Deplângând unele din manifestările comportamentale ale bărbaților din jur, o doamnă constată cu amărăciune că bărbații zilelor noastre sunt produsul unui proces, încă neterminat, de involuție. Că, mai ales dacă se măsoară obiectiv, considerând eforturile, realizările și calitățile pe kilogram în viu, femeile sunt niște perpetuu perdante la loteria zilnică a relațiilor și iubirii heterosexuale.
Se creionează astfel cele două tabere – pe de o parte femeia, frumoasă (în contextul plafonului disponibil fiecăreia), muncitoare, de succes, dedicată și iubitoare, țintă ratată a menestrelilor de altădată, de cealaltă parte el, bărbatul involuat până la stadiul agresant la care bate, scuipă, umple de sudalme sau, și mai grav, caută la altele și adesea găsește un fond de preocupări animalice comune.
Desigur că agresiunea, îndeosebi cea fizică este greșită și, în afara unor palme date peste fund în condiții de consimțământ, de evitat. De altfel dacă aș avea vreo cunoștință care și-ar bate nevasta aș disprețui-o mai mult decât aș face-o dacă aș avea vreun prieten bătut de nevastă.
Dar, dincolo de aceasta, aș îndrăzni ipoteza că, în barbaria ei incalificabilă, o corecție administrată partenerei are și un aspect clarificator pentru aceasta, așa că la o a doua corecție o parte din responsabilitate revine și celei care nu a părăsit arena de local kombat.
Pentru că și în cazul în care părăsirea acesteia implică pierderi (de statut, economice sau familiale), motive importante pentru unele de a nu o face, toți ar trebui să știm din fragedă pruncie că demnitatea personală vine de obicei cu un preț.
Dacă extindem termenul de agresiune la cea psihologică, viața de zi de zi arată o realitate cu mult mai nuanțată. Un duel în care nu sunt absolut convins că, în ciuda răgetelor ocazionale, cocoșul și nu găina iese, de cele mai multe ori, jumulit. Pentru că înarmată de logoree, vivacitate și mai ales de memorie, dumnezeule, câtă memorie, femeia este cea care are de obicei mâna mai sigură și floreta mai lungă.
Pare însă că agresiunea adevărată de care femeia modernă, atât de realizată, îngrijită și evoluată se teme cu adevărat este cea conferită de realitatea cruntă a miopiei bărbatului obișnuit în fața acestei formidabile etalări de calități. Pentru că, într-adevăr, o porțiune nu atât involuată cât neevoluabilă a creierului de bărbat nu poate vedea mai departe de mărimea, forma și disponibilitatea țâțelor.
Dar nici măcar acest fapt nu este, din perspectiva mea, extrem de adevărat.
Nu se poate nega faptul că, la fel ca orice mascul din regnul animal, de la primul vierme cu p*lișoară până la ultima maimuță care și-a dat seama că a evoluat în om, rolul, semnificația și menirea sexului tare a fost să caute, să convingă și să impregneze femele, chiar cu riscul de a se bate, până la tocirea coarnelor, cu alți masculi. După cum a fost de altfel natural ca femela să se lase impregnată de ăla cu laba mai grea și nu de ăla cu coama mai îngrijită.
A fost nevoie de mii de ani de evoluție a speciei umane, de multă cumpănire și chiar de câteva cruciade până ce bărbatul a învățat, cât de cât, că monogamia e mai bună și că, dincolo de cicăleală, dusul gunoiului și împărtășirea de sentimente, există sens și confort într-o relație de durată cu o femeie.
Problema bărbatului modern nu este deci asta, cât incapacitatea obiectivă a multora dintre noi de a gestiona, accepta și mai ales de a te bucura de atât de multă evoluție feminină.
Pentru că în esența noastră ne bucură mult că există femei de carieră, desigur dacă nu ne sunt neveste, ne place contribuția femeii la schibul de idei, cu condiția de a nu ne fi turuit în timpul meciurilor și ne place ca doamnele să prioritizeze dezvoltarea personală, câtă vreme asta nu se întâmplă în zilele sau nopțile dedicate sexului.
Ceea ce din exterior pare o incredibilă agresare a femeii desăvârșite prin călărirea unora mai puțin cizelate, mie îmi pare mai degrabă că este doar soluția, poate un pic primitivă, a bărbatului doritor să treacă prin viață cu gura plină de sfârcuri, nu de cimilituri, care își dorește să explice, nu să îi fie explicat și care consideră că uzura intimă este preferabilă castrării cotidiene.
Pentru că până la urmă nu este vorba de atât de multă involuție masculină cât este vorba de hiperevoluție feminină.
Citiţi şi
Femeile mature vs femeile imature
România eternă și deloc fascinantă. Cum se încheie războiul proștilor cu lumea
Bijuteriile pentru bărbați – între tradiție, simbolism și stil personal
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
