-mă pe cuvânt, merită!
După 10 ani de căsătorie și după doi ani de la divorț, încă mă mai descopăr în fiecare zi. Până acuma am descoperit Raiul, dar și Iadul, am descoperit fericirea absolută, dar și durerea, dorul care nu mă lasă să dorm, am descoperit că prietenii vin și pleacă, am descoperit că sunt destul de puternică să reușesc să aduc zâmbetul pe fața oamenilor chiar dacă sufletul meu plânge, am descoperit că pot iubi ca și cum mâine nu ar mai fi, fără nici o plasă de siguranță. Însă, probabil cea mai importantă lecție a fost atunci când am realizat că nu e important ce cred oamenii despre mine. Înainte voiam să mulțumesc pe toată lumea, să nu supăr pe nimeni, nu îndrăzneam să ies din tipar. Când ești TU contra întregii lumi, îți dai repede seama că ești singura care poate să decidă asupra fericirii tale, că oamenii vor găsi întotdeauna un motiv să te critice pentru că există o lege nescrisă: toată lumea te vrea fericită, dar niciodată mai fericită decât ei!
Așa că sfatul zilei este să îndrăznești, chiar dacă o să fii catalogată „o influență negativă“, să folosești rujul roșu, parfumul cel mai fin, rochița cea mai colorată și să faci absolut orice te face fericită pentru că aceste amintiri sunt singurele care nu te vor părăsi, nu te vor dezamăgi, nu te vor critica niciodată și vor fi mereu scutul de care ai nevoie în lumea asta mare și rea!
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
