O femeie se simte bine dacă a fost și și-a aranjat părul, dacă unghiile ei sunt perfect lăcuite, dacă sprâncenele au arcuirea pe care și-a dorit-o, dacă e îmbrăcată elegant, dacă poartă bratari din aur sau alte bijuterii din aur… da, se simte foarte bine, chiar radiază. Orice femeie aranjată prinde aripi. Se simte frumoasă. Dar o aceeași femeie poate oare să-și regăsească starea de bine, dacă trăiește o emoție datorată unei opere de artă, care să-i ofere o bucurie imensă? Să o facă tânără. Mai tânără decât o poate face o cremă. Sau poate să vibreze odată cu sensibilitatea și profunzimea întâlnită la cei din jurul ei, astfel încât să se simtă frumoasă numai pentru că este în acel moment acolo? Sau nu mai vede, nu mai aude, nu mai simte, se îneacă în superficialitatea molipsitoare din zilele noastre, în dorința de a-și construi doar propria imagine? Apreciază doar forma fără conținut în lupta nebună de a rămâne permanent agățată într-o lume a bărbaților, pe care vrea să-i cucerească cu orice chip numai cu aspectul ei?
Eu cred că există femei care încă mai au și alte valori în viața lor decât o față perfectă sau un corp de manechin… Suntem frumoși noi, oamenii, cu toate imperfecțiunile noastre. Ne iubim pentru tot ceea ce reprezentăm. De aceea se zice că iubim cu adevărat numai atunci când îl iubim pe cel de lângă noi cu tot ce înseamna el. Îl iubim așa cum este: cu urechile prea mari, cu cearcănele albăstrui din jurul ochilor sau cu riduri profunde ivite în colțul buzelor. Poate că merită pus în balanță mai mult decât ceea ce se vede.
Care este femeia ce inspiră poetul sau pictorul? Cea cu formele perfecte, ca o felină sălbatică sau cea imperfectă fizic, dar a cărei privire este încărcată de trăiri și emoții, astfel încât te tulbură până în adâncul ființei? Dincolo de acei ochi, frumoși cu siguranță, dar nu atât de creionați și superb machiați, există o inteligență emoțională, o lumină interioară pe care nu o găsești oriunde. Eu cred că amândouă, dar într-un fel diferit.
Mai cred că a spune corect despre o femeie că este frumoasă se întâmplă numai atunci când se întrevede o aură în jurul ei. O aură care poate să fie dată de interiorul ei și, cel mai adesea, așa și este. Lumea ei interioară poate să fie atât de bogată, atât de frumoasă, atât de spectaculoasă încât să răzbată dincolo de ea, în exterior, îmbrăcând-o în cel mai frumos veșmânt și înfrumusețându-i până și cel mai trist zâmbet.
Am vorbit cu precădere despre femeia care nu mai are la gât talismanul fermecat al tinereții. Am vorbit despre frumusețea perenă, despre farmecul inefabil al celei trecute de… 45 de ani. 🙂
Citiţi şi
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Un kilogram de… bucurie, vă rog!
Ea ar fi trebuit să vadă, să știe, să mă vadă
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
