La început de an, tata mi-a lăsat un mesaj de vreo 10 cuvinte. „Suntem alături de voi orice vă trece prin cap să faceți!”, alături de un desenuț cu un cactus care face surfing pe un val mare. Am citit mesajul și m-am oprit din respirat. Am verificat din nou de la cine era. Era de la tata.
Există unele cuvinte pe care un copil visează dintotdeauna să le audă spuse de părinți. Iar eu am fost un copil dificil. Nu o dată am dat cu oiștea în gard. Nu doar o dată i-am rănit. Nu o dată mama mi-a spus: „Degeaba ești premiantă la școală, dacă în viață ești repetentă.” Îmi căutam drumul. Încă îl caut, în felul meu.
Vreau să vă vorbesc despre cât de important este să ai părinți buni. Care știu să nu te părăsească doar pentru că nu te înțeleg. Care te iubesc mai mult decât dezamăgirea pe care uneori le-o așezi în piept. Părinți pe care oricât de tare i-ai enerva, tot au încredere în tine. Tot speră că ei te cunosc și că ei știu mai bine din ce stofă e croit copilul lor. Că ei au crescut un om bun. Un om înțelept. Un om cu bun simț. Un om care știe ce-i bine și ce-i rău. Părinți care au răbdare să descoperi toate lucrurile astea în tine.
Poate nu recunoaștem, dar e atât de important pentru noi ca voi, părinții, să ne acceptați alegerile, prietenii, oamenii pe care îi iubim, cu care alegem să ne căsătorim, oameni alături de care alegem și noi să fim părinți. Părinți care indiferent ce tâmpenii facem, ne rămân alături. Pentru că sunt tâmpeniile noastre. Noi trebuie să trăim cu ele.
Am o prietenă al cărei tată nu mai vorbește cu ea de un an de zile, de când a decis să se lase de facultatea pe care și-a dat seama că n-a ales-o bine, dorindu-și să studieze altceva. Am o prietenă ai cărei părinți pun mai mult preț pe lucrurile pe care i le fac cadou decât pe sentimentele ei. Ferească să strice ceva dăruit de ei!, nici acum nu folosește telefonul scump pe care i l-au dat de Crăciun. E încă în cutie. Am un prieten pe care părinții l-au renegat după ce le-a spus că este homosexual. Nici nu-l mai primesc în casa lor! Am o altă prietenă căreia mama i-a interzis să meargă la psiholog, „pentru că este o rușine”, chiar dacă ea e anorexică și prietena ei cea mai bună s-a sinucis. Iar unui alt prieten părinții i-au pus bețe în roate când a încercat să obțină cetățenie elvețiană și să renunțe la cetățenia poloneză. De 10 (!) ani n-au mai vorbit.
„O să vezi și tu când vei fi părinte”, sunt vorbe pe care mai toți ajungem să le înțelegem. Dar acum nu le înțelegem. Însă voi ați fost copii, ați fost tineri, ați fost imaturi, ați fost încăpățânați și necopți, ați fost rebeli și de neînvins. Nu ne lăsați singuri când descoperim că nu suntem atât de zmei pe cât ne credem. Dar lăsați-ne să încercăm și fiți acolo când cădem. Căci totul doare mai mult când vă căutăm și nu vă găsim. Fiți acolo când, în ciuda sfaturilor și atenționărilor voastre, totuși reușim. Există situații când noi am avut dreptate și voi nu. Ei și ce? Să ne bucurăm împreună, orice victorie e mai dulce când ne sunteți alături.
Poate n-o spunem niciodată, poate o spunem prea rar, dar voi sunteți și veți fi mereu cei mai importanți oameni din viața noastră. Indiferent câți oameni cunoaștem. Pe mama și pe tata nu-i înlocuiește nimeni. Și, oricât de mari am crește, nu creștem destul cât să nu mai fim copiii voștri.
Da, suntem dificili. Da, facem alegeri cu care voi, ca părinții noștri, nu sunteți de acord. Da, trăim poate vieți diferite față de viața pe care voi v-ați imaginat-o pentru noi, viață pentru care voi v-ați sacrificat ori ați renunțat la multe. Da, uneori o dăm în bară, uneori greșim, uneori o stâlcim ireparabil. Dar nimic, nicio durere și nicio alegere nu trebuie să despartă părinții de copii și copiii de părinți. Avem nevoie de voi. Atunci când greșim, avem nevoie mai mult ca niciodată. Atunci când ne doare, fugim spre voi și e de mii de ori mai greu să fim singuri. Deschideți ușa. Deschideți brațele. Fiți acolo…
Nu creștem niciodată destul încât să nu mai fim copiii voștri. Nu creștem niciodată destul încât să nu avem nevoie de mama și de tata. Și dacă susținem altceva, e doar pentru că suntem răniți. Ori mândri. Ori doar copii.
Pe Laura o găsiți cu totul aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Fata de zăpadă (poveste de dragoste cu final fericit)
Mama – în rolul principal al Eroului
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
