La început a fost libertatea. În România întunecată de la sfârșitul ceaușismului, libertatea ardea mațele omului.
O amintire: când un cetățean dintr-un cartier de la marginea pământului nostru a băut ceva ca să-i ardă cu adevărat mațele și să moară, l-au îngropat ca pe un câine, fără cruce, pe ascuns. Cum să preferi moartea raiului socialist? Din dilema aceea nu s-a putut ieși, l-au lăsat repede în groapă și au aruncat pământ peste el dintr-o obligație a ritualului, fără nicio tragere de inimă și fără popă.
Libertatea. Libertatea de a-ți împușca dictatorul, libertatea de a te îmbogăți din bișniță, libertatea de a stăpâni, libertatea de a sclavagi terțul, libertatea de a sări treptele sociale până la înălțimi dincolo de care nu poate urma decât ruperea gâtului sau scrântirea întru Iisus Hristos sau Benjamin Franklin.
Libertate! Libertate! Libertate! Sigur, ca la unchiul Platon, s-a preferat îndeosebi peștera, dar au venit ordonanțele și s-a câștigat libertatea de a face cârcă și altele chiar și mai rele în Occident. Libertatea de a te trezi sub cerul Parisului și între tine și cer să fie numai un pod. Dar nu a fost doar atât. Libertatea de a fi inteligent fără granițe, libertatea de a ajunge un om liber într-o lume liberă. Libertatea de a îndura dictatura capitalului. Și, peste toate, descoperirea copleșitoare, ca a doamnei Slavenka Drakulici, că nu despre dreptate, ci despre profit este capitalismul.
Libertate de expresie, libertate politică, libertate religioasă gârlă, țâțe la televizor și Dunărea care a continuat să curgă fără grăniceri gata să te împuște în cap dacă încercai să treci la sârbi. Libertate! Libertate!
Libertatea de a fura păduri și fabrici și sânge de om, libertatea de a abandona pentru totdeauna omenia, de a lăsa ruine și libertatea de a te pretinde mereu inocent.
Libertatea a fost principala problemă a românilor după Ceaușescu. Au gestionat-o prost, dar ar fi putut să o gestioneze încă și mai prost, dacă vă consolează cu ceva.
Din această manipulare neglijentă, scandaloasă și dureroasă a libertății noastre (atât de îngrădită, altfel – căci libertatea rămâne o iluzie necesară și costisitoare), s-a născut următoarea prăpastie peste care a trebuie să construim poduri. Nedreptatea.
Bun-venit, nedreptate!
Altă nedreptate acum – deși, pe fond, nu diferită de cea din dictatură. Până la urmă, securiștii au rămas tineri și au mers mai departe.
S-a adunat atât de multă nedreptate în societatea românească, încât toată furia asta de ospiciu care ne conduce viețile este întemeiată.
Și până această nedreptate nu este, fie și puțin, îndreptată nu vom putea face pasul următor spre celelalte daruri, spre ceilalți demoni, pe drumul care ne așteaptă pe drumul spre noi înșine.
Când vor cădea și despoții flaușați care au luat vremelnic în arendă țara și vor să ne facă pe toți iobagii lor și ai plozilor lor, să le spuneți de ce au căzut: au fost prea nedrepți.
Au coborât prea mult în iadul nedreptății.
Așa ceva niciodată nu se iartă.
Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Trois Couleurs: Bleu. Culoarea libertății?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
