Îmi place să citesc variat: de la eseuri filosofice la romane istorice, sociale şi de dragoste. Citesc cu drag şi benzi desenate – tocmai ce m-am delectat cu Aventurile lui Tin-Tin ale lui Hergé. Odată prinsă în povestea cărţii, acolo sunt şi greu las cartea din mână.
Aşa s-a întâmplat şi cu romanul Liberă! al scriitoarei Cristina Lincu. Într-o perioadă suficient de aglomerată încât să pot amâna lectura, cartea, odată începută, m-a ţinut atentă până la sfârşit şi nu doar atât – m-a făcut să-mi pară rău de câte ori am fost nevoită să întrerup lectura, aşa cum se întâmplă de obicei cu tot ce-mi place. Pentru mine, acesta este unul din criteriile importante de evaluare a unei cărţi. Nu că nu ar exista cărţi bune care necesită o lectură mai atentă, în care înaintezi mai greu – gen Cimitirul din Praga de Umberto Eco.
Romanul Liberă!, un roman al iluziei, al imaginarului, în care realitatea se impune în final ca o izbândă, este un roman care te ţine cu sufletul la gură, care stârneşte curiozitatea. Realul se confundă cu irealul – cititorul le distinge dificil, autoarea jucându-se mereu cu aceste două planuri. Evenimentele iau întorsături neaşteptate şi astfel suspansul creşte. Cheia situaţiilor este dezvăluită abia la finalul romanului. Deznodământul este aşadar o imensă surpriză.
„- Sara, ştii că mi-ai povestit că părinţii lui Doru şi Ana, fiica lui, te-au vizitat sau… mă rog…
– Mda… normal că ştiu, asta a fost acum două-trei zile.
– Nu au fost. Nu aveau cum.
– Nu înţeleg!
– Ascultă-mă! La puţin timp după ce ai plecat tu, a avut loc un accident, iar ambii au stat internaţi toată vara.”
Liberă! este un roman despre o iubire atât de puternică, încât lasă urme adânci în viaţă, proiectând protagonista în sfera patologicului. În egală măsură, Liberă! este şi un roman despre încredere şi prietenie. Se poate spune că este şi un roman al urii distructive, al invidiei perfide, al ajutorului (aparent) necondiţionat.
Ce mai este interesant la acest roman este tehnica romanului în roman. Eroina, Sara, este scriitoare. Pe lângă povestea sa, asistăm la scrierea romanului „Dragostea Lianei”, dar și a unei cărți autobiografice care se intitulează tot „Liberă!”. Liana e, până la un punct, Sara aşa cum s-ar vrea ea. Cristina Lincu introduce acest artificiu pentru a ne face părtaşi la naşterea unui roman. Ce este un scriitor? Ce este un personaj? Se suprapune întotdeauna povestea scriitorului cu cea a personajului său?
Traiectul personajului principal, Sara, scriitoare, femeie care-şi poartă nefericirea în dragoste prin diferite relaţii pe care nu le poate ţine în viaţă, obsedată fiind de un singur bărbat pe care l-a iubit dincolo de pragul realităţii şi de viaţă – în imaginaţie, în moartea acestuia – este foarte întortocheat. Sara vrea să-şi depăşească neputinţa de a se desprinde de această dragoste obsedantă. Aproape că şi reuşeşte când îl întâlneşte pe Gabriel, dar dragostea ei pentru Doru – personaj cvasiabsent – nu se poate compara cu nici o alta. În ciuda sentimentelor sincere pe care Gabriel le nutreşte faţă de Sara, relaţia lor nu poate evolua, mai ales că acesta a avut o relaţie cu o femeie care seamănă leit cu Sara. Cine este această femeie? Cititorul este provocat să facă această descoperire, ca multe altele, de altfel. Din punctul meu de vedere, aceasta este tăria cărţii, punctul în care rezidă valoarea ei – provoacă, incită, te ţine cu sufletul la gură.
Tot periplul emoţional al Sarei, cu căderile şi suişurile sale, este îndeaproape urmărit şi sprijinit Ana. Ca cititor, nu poţi să nu admiri această femeie. Până în ultimele rânduri ale romanului, căci abia acolo măştile cad.
Cristina Lincu are o imaginaţie debordantă: cele mai surprinzătoare scenarii se succed şi conduc cititorul pe piste noi, nebănuite. Ca şi în Amn3zia, introspecţia se dovedeşte a fi adâncă, autoarea făcând dovada unei foarte bune cunoaşteri a sufletului feminin.
Intriga romanului este puternică, generând încordare şi suspans, iar titlul – Liberă! – presupune eliberarea de himere şi propriile neputinţe. Acesta este finalul cărții autobiografice din carte, care se dezvoltă paralel cu poveştile reale ale autoarei sale, aceasta este şi atitudinea de viaţă a Sarei :
„Sunt liberă atâta timp cât pot evada în sufletul meu. Când nici asta nu va mai fi posibil, unica formă de libertate pe care o întrevăd este cea pe care o numesc definitivă – moartea.”
Recomand lectura acestui roman atât în zilele călduroase de vară, cât şi la gura sobei, în ierni cu nămeţi – timpul trece imperceptibil cu această carte! Este despre noi, femeile, căci fiecare dintre noi poate trece sau a trecut prin momente de derută în urma unei mari dragoste!
Și tu poți recomanda un film/spectacol/concert care ți-a plăcut.
Trimite-ne recenzia pe adresa office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
