Aproape că nu trece zi în care să nu auzim despre efectele dezastruoase pe care poluarea le are asupra planetei noastre, dar şi despre perspectiva sumbră a acestei realităţi. Sute de militanţi pentru mediu, din toate categoriile de vârstă şi sociale, îndeamnă la reducerea emisiilor de dioxid de carbon în atmosferă, propun soluţii ecologice şi atrag atenţia că inclusiv consumerismul sălbatic este rău pentru mediu. Cu toate acestea, lucrurile par să se schimbe cu viteza melcului, iar Pământul se degradează ireversibil pe zi ce trece.
Un raport din 2019 avertiza că schimbările climatice ar putea duce la strămutarea a peste un miliard de oameni, ar putea lăsa fără acces la apă două miliarde de oameni și ar putea duce la colapsul civilizației până în 2050, dacă națiunile nu vor lua măsuri stricte de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră.
Raportul realizat de Breakthrough National Centre for Climate Restoration din Australia cere o mobilizare masivă internațională către o economie cu zero emisii, cu o amploare a eforturilor comparabilă cu cea din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. În prefața raportului, se amintește că viitorul apocaliptic nu este inevitabil.
„O scurtă fereastră de oportunitate există pentru o mobilizare globală de urgență a resurselor, în care experiența în logistică și planificare a sectorului de siguranță națională ar putea juca un rol valoros, dar fără măsuri drastice imediate, perspectivele noastre sunt nefavorabile. Trebuie să acționăm colectiv. Avem nevoie de lideri puternici și determinați în guverne, afaceri și comunitățile noastre pentru a asigura un viitor durabil pentru omenire”.
Era 2019.
A venit pandemia și a pus un stop global, poate necesar, pentru a regândi lumea în termenii salvării ei. Noua normalitate din 2021 înseamnă schimbări radicale în modul în care oamenii, comunitățile și mediul de afaceri funcționează. Iar nevoia de siguranța sanitară atât în spațiile publice, cât și în propriile cămine, a devenit un element-cheie.
Provocările nemaiîntâlnite au dat naștere unor inițiative revoluționare, iar una dintre ele este cea a antreprenorului Liviu Tudor, fondator și președinte al companiei de investiții și dezvoltări imobiliare Genesis Property. Acesta a dezvoltat IMMUNE Building Standard™ – un standard ce cuprinde peste 130 de măsuri inovatoare de protecție sanitară.
Bazându-se pe principiul potrivit căruia lumea post-pandemică va fi caracterizată de accentul pe bunăstare și sustenabilitate, IMMUNE Building Standard™ are ca scop regândirea clădirilor de birouri, astfel încât acestea să reprezinte un spațiu în care angajații să-ți poată desfășura activitatea în condiții de siguranță sporită. IMMUNE™ își propune pregătirea eficientă a clădirilor, pe termen lung, în fața potențialelor riscuri de natură patologică, pentru protejarea rezidenților clădirilor de birouri. Implementarea acestui standard poate ajuta la recâștigarea încrederii angajaților de a se întoarce la birou, iar pe termen lung.
Informații despre cum pot coexista conceptele de sustenabilitate, well-being, clădiri green și standardul IMMUNE™ găsiți într-un articol dedicat, aici.
- clădiri sănătoase – construirea unor clădiri sănătoase și sustenabile, bazate pe sistemul Healthy by Design®, format dintr-o rețea de dispozitive și tehnologii, echipamente specializate, personal dedicat și facilități noi;
- productivitatea și wellness-ul angajaților – crearea unor spații confortabile, flexibile și sănătoase, care să încurajeze productivitatea muncii;
- sustenabilitatea business-ului pe termen lung – un business sustenabil este cel care se bazează pe angajați sănătoși, care au încredere în mediul de lucru și se simt confortabil într-un spațiu conceput ca un hub pentru conectivitate și colaborare; bunăstarea angajaților înseamnă, de fapt, asigurarea unor performanțe prin care orice business poate fi profitabil și durabil;
- îmbunătățirea traiului, pe termen lung – conștientizarea că măsurile de protecție sanitară și construirea unei strategii pe termen lung, astfel încât să fii pregătit pentru situații similare care să nu te ia prin surprindere, sunt necesare și aplicabile nu numai la locul de muncă, ci și în viața de zi cu zi.
Citiţi şi
Stilul de viață Friluftsliv și câteva imaginare expresii norvegiene pentru stări reale (UMOR!)
Tendințe în materie de nutriție pentru 2023
Gustă noua Milka, mai tandră ca oricând
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.