Depresia nu este pentru proști, pentru sărăntoci, pentru neica nimeni

1 October 2015

mălinaSe întâmplă lucruri reprobabile. Femei agresate pe stradă, hoți făcându-și de cap fără nicio spaimă, accidente de mașină de la care autorii dispar, incendii greu de gestionat – toate îți trezesc un sentiment de amărăciune când deschizi pagina de ziar, sperând la o veste mai bună. Dar viața nu e așa cum am vrea noi s-o socotim, lină și dulce, îndestulată și fără griji, iar greutățile și lipsurile dau iama când te aștepți mai puțin. Ce nu pricep eu este clemența cumva întoarsă pe dos a românului, dispus să înțeleagă fapta unuia din așa-zisa lume bună, dar să fie mai puțin iertător atunci când autorul este un nevoiaș. Dacă vreun plod amărât ridică mâna asupra tatălui, invectivele curg gârlă, iar societatea dă verdictul cel mai crud. Când un răsfățat din familie mare își agresează mama ( iar vestea face înconjurul României) cucoanele se bat grijulii peste față: “Era în depresie, săracul”.

Depresia devine o haină pe care au voie s-o poarte elitele, iertarea colectivă intervine când e vorba de acel cineva, crescut în ochii vulgului, cu ipocrizia de a fi de neam și cu stare. Cu alte cuvinte, depresia nu este pentru proști, pentru sărăntoci, pentru neica nimeni, deși realitatea demonstrează că marile caractere se mulțumesc mereu cu puțin, că din aluatul modestiei se creează valoarea. Însă timpurile sunt prea tulburi pentru a clama modestia. La mare ștaif rămâne datul din coate.

copil

foto Henri Cartier-Bresson

Iarna rămâne o iubită fidelă. Uite cum se apropie cu pași de pisică! Așa că trebuie să fim cu ochii în patru pentru a ne feri de răul care se întețește întotdeauna când vine gerul, iar foamea nu ține cont de principii. Vestea bună pentru unii dintre noi e că suntem încă în viață și că mai putem ierta, că mai putem fi iertați. Restul pare să nu mai conteze cu adevărat.

Pe Mălina o găsiți toată aici.



Citiţi şi

Unde se termină iubirea, începe… conviețuirea

Toți sunt bine, țara e moartă

Zavaidoc: iubire și muzică în anul 1923. Un roman insolit, semnat de Doina Ruști

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro