Despre mucişori şi căcuţă. Fără sexuleţ

11 August 2012

Spun din start că nu sunt mamă, cu foarte puține excepții, când am fost așa de amorezată în viața mea încât să mă imaginez legănând copilul LUI, nu mi-am dorit copii, și e foarte puțin probabil spre deloc că voi avea vreodată în viața asta. Nu intrăm în detalii acum, le trecem la capitolul n-a fost să fie, nu sunt de părere că e musai să faci un copil, indiferent de condițiile din viața ta, tocmai pentru că sunt unul dintre copiii crescuți de un singur părinte și știu ce înseamnă acest dezechilibru emoțional. Deci dacă vreți să comentați la ce am de spus mai jos cu „se vede că n-ai copii și d-aia” sau „o să vezi tu când o să ai copii”, abțineți-vă, că nu e cazul.

Pot deci să emit niște păreri de om despre anumite chestii care i se întâmplă unei femei după ce naște, tocmai pentru că am mintea limpede, neafectată de acest microb care este grija față de „ăla micu’”.

Avem așadar o tânără, ferice, cu o căsnicie proaspătă și un soț dornic să devină tată. Poate că ea nu dorește neapărat să-și întrerupă cariera atât de repede după nuntă, dar dacă Iubi vrea, îi cedează. O dată, de două ori, și gata sarcina. Urmează o perioadă euforică de explorări, complimente, felicitări și sfaturi. Burta crește, viitoarea mămică e centrul atenției, fiecare simte nevoia să pună mâna pe „balon” de parcă ar fi mielul Vasilică, cel care aduce noroc. Mama urmează să mai fie la fel de băgată în seamă încă nouă luni și ceva, inclusiv în salonul de nașteri, de unde-și arată lumii, online și offline, trofeul.

Prietenele „mielului” se entuziasmează o vreme, după care viața își intră în ritmul normal. Spre deosebire de tânăra mamă, pentru care viața în trei este ca o explorare a peșterii lui Ali Baba, ele au de înfruntat aceleași sarcini la job, de suportat aceiași șefi imposibili, să-și vadă de viețile lor, eventual să-și găsească și ele un Iubi care să dorească să le impregneze sau dacă nu măcar un tip cu care să se simtă bine un week-end la mare, vine concediul, vine criza, trece viața.

După perioada de noutate în care tânăra mamă și proaspătul ei copil sunt vizitați, pozați, lăudați, pupați, vine perioada în care nici dracu’ nu-și mai aduce aminte de ei. Like-urile pe Facebook, la poza bebelului, se strâng fie din complezență, fie pentru că juniorul chiar are o mutră haioasă, și oricum un like nu costă. Dar mama începe să se simtă neglijată. Iubi are de lucru, mama și soacra au plecat și ele, bebe doarme – dacă are noroc – și mami începe să simtă nevoia unei bârfe mici cu fetele, la o țigară. Piei Satană, a zis cineva ceva de ţigară?

Ultima dată când fetele au vizitat-o, în grup ca pe sfintele moaște, n-au vorbit decât despre ăla micu’, cum gângurește, de câte ori mănâncă, cum doarme, cât de consistent face caca și cât de greu e să-i aspiri mucișorii din nărișoarele lui mici și rozalii. E evident că nu ai cum să discuți despre altceva când scopul vizitei e acela de a bifa vederea copilului. Dar cum statul acasă cu copilul – oricât de recompensator ar fi faptul că el mănâncă bine, doarme frumos și cacă sănătos – nu suplinește nevoia mamei de socializare și de a se simți în continuare o femeie cu preocupări intelectuale, încep să apară probleme în paradis.

Ea devine irascibilă. El nu pricepe de ce. El a vrut copilul pentru ca ei să formeze familia perfectă. Ea nu se mai simte femeie, deși traversează cea mai intensă și superhormonată perioadă din viața unei femei. Și atunci încep reproșurile la adresa prietenilor. Asta e faza precoce, mai târziu când copilul va crește vor fi presiunile la adresa lui, să facă ce crede mama că e bine, că de aia s-a sacrificat pentru el, nu?

Revenind la prieteni, mama începe să le reproșeze. De luni de zile nu m-ați mai băgat în seamă, nu ați mai dat un telefon, nu m-ați mai vizitat. Ce fel de prieteni îmi sunteți?

Există două curente aici. O bună prietenă îmi spunea că nu poate să se mai vadă cu prietenele ei devenite mame din cauza faptului că ele parcă intră în epoca în care cineva le ia mințile. Nu mai sunt aceleași femei, sunt niște automate de schimbat scutece, alăptat și legănat. Nimic din ce este străin acestor ritualuri nu le interesează și nu mai are importanță. Nici măcar parolismul. OK, ai un copil, asta nu înseamnă că ai un handicap sau că ceasul tău funcționează după alt meridian, deci de ce ar trebui să te aștept 40 de minute la o întâlnire la care tu întârzii pentru că ăla micu’ a avut colici? Cum tu consideri că e important programul tău cu copilul, și eu am un program la fel de important cu viața mea. Prietenii au acest obicei enervant de a se considera la fel de importanți precum copilul vostru, deci dacă nu sunteți capabilă să-i vedeți la fel, nu vă mai obosiți să le cereți să vă însoțească în plimbările cu căruțul.

Al doilea curent: nu mă interesează mucișorii și căcuța. Am numai 27 de ani, încă îmi trăiesc tinerețea, vreau să explorez lumea și tot ce ține de pasiunile mele. Inclusiv sexul, care e un tabu pentru proaspetele mămici. E ca și cum ai discuta despre funie în casa spânzuratului, nu? Discuțiile cu proaspăta mămică nu mă mai provoacă intelectual. Ea nu mai este prietena cu care îmi făcea plăcere să ies, ci este o persoană luată în stăpânire de mica ființă care i-a ieșit din uter. Când o să revină la pasiunile de dinainte de sarcină vom relua relația.

Eu una nu mă identific cu nicunul dintre cele două curente, și cred că totul ține de tipul de prietenie care te leagă de mămica respectivă. Am o singură prietenă mamă a doi copii, cu care atunci când mă întâlnesc discut despre orice. Asta pentru că nici ea nu e obsedată de copii, nici eu nu sunt neapărat împotriva discuțiilor despre cei mici, dar vorbim despre ce ne trece prin minte la momenutul respectiv. Ba chiar i-am fost nașă pentru unul dintre copii, tocmai pentru că ea a zis că fiul o să aibă ce să discute cu mine când va fi mare.

Ce mi se pare că mai intervine între tinerele mame și cohorta de prietene de până atunci este chiar schimbarea statutului marital, la care se adaugă copilu’. De-a lungul timpului am pierdut multe prietene de care nu mă mai lega nimic pentru că pur și simplu ni s-au schimbat opțiunile și modul de a petrece timpul. E foarte rară situația în care o femeie sau un bărbat single aleg să fie prieteni de familie cu un cuplu, și să fie ceea ce se cheamă a cincea roată la căruță. Asta nu este decât expresia unei prietenii puternice cu unul dintre soți. În realitate nimeni nu se simte în largul lui într-o prietenie în trei, în care doi formează un cuplu. Fie măcar și pentru faptul că ori de câte ori cei doi se sărută tu trebuie să întorci capul și să devii brusc preocupat de natură, din decența de a le oferi lor un spațiu intim.

Concluzia acestui lung expozeu este că nu există o regulă. În general mamele devin niște ființe imposibile atunci când reușesc să eclozeze. Dar relațiile lor cu restul lumii depind exclusiv de modul în care ele, și nu lumea, reușesc să se adapteze și să-și dea seama că starea lor nu le dă acel aer de regalitate și nici statutul care să le permită să ceară ca toți „supușii” să le viziteze și să le venereze. Cel mai bine, doamnelor, atunci când sunteți în situațiile descrise mai sus, și nu vă regăsiți în viața de dinainte de sarcină, este să vă găsiți partenere de discuții în parc, cu alte mămici, bunici sau bone. Poate fi o etapă temporară a vieții voastre sau, cine știe, poate chiar vă descoperiți adevărata menire. Aceea de a crește copii și nimic altceva. Atunci când vă supărați pe prieteni și pe lumea care „se schimbă de când ați născut voi” gândiți-vă că nu lumea a expulzat un pepene dintr-o gaură de  golf, ci voi. Și că un asemenea act are reprecusiuni sigure asupra mentalului. Dați-vă timp să vă adaptați la noul statut, să reveniți eventual la forma și preocupările dinainte, și nu aruncați măgăreața asupra prietenilor care n-au nicio vină nici că voi i-ați cedat lui Iubi, nici că vă simțiți singure într-un concediu maternal de la care așteptați alte satisfacții. Priviți partea  plină a paharului, când veți fi bătrâne și zbârcite voi veți avea un copil care vă va aduce cana cu apă la pat, în timp ce prietenele alea nesuferite care continuă să aibă o viață în timpul concediului vostru maternal vor îmbătrâni singure și nesuferite, alături de o ciurdă de pisici ;).



Citiţi şi

Christian Dior și WC-ul din fundul curții – Eleganța vieții pe trepte de contrast

Fata de zăpadă (poveste de dragoste cu final fericit)

5 jocuri de iarnă pentru copii benefice și pentru adulți

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

  1. O femeie / 29 November 2019 8:51

    Nu contest ce spui mai sus, dar modul in care o spui si cuvintele folosite ma fac sa ma bucur ca ai ales sa nu faci copii si mai tare ma bucur ca nu iti sunt prietena.
    Cred ca ai inteles gresit si notiunea de mama, si de prietena. Egoismul e bun pana la un punct, cand devine penibil.

    Like 25
    Dislike 4
    Reply
  2. Andreea / 12 August 2017 11:20

    Initial am considerat ca este prea dur articolul. Dar imediat mi-am amintit de fiecare concediu in care ma intorceam in Romania. Toata lumea cu aceeasi apasare: “cand faci copil? Ai 32 de ani…De ce esti egoista?” Pai sa nu ii trimiti pe toti de unde au iesit? Cand eram singura ma intrebau de ce n-am si eu pe cineva, cand le-am spus ca am cunoscut pe cineva: cum, nu te-a cerut inca?; cand m-am logodit: dar nu va mai casatoriti odata? Acum, la un an dupa casatorie si nefiind gravida, va puteti imagina cam ce mi-au auzit urechile, de am ajuns in pragul unei crize de nervi. Eram fericita cand am ajuns, ma simteam implinita, sotul meu, stilul meu de viata, hobby urile si prietenii sunt tot ce imi doresc, ba chiar mai mult si nu as vrea sa schimb nimic. O luna in Romania m-a facut sa ma simt ca si cum nu as merita sa traiesc sau sa ma bucur de ce am, pentru ca am decis sa nu procreez. Ca nu sunt o femeie adevarata si ca parintii mei ar fi trebuit sa gandeasca la fel. Romania este o tara bolnava, plina de prejudecati si de oameni incapabili sa isi vada de treaba lor, fiind prea preocupati de capra vecinului si avand zero toleranta sau respect pentru deciziile celorlalti. Si inainte sa sariti cu gura pe mine si sa imi dati interzis in tara, da, o sa raman unde sunt, nici prin cap nu-mi mai trece sa revin.

    Like 15
    Dislike 1
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro