Ați putea crede că un studiu dedicat fidelității s-ar putea rezuma la relațiile dintre bărbați și femei, cu toate că sunt încă multe pliuri ale acestei atitudini care evocă deopotrivă cavalerismul medieval și legăturile din lumea politică actuală, relațiile volatile dintre mărci, instituții și noțiuni. Devotament față de model. Admirație și cameleonism și nu în ultimul rând, un mod de privi lucrurile.
Eugen Negrici, binecunoscut prin studii de medievalistică, apoi printr-o constantă preocupare față de literatura comunistă, este și cel mai profund exeget al fenomenului românesc literar, lucru dovedit de una dintre cele mai premiate cărți ale sale, anume Iluziile literaturii române. Iar titlul spune exact despre ce e vorba.
Obsedat de tema unei literaturi mici și a destinului ei epigonic, Negrici abordează într-un studiu recent problema acută a modelelor și a infidelității față de ele. Volumul se numește Emanciparea privirii. Despre beneficiile infidelității (Cartea Românească, 2014), lansat la ultima ediție a târgului Gaudeamus. Incursiune seducătoare în literatura veche, susținută de comentarii consistente, opriri asupra unor scrieri contemporane, cartea nu vorbește despre opere sau despre scriitori, ci despre atitudini care plasează efortul creativ între imitație și dureroasa încercare de abandonare a modelului, despre acea ingrată perioadă de formare, dominată deopotrivă de impulsul emancipării și de un simțământ naiv.
Între multele situații în care artistul își formulează stilul, se află kitsch-ul. Pornind de la perioada comunistă, în care kitschul era asociat exclusiv cu însușirile capitalismului și ale lumii de consum, Negrici aduce în discuție o consecință istorică a fenomenului. Respingerea îndârjită a vulgarităților fără valoare, mai ales a atitudinii de intoleranță totală a unor elite, care de multe ori sunt ele însele perimate, poate declanșa perioadele de avangardă, așa cum s-a mai întâmplat de multe ori. Un exemplu este chiar apariția postmodernismului, ridicat în bună măsură pe popularitatea pe care și-o câștigase kitsch-ul.
Dar cum fenomenul este cunoscut în toate zonele vieții, vă invit la o meditație asupra lui.
Iată ce scrie Eugen Negrici în privința asta:
“Cu o structură și o mobilitate de virus, ce-și reface mereu, din celulele moarte ale curentelor perimate, formula moleculară, adaptându-se din mers, kitsch-ul poate fi combătut dar nu poate fi înfrânt. Și ca atare, nu știm de ce n-am aprecia rolul lui în accelerarea perimării și, în aceeași măsură, a înnoirii De ce n-am aprecia mini-catharsisul lui și puțina bucurie pe care o aduce multora dintre semeni. De ce nu ne/am bucura de spiritul lui afabil și chiar de posibilitatea noastră de a-i remarca și exploata umorul, ironia involuntară și, firește, autoparodia.”
Acest tip de trădare a a valorilor vechi, chiar dacă aflată sub auspiciile unei toane ori a unui moment din categoria divertismentului, poate crea mutații, valoroase istoric, și punți către alte etape. Vi s-a întâmplat să constatați?
Citiţi şi
Mirabela m-a învățat să trec din hora mare, în hora mică
Despre idolatrie și alte rătăciri
Împreună până se va face târziu în noi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
