Am tot auzit chestia asta: ,,E mai bine să fie mai urât, pentru că eşti sigură că nu te înşală şi e bun acolo. Eventual şi mai prostuţ!” Şi răspunsul meu ar fi sub forma unei întrebări: De ce nu-ţi iei un câine? Cu siguranţă că va fi loial. Nu te va răni niciodată. E acolo, nu? Cu tot cu datul din coadă! Plus, zâmbitor! Nu pot să înţeleg oamenii care caută loialitate sau sclavie! Ce rost mai are bătaia inimii atunci? Dacă totul este corigibil, atunci putem să stăm cu mâna în sân şi să cântăm liniştiţi. Nu este trist să nu ai curaj să lupţi pentru ceva, pentru ceea ce simţi, să alegi un bubos care, oricum, te minte…? Garanţii nu există. Niciodată! Iar asta înseamnă să alegi fetişismul iubirii, nu iubirea în sine! Mereu confortul, nu tragedia grecească, nu dansul ditirambic, mereu datul din coadă. Acum, nici să o dăm numai în beţie dionisiacă, nu despre asta vorbim, dar nici să ne vindem pastile.
Viaţa este frumoasă, ar spune domnişoarele care gândesc aşa, atunci când stăm cu coatele pe verandă şi privim. Îmi plac oamenii care luptă şi pentru un vierme – dar să simtă ceva pentru el – să nu-l nege a priori doar pentru că nu se încadrează în tiparul omului cu bube pe faţă care pare inteligent şi uită să se spele pe mâini de fiecare dată când iese de la baie. Că mi-am adus aminte: Nu-mi plac oamenii care se duc la toaletă şi uită se spele pe mâini. În fine, să revenim la oile noastre, adică la fetele care caută nişte monştri corigibili, şi nu nişte oameni simpli, adorabili, proşti, cum vor ele să fie, dar să fie!
©Yves Pires
În viaţă există mai multe trenuri, nu există totuşi certitudinea unui tren care duce spre un drum nedureros. Mai bine să suferi pentru drac, decât pentru un miel. Amintirile se fac cu clipe, cu pete încărcate de ardoare şi foc, şi nu cu directive obscure ce-ţi dau impresia că eşti puternic într-o lume de slabi. Era o vorbă, cred că merge şi acum: Mai bine să fii cel mai prost dintre deştepţi, decât să fii cel mai deştept dintre proşti. Din păcate, nasul egotic nu ne lasă se gândim aşa! Şi uite aşa, ne întrebăm crepuscular de ce nu suntem fericiţi? Păi, dacă stăm toată ziua pe scaun, fără să ne bată inimă, dacă schimbăm doar programe la televizor, dacă alegem doar confort, chipurile linişte, normal că tânjim spre inimaginabil, normal că nu suntem mulţumiţi, doar le avem pe toate!
Pe George îl găsiți și aici.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
