Am îndrăznit să merg la câte un concert sau la câte o plimbare cu un alt băiat, după ce m-am despărțit de tine. Asta te-a ajutat să suferi mai puțin, dar ți-a lăsat un gust amar. Nu avea de ce; oricum, nu se înfiripase nimic.
Am acționat prematur în a-ți propune să ne împăcăm, câteva luni mai târziu. Nu eram pregătită, nu eram încă pe picioarele mele, deci nu îți puteam oferi exemplul de care aveai nevoie. Dar nu am avut răbdare. [Notă pentru sine: să am răbdare.] Am simțit că avem și că merităm o șansă. Nu era totul pus la punct în viețile noastre, dar mă simțeam însuflețită de optimism. Aveam încredere că vom reuși ca echipă. Iar tu ai acceptat propunerea.
Ne-am reunit, în final, după atâtea obstacole. Am locuit împreună, în chirie, ca mai toți tinerii. Toate bune și frumoase, aproape. Nu îmi mai erai la fel de apropiat. Am crezut că o să treacă. Mi-ai pus condiții, iar eu le-am acceptat, uitând ca iubirea e necondiționată. Mi-ai căutat nod în papură. Eu m-am străduit mai tare. Degeaba. Multe reproșuri, multă grabă: să devin mai repede, să obțin mai repede. Dar nu ce voiam eu, că proiectul meu de suflet era prilej de amuzament pentru tine. Eram amândoi în aceeași situație, dar lipsea empatia. Până la urmă, toate au fost pretexte. Ție îți fugeau ochii. Ai crezut că ai găsit pe cineva mai bun; cadouri secrete, declarații, întâlniri, planuri, discuții despre „problema” din viața ta. Familia ta știa ce faci. La puțin timp după, într-o seară care trebuia să fie specială, te-ai despărțit de mine, fără drept de apel.
M-am frământat și învinuit multă vreme – trei luni, până când am aflat. Nu în cel mai etic mod, dar meritam să știu. Te-aș fi părăsit eu dacă știam acele lucruri.
Mi-am mai dat seama că apropiații tăi nu sunt și ai mei. Că, pentru aceștia, eu sunt doar o variabilă în viața ta, fără o identitate sau însemnătate proprie și fără un cuvânt de spus pentru cele întâmplate. Dar nu o iau personal, căci la fel va fi și pentru următoarea.
Sunt dezamăgită, însă. De mine, de tine… De mine, că nu mi-am ascultat propriile învățături și că nu am cârmuit relația înspre liman – ca în alte dăți. De tine, că nu ai fost integru. Dar… învăț. [Demnitate, diplomație, dârzenie – de pus pe listă și acestea; nu pot spune vreodată că am prea mult din ele.]
Toate nedreptățile pe care mi le-ai adus m-au ajutat să trec peste această încercare. Ai dovedit a fi, așa cum îți spune numele, un simplu muritor; a fost greșeala mea că te-am considerat un Luceafăr.
Păstrez ca într-un ierbar tot ce a fost special și frumos: lucruri și experiențe pe care, spre deosebire de tine, nu le voi repeta intenționat cu nimeni altcineva.
Pornesc de la zero, dar cu mintea de acum.
Juliette Binoche (pentru atitudine 🙂 ) Foto: Robert Doisneau
Să ne-mpăcăm nu are rost;
Ce-a fost n-o să mai fie
Căci dragostea, oricum e ea,
Nu ține o vecie.
Și dac-ar fi să ne-ntâlnim
Și după despărțire,
Aș vrea de toate să vorbim,
Dar nu și de iubire.
Guest post by Lightnday
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Ieri gunoier, azi milionar și mâine falit
Povestea pantofilor portocalii
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
