Ziarist, adică om care scrie în fiecare zi deși publică totuși rar, reporter de modă veche, schimbând un drum pe următorul, mă aflu într-un triunghi de călătorii, nu neapărat al Bermudelor, deși nu lipsit de mistere. Întors de la Timișoara, Banat, las bagajul pe jumătate desfăcut, căci trebuie să plec la Sighișoara, Transilvania. Plec la Sighișoara. Mă întorc. Plec iar – în nordul Moldovei, înspre Suceava, Bucovina. Și în tot timpul acesta, mă abat până-n Belgrad, Serbia.
Călătorind, adun poveștile. Reportofonul meu este o arhivă care cândva va elibera unele istorii care ar putea aduce lămuriri în chestiunea complicată a vieții. De la Zoki aflu Balcanii, Daniel îmi explică Timișoara, la Sighișoara urc în șeaua unui cal și privesc lumea de acolo. La Richiș, nu departe de Biertan, ajung cu un grup bine organizat. Urmează să întâlnim un domn, un octogenar, dintre cei care îmi plac mie. Herr Johann Schass este chiar ultimul saș din satul acesta care, în germană, s-ar traduce “sat bogat”. Au plecat toți – toți în afară de domnul și doamna Johanna Schass. Și chiar a fost bogat Richișul. E vizibil la fiecare pas.
Fiind ultimul saș din sat, Johann Schass păstrează cheile Bisericii Evanghelice. Sosește, fără întârziere, se așază omenește pe treptele de la intrare și începe să vorbească despre întâmplări din secolul trecut. E un bun povestitor. Se râde mult în grupul organizat. Se fac referiri la religie și la băutură, la religie și la sex, la Bunul Dumnezeu și la o mai veche zeitate celtică – Omulețul Verde. Nu intru în detalii.
Scriu aici aceste rânduri fiindcă octogenarul nostru a făcut două precizări de o acută importanță cu privire la natura feminină. Prima: Richișul, sat săsesc fiind, avea cândva o uliță cu reguli stricte. O astfel de regulă strictă stipula că nu se cade să întârzie fetele pe stradă dincolo de ora zece seara. Capii familiei nu îngăduiau. Cu toate acestea, fiind Richișul cândva locul de naștere al unui vin alb din care îndelung au băut până și mai-marii lumii, existau, în context bahic, și abateri de la regulă. Atunci, fata de noapte se întorcea tiptil în casa părintească, se strecura, nevăzută, în patul deloc conjugal și, răpusă, adormea. Nu mai târziu de șase fără un sfert, capul familiei era însă dator să-și trezească fata, iar în actul trezirii nu era loc de negocieri. Fata era trezită la ora tradițională și pleca la muncă, ducându-și sapa în spinare. Iar aici e aici: pentru a se vedea că e înzestrată nu numai la activitățile nocturne, ci și posedă calități și la diurne, indispensabile și ele supraviețuirii speciei, sapa trebuia ținută cu mândrie, cât mai sus, ca un steag. Să se știe!
La nici zece kilometri, la Biertan, obiceiurile erau altele. Biertan fiind încă mai bogat și mult mai puțin rural, fetele petreceau și ele până în zori, cum să nu petreacă?, dar cele care erau nevoite să ia calea sapei se rușinau de povara aceasta. Sapa era atunci înfășurată într-o cârpă, fetele umblau aplecate, cu umerii obosiți, ducând sapa paralel cu pământul, cât mai aproape de el. Și tot la Biertan am văzut pentru prima dată în viață o închisoare matrimonială. O închisoare matrimonială este un soi de terapie de cuplu – cât au putut să dezvolte oamenii din Evul Mediu. Cuplurile care cochetau cu divorțul erau încuiate într-o singură încăpere, li se ofereau bărbatului și femeii o singură lingură și o singură farfurie. Nu aveau de ales. Stăteau astfel închiși un timp bine gândit și el, apoi erau liberi să aleagă drumuri separate, dar îndeobște rămâneau împreună până când moartea îi despărțea – totuși devreme.
Înapoi la Richiș! Căci mai povestește Herr Schass: în Biserica lor, chiar la altar, se află înfățișat și Ioan Botezătorul. Iar Ioan Botezătorul, cum se știe, trăit-a îmbrăcat destul de sumar, căci, deh!, deșertul… Iar sculptorul fusese generos cu unele aspecte ale masculinității sale. Fetele tinere care se perindau pe lângă altar nu-și puteau opri privirea să alunece sub straiele sumare ale Botezătorului. Femeile bătrâne le bârfeau și le pizmuiau. Iar atunci richișenii – în mare înțelepciunea lor! – și-au dat seama că mai ușor schimbi un altar decât o fată tânără. Și l-au îmbrăcat riguros pe Botezător din cap până-n picioare, abătându-se de la cele consemnate biblic. Da, așa povestește Herr Schass și așa trebuie că a fost.
Citiţi şi
Trimisul special al lui Dumnezeu la Băicoi
De obicei, 1 decembrie e despre România
Atenție la clișeele „corecte politic” care manipulează votul!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
