Regret 1.
Păcat că atunci când și-a adus Dragnea porumbeii albi la București nu i-a pus să strige într-un glas (glas voios, de bugetar) UE-PSD! UE-PSD!, dovedind o dată în plus deplina aderare a Partidului și statului nostru la valorile europene. Ce, nu era frumos?
Regret 2.
Păcat că nu vom ști niciodată raportul dintre sinecuriști și oamenii care chiar muncesc printre bugetari. Un asemenea recensământ nu se va face niciodată. Deși subdezvoltarea României se întemeiează în mare măsură tocmai pe acest raport. Nu vom ști niciodată magnitudinea catastrofei, deși o putem vedea zilnic.
Regret 3.
Cantitatea de energie irosită în jurul cuvântului buclucaș care s-a aflat pe buzele românilor în ultimele săptămânii e impresionantă. Păcat că nu se cheltuie o energie similară în chestiunile care contează cu adevărat: să nu dai și să nu iei șpagă, să nu te lași călcat în picioare de funcționarii corupți, să nu tolerezi sinecuriștii, să nu îți lași șeful numit politic să se bucure de funcție – recte să vină la birou doar ca să adune ce s-a strâns, ca stăpânii cerșetorilor. E frumos că suntem un popor cu atâta vervă în dezbaterea vocabularului nostru public, dar altfel nivelul de exprimare de la vârful statului – incalificabil, pentru că e într-o limbă care nu s-ar cuveni să mai existe, limba celor fără carte, fără gândire și fără măsură – merge neabătut tot înainte. Doamne ajută. Calde mulțumiri din inimă, partid iubit!
sursă foto: observatorulph.ro
Regret 4.
Păcat că deși suntem în mod evident cei mai inteligenți oameni de pe suprafața planetei pământ (cum, nu știați?) am dat o societate în care atâția au fost abandonați, se c*că prin porumb, ca strămoșii noștri din epoca de piatră, mergem pe drumuri cu viteză de evul mediu timpuriu, ne bălăcim în mocirlă cu hoții și proștii, crezând – în fals – că noi nu suntem nici așa, nici altminteri. Cine, noi? Noi suntem inocenți.
Regret 5.
Păcat că atâția oameni din diaspora vin acasă doar acum în perioada concediilor de vară, că au fost siluiți la exil. Sigur, e o modă să idolatrizezi diaspora, o consecință a urii de sine pe care românii de acasă o practică de milenii. E bine să taxezi o părere lipsită de nuanțe, cum a fost cea a doamnei Mungiu-Pippidi. Ce nu e bine, e că există totuși și oamenii aceia (câți?- nu știm) – infractorii, prostituatele și cetățenii târâți prin slujbe de doi lei pe care toți ceilalți europeni le refuză. Textul doamnei Mungiu, mustind de ceea ce pretențios (dar adevărat) s-ar numi rasism social, e greșit logic, deci profund incorect și chiar ridicol, fiindcă a avortat toate nuanțele, dar adevărul care există chiar și acolo – adevărul acela ar trebui să ne scandalizeze, să nu ne lase să dormim noaptea, să ne facă să ne fie rușine că am tolerat, că am construit lumea noastră strâmbă. Păcat că, pretinzând nuanță, ne scapă tocmai nuanța aceasta.
Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
“Sunt într-un proces de dezvoltare personală.” Sună COOL, nu-i așa?
Portret de țară în pragul tulburelului
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
