“Am un copil care nu mă asculta, care nu mănâncă atunci când trebuie, e dezordonat, refuză să-și facă temele. Nu știu ce să-i mai fac, cum să mă mai înțeleg cu el” – sunt fraze pe care le auzim des de la părinți, în diferite momente și etape de creștere ale propriilor copii.
Eu cred că profesia de părinte, în special cea de MAMĂ, este cea mai dificilă din lume, fără să fie menționată în nomenclator! Fișa postului de părinte este complexă și pare inepuizabilă, presupune efort, răbdare, exercițiu, învățare, perfecționare continuă și multă iubire!
Cred că a descuraja pe cineva să viseze sau să facă ceea ce își dorește (nu vorbim de acțiuni, lucruri distructive, malefice) este un păcat. Dacă nu vrei sau nu poți încuraja, mai bine taci! E de înțeles că nu folosim încurajarea când copilul nu are talent pentru ceva și nici minciuna sau ambiția iluzorie pentru noi, părinții, că vom avea odrasla fotbalist sau cântăreață de operă.
Descurajarea este cauza comportamentelor neadecvate ale copiilor
Copilul obraznic este de fapt un copil descurajat, care are idei distorsionate despre cum să-și atingă scopul principal: acela de a aparține. Ideile distorsionate conduc la comportamente deviante. De aceea, e recomandabil să oferiți copilului preocupări cu semnificație. În numele experienței, mulți părinți și educatori fac lucruri în locul copiilor. Copiii simt că aparțin atunci când știu că pot contribui la ceva în mod real.
Cel mai periculos este când un părinte sau o persoană apropiată și învestită de copil cu admirație şi autoritate, îi transmite acestuia mesaje negative, ostile, anumite “certitudini de viață”, justificând prin vasta experiență personală trăită. De multe ori, părinții își văd băiatul sau fetița ca pe o plantă vulnerabilă care nu trebuie deranjată, ca pe o creatură dezarmată, dezorientată complet pierdută în spațiu fără ajutorul lor matur. Astfel, se poartă față de copil cu o grijă și anxietate exagerate, pe care le-o transmit inconștient. Protejați aparent de orice risc sau pericol, copiii nu sunt lăsați să facă ceva singuri și fac adulții totul în locul lor. Asta reprezintă sursa principală de răsfăț. În consecință, voința, dorința și inițiativa celor mici se atrofiază, amorțesc. Vor avea senzația că sunt incapabili să reușească, să finalizeze ceva fără sprijin. Dacă se întâmplă să acționeze totuși singur, copilul poate avea trăire anxioasă și sentimente de vinovăție. Iar dacă eşuează, anxietatea i se va întări și îi va faulta orice altă inițiativă. Rămâne deci dependent de o autoritate de la care va aștepta să decidă pentru el, în locul lui. Se va obișnui cu asta, cu stilul de viață și cu avantajele “victimei”.
Putem descuraja un copil așteptând de la el prea mult sau nimic, folosind “tactici” complet inadecvate:
Exemple de mesaje care nu trebuie nici măcar gândite, darămite spuse:
- DE NIMIC NU EȘTI ÎN STARE
- NICI O BAZĂ N-AM ÎN TINE
- PE CE PUI MÂNA STRICI
- N-O SĂ SE ALEAGĂ NIMIC DIN TINE
- VREI SĂ AJUNGI “TÂRÂIE –BRÂU” CA X DE LA PARTER?
- COPIL CRETIN CE EȘTI, UITE CE PROSTIE AI FĂCUT! ȘI DACĂ NU ȚI-AȘ FI SPUS DE 1000 DE ORI, TÂMPITULE CE EȘTI, VEZI CE IESE DACĂ FACI TOTUL DE CAPUL TĂU?!
- UITE CA X A LUAT 10 ÎN TEZĂ LA MATE, TU CE AI DE NU POȚI? CĂ DOAR AI TOT CE-ȚI TREBUIE, TOT CE-ȚI ESTE NECESAR. CE, TU EȘTI MAI PROST CA EL?
- FĂ ȘI TU CEVA PRACTIC CĂ O SĂ MORI DE FOAME, NU MAI VISA LA PASIUNILE TALE, LA CAI VERZI PE PEREȚI!
Mesajele de acest gen sunt insalubre, neigienice, deci foarte dăunătoare pentru minte, suflet și acţiuni. Corpul suferă somatizând, după cum îi sunt vulnerabilitățile, predispozițiile. Dincolo de faptul că dezvăluie sentimente, frustrări, proiecții ale părinților, educatorilor, aceste mesaje distrug vitalitatea, entuziasmul, încrederea în sine ale omului în devenire. Reduc până la anulare curajul, curiozitatea, pofta de a face, formează convingeri greșite. În plus, copiii își vor asuma etichetele puse de părinți, frați, bunici, educatori. Rezultatul este că nu vor acționa aproape deloc sau o vor face cu o încărcătură anxioasă foarte puternică; vor începe, dar vor renunța ușor, se vor retrage social până la izolare. De aici și până la a se lăsa trăiți de viață, e trecere ușoară, imperceptibilă, iar drumul de întoarcere la viața trăită de omuleț nu e deloc simplu!
Încurajarea ridică valoarea/ stima de sine și dezvoltă sentimentul de comuniune socială!
Iată câteva exemple de încurajare/ valorizare pentru părinți, bunici, frați, educatori:
- Sora ta se descurcă foarte bine la mate; cred că și tu ai putea face același lucru
- Stiu că vei reuși, trebuie doar să te străduiești mai mult
- Voi doi sunteți singurii care puteți rezolva neînțelegerea voastră. Cred că veți reuși s-o faceți.
- Ai desenat foarte frumos, ai putea să și colorezi desenul?
Un mod foarte bun de a ajuta copilul să se simtă încurajat este să petreceți un timp special “fiind împreună”, împărtășind pur și simplu ceea ce amândurora vă place să faceţi pentru a vă distra, pentru a vă relaxa.
Seara, înainte de culcare, în timp ce înveliți odorul, rugați-l să împartă cu dumneavoastră momentele de tristețe și de bucurie din timpul zilei. Faceți și dumneavoastră același lucru. Veți fi surprins(ă) de ceea ce veți dobândi cu acest gest.
Citiţi şi Mult timp am crezut că mă cheamă “denimicnueştiînstare”
Găsiți timp pentru ședinţe de familie sau cu clasa (dacă sunteți educator) pentru a rezolva problemele ivite, dând dovadă de respect mutual și cooperare!
Decideți împreună, adulți și copii, ce trebuie făcut. Educatorii îi pot invita pe cei mici să gândească o listă de reguli, sarcini, scopuri pentru clasă, sub numele “Noi decidem”. Copiii au încredere, motivație și entuziasm atunci când sunt incluși în luarea deciziilor.
Eliminați ideea cum că, pentru a-l determina pe copil să facă bine şi corect, mai întâi trebuie să-l faceți să se simtă rău. Cine simte că face lucrurile mai bine când e umilit?!
Fiți siguri că mesajele dumneavoastră de iubire și de respect ajung la sufletul copiilor. Într-un fel sau altul, începeți cu: “Te iubesc, țin mult la tine, sunt preocupat(ă) de această situație. Vrei să ne gândim împreună la o soluţie, la o cale de rezolvare a neplăcerilor, a greșelilor?”
Vă încurajez să aveți disponibilitate, perseverență și reușită, în orice rol v-ați afla!
PS – Despre diferențele dintre încurajare și laudă, în episodul următor.
Guest post by Anca Baciu
Și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Christian Dior și WC-ul din fundul curții – Eleganța vieții pe trepte de contrast
Obsesia pentru greutate: cum o depășești
Învățătorii, timpul, barbaria și lucrurile de neacceptat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
