Recunosc, scrisul domnului Ciornei poate fi plăcut (ei, uite că-l ajut cu rating-ul, deși nu cred că ar fi avut nevoie). E nuanțat, cu tușă de spontaneitate, dar îi lipsește sufletul sincer atunci când spune că e feminist. Stau în cumpănă dacă să lansez argumentația pregătită punct cu punct pe materialul cu pricina sau dacă să continui a spune ce cred, așa cum cred. Și în timp ce scriu, îmi dau seama că într-o țară plină de misoginism, de excluziune socială, de tratamente proaste aplicate femeii pe toate planurile, voi, femeile, sunteți mai importante. De aceea doamnelor, tot vouă mă voi adresa, așa cum am făcut-o și în primul material, chiar dacă vorbeam la persoana întâi, interiorizând întâi ce voiam a vă transmite. Voi, doamnelor, veți alege cum să gândiți și ce aveți de făcut.
Feminismul are o latură perversă ca mișcare. Această mișcare a ținut adeseori de vârstele femeii și de spaimele ei. Prețul plătit ca noi astăzi să avem dreptul la vot, la a ne plimba singure pe stradă – apropo, în secolul al XVIII-lea pentru femeile din anumite țări și pături sociale, plimbatul pe stradă era încă interzis, și da, asta se întâmpla în Europa – a fost mare! Și presiunile la care au fost supuse au fost pe măsură. Bărbații din jurul lor, aceia care spuneau că le ocrotesc, n-au scutit nicio violență în cazul acestor femei, dar nici în cazul semenelor lor suspectate că ar putea să-și dorească o minimă autodeterminare. Istoria e plină de suferințele acestor femei, mai frumoase sau mai urâte, feministe sau mai puțin, pentru care libertatea de a fi mai întâi om era înlocuită cu obligația de a fi de regulă fără voie hamsterul și accesoriul de procreat al unui bărbat.
Dacă dreptul la vot și obligația de a munci pentru un salariu, pe lângă muncile din casă, este considerat de orice mascul, fie el și declarat cu mintea feminist, suficient, voi doamnelor cred că sunteți mult mai conștiente că egalitatea de șanse e ca mersul pe nisipuri mișcătoare.
Câteva cifre
Statisticile UNICEF și World Health Organization (WHO) spun așa:
– una din trei femei este victima violenței unui bărbat de-a lungul vieții ei, iar acest bărbat în marea majoritate a cazurilor este partenerul ei;
– 38% din crimele care au loc sunt femeile omorâte de partenerii lor de viață;
– 42% din femeile agresate ajung să aibă nevoie de tratament spitalizat pe termen mediu și lung și se află la primul abuz din partea partenerilor lor;
– 98% din traficul de carne vie este făcut cu femei și fetițe, abuzate și exploatate, ați ghicit – tocmai de măreții lor protectori, bărbații;
– în 2011, în armatele civilizate ale lumii au fost comise 19.000 de violuri – domnii soldați au considerat că e mai normal să ia cu de-a sila de la colegele femei ce nu puteau obține de bunăvoie.
Din acest punct de vedere Europa pare a fi ”mai sigură”. Violența domestică are una dintre cele mai mici incidențe din lume, dar în special în țările cu venituri mari pe cap de locuitor. În rest, Dumnezeu cu mila! Statisticile recunosc și că marea majoritate a cazurilor de violențe asupra femeii nu ajung să fie raportate, pentru că femeile se tem și nu își denunță abuzatorii.
Micimea ”primului sex”
La nivelul său de pregătire ar fi umilitor pentru un bărbat educat să-și recunoască înfrângerea: teama copilărească de celălalt, de a iubi, de a se abandona, de a admite că, da, poate fi rănit, înșelat, și că – vai! – are o inimă care ar durea al naibii dacă i s-ar întâmpla toate astea. Până la urmă, misoginismul e și o enormă spaimă de autocunoaștere, de introspecție emoțională.
Domnii care nu sunt și bărbați par a avea o intoleranță la sentimente, un soi de alergie care le cuprinde creierul și le iese pe ochi și prin piele. Însetați de spirit, trec peste singura formă de spirit care le-a fost dată: femeia și de la care ar fi trebuit, inițial, a învăța lecția sufletului. Au învățat doar să se teamă că nu vor fi iubiți și cred că dacă își arată mușchii trebuie să funcționeze. Poate că funcționează. Însă într-o junglă cu primate. Și da, din nefericire văd zilnic femei reduse sau ținute la stadiul de maimuțe reproductive pentru masculi din același regn. Și sunt mai multe decât credeți și nu se află musai doar la nivelul de jos al societății.
Despre misandrie și El
Cel mai tare se tem misoginii de misandrie. Adică de femeile care, spun ei, urăsc bărbații la un nivel aproape patologic. Spre deosebire de psihopații bărbați care abuzați fiind de mamele ori tații lor care ajung la maturitate ucigași în serie, femeia care are opinii suferă de misandrie. Iar definițiile le-au inventat, ați ghicit, tot bărbații. Nimic pe lume nu e mai grav pentru un bărbat misogin, copil imatur și speriat, decât că femeia ar putea gândi. De aceea eram și ținute analfabete, doamnelor, până nu demult în istoria aceasta a lumii. Ca nu cumva să ne luminăm și să înțelegem că suntem oameni și astfel să le cerem un altfel de comportament bărbaților, să nu care cumva să ne cerem drepturile și să nu care cumva să schimbăm regulile, să-i scoatem din lenea de a fi pe bărbați. Misandria e cel mai jenant termen pe care un bărbat îl poate rosti. Îl coboară la nivelul unei primate deși, intelectual e mult mai departe. Dovedește ruptura dintre creierul său plin de informații și interiorul său, neformat.
Cum ar arăta un El? – nici un mare apărător al masculilor feroce și alfa ai planetei nu s-a sinchisit să se întrebe. Au văzut doar roșu la afirmația: ”sunt feministă și sunt mândră de asta”.
Undeva, într-un colț de civilizație al lumii ăsteia, alta decât cea europeană, am învățat la un moment dat că femeia nu e sursa răului în lume, precum Speranța captivă și pervertită într-o cușcă cu năravuri rele. Niște bărbați cu multe milenii în urmă au scris că femeia e sursa progresului în lume. Că dacă tu, femeie, n-ai fi fost alcătuită cu dorințe și vise, așa cum ești, lumea n-ar fi avut nici o șansă să evolueze. Bărbatul ar fi lâncezit cuminte la umbra arborilor dintr-o grădină oarecare și n-ar fi făcut nimic sub soare pentru a deveni. Motiv pentru care, acei bărbați numesc femeia: ”sursa istoriei umane” și, fără a-i știrbi nici atribuțiile ori responsabilitățile ei, o venerează pentru că spiritul ei mișcă lumea și azi. Cheia rămâne contextul în care ea mișcă istoria. Nu știm dacă bărbatul de lângă ea i-a scos ochii sau nu pentru că a avut tupeul să ”pornească istoria lumii”. Dar știm sigur că, după, generații de imbecili au decis că păcatul a intrat în lume și nu devenirea, motiv pentru care femeia a fost ținta fără drept de crâcnire al oricărui tip de violență și abuz.
Știm însă că principala educație și responsabilitate a unui bărbat format prin prisma culturii pomenite e verbul a iubi. Spre deosebire de masculii ”small size”, lângă bărbații adevărați se află femei împlinite, puternice, independente, fericite și mai ales îndrăgostite de acești bărbați.
Am urmărit un asemenea cuplu pe străzile unui oraș islamic în care, de curând, femeilor le-a fost interzisă cu desăvârșire orice altă activitate, alta decât făcutul de copii și cratița. Femeia are un mic magazin de flori și țesături. E bucuria ei dincolo de venitul pe care îl aduce în casă. A vrut să facă și ea comerț, i-a plăcut, s-a simțit mai om muncind. Asumându-și riscurile aferente, bărbatul de lângă ea îi asigură ”acoperirea” care îi permite să își conducă mai departe afacerea, să fie cât de liberă se poate în condițiile date și chiar mai mult, să fie fericită și să se împlinească lângă el, ca om. Mi-aș fi dorit să îi puteți vedea chipul atunci când spunea despre micul ei magazin și despre Omul de lângă ea.
Pe Lacrima Andra o găsiți cu totul aici.
Citiţi şi
De obicei, 1 decembrie e despre România
România eternă și deloc fascinantă. Cum se încheie războiul proștilor cu lumea
Atenție la clișeele „corecte politic” care manipulează votul!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
