15 noiembrie este prima zi din postul Crăciunului, un post despre care credincioșii spun că este unul blând, având multe zile de dezlegare la pește și untdelemn. Despre alimentația din timpul postului ne-a vorbit Dr. Simona Tivadar, medic specialist în boli de nutriție și diabet.
E bine pentru organism să ținem post?
Sigur! Mai ales în situația actuală în care se mănâncă exagerat de multă carne și produse de origine animală în fiecare zi, cred că să ții post e o idee deșteaptă. Numai că postul nu se ține corect. Postul ar trebui să fie ceea ce era pe vremuri: o perioadă de asceză, inclusiv alimentară; postul ar trebui să fie ținut fără ulei. Dacă ne uităm în calendarul ortodox, sunt zile speciale de dezlegare la untdelemn. Să mănânci cartofi prăjiți și să te îndopi cu humus, cu zacuscă, cu produse făcute cu mult ulei, asta nu înseamnă să ții post. Scopul postului era exact reducerea grăsimilor animale din mâncarea oamenilor, într-o perioadă în care grăsimile animale erau aproape singura sursă de grăsime. Mă refer la untura care era de bază pentru orice fel de mâncare gătită. Uleiul exista în cantitate foarte mică, o familie avea cam 2-3 litri de ulei de semințe de floarea soarelui și cam aceeași cantitate de ulei din semințe de dovleac, iar acesta se folosea în zilele în care era dezlegare la untdelemn.
Dar în post, de obicei ne îngrășăm…
Păi, de aceea ne îngrășăm pentru că mâncăm produse care conțin exagerat de multe grăsimi și pentru că mâncăm prea mult. Cum spuneam, postul trebuie să fie o perioadă de asceză. Încercați să mâncați supe de legume, legume la abur, legume gătite în toate felurile, leguminoase fără ulei și să vedeți că nu o să vă mai îngrășați, dimpotrivă.
Dar trebuie să mâncați mai puțin, evident. Ca să nu mai zic despre aceste produse apărute mai nou: cârnăciori de soia, salam de soia, pateu vegetal, sau alte alimente industriale din aceeași gamă: uleiul și alte grăsimi vegetale precum margarina, uleiul de cocos, de palmier, laptele vegetal (de cocos, de migdale) sau brânză tofu.
Dacă nu poți să renunți la produsele animale, nu renunța. Faptul că mănânci niște echivalente de proastă calitate, vegetale, dovedește că nu ai nici un pic de capacitate de a te abține și atunci postul este o ipocrizie și nimic mai mult.
E în regulă să-i punem pe copii să țină post?
Da, dar depinde de vârstă. În general, copiii până la 14 ani nu ar trebui să țină post, dar depinde foarte mult de copil. Dacă este un copil care face sport, care crește bine și cineva se ocupă să gătească mâncare în post, cum am spus, fără ulei, dar diversificată, completă, atunci da, poate să țină post. Mâncare de post nu se improvizează ci, dimpotrivă, trebuie să căutăm cât mai multe rețete de mâncare gătită ca să asigurăm toți nutrienții necesari organismului. Și copiii peste vârsta de 7-8 ani pot să țină post în condițiile de mai sus, însă, sub această vârstă, în nici un caz.
Și atunci ce mâncăm în post?
Trebuie să mâncăm multe legume, fructe de sezon, leguminoase (fasole, mazăre, năut, etc) pentru un aport de proteine vegetale suficient, iarna nuci și alune ca să compensăm absența grăsimii și, bineînțeles, orez și mămăligă. Ar fi bine să mâncăm mai puține paste, cartofi și pâine pentru a evita îngrășarea. Se vor evita dulciurile de post care de obicei sunt făcute cu făină de migdale sau cantități mari de fructe oleaginoase, ceea ce aduce un aport exagerat de grăsimi inclusiv saturate și alterează însăși esența postului, aceea de asceză.
Citiţi şi
Nu-mi făcuse nimic, dar nu-l mai suportam (răspunsul ei)
Papa Francisc: Cele mai grave păcate sunt mândria și ura, nu păcatele cărnii