Depresia nu e joc, nu e fandacsie, nu e o viroză, nu se tratează timp de 10 zile cu antibiotice. Dacă e, e pe bune și nu glumește. Se “îndesește” și te copleșește în timp. Când te împresoară, ai argumente și obiective de viață din ce în ce mai puține și mai plăpânde. Parcă nu mai contează pentru tine ce-ai clădit, ce-ai plănuit, ce-ai dorit. Te retragi ușor spre… de tot! Copiii pare că se vor descurca și fără tine, soțul își va linge rănile și se va reface, locul tău la job poate fi repede ocupat, prietenii își vor aminti ocazional de tine…
Dacă credeai că-ți știi menirea, depresia te fentează, îți ia reperele și te face să-ți uiți sensul pe Pământ. Anesteziază şi minimizează resursele. Îți pune în gură vorbele ei preferate: “Şi ce dacă? Ce rost mai are să mai fac asta, să mai fiu cealaltă?”. Tulburarea asta operează în “altă cheie”, cu alți parametri, dificil de descifrat pentru cei “neatinși”. E o altă “chimie” a creierului. Depresivul nu e nebun, e doar un om (ușor) defazat de bucuria de a trăi, un om aflat în suferință. De multe ori nu se observă în exterior, pentru că “roade” din interior și, ce iese în afară, ne străduim să ascundem sub machiaj, logoree, agitație, ajutor invaziv și necerut pentru alții.
În plus, nu suntem atenți la cei din jur, nu prea avem disponibilitatea să observăm semnele. Poți avea noroc de partener de viață, de prieteni, de părinți și frați care să fie lângă tine, să te strângă în brațe, să-ți ia mâinile într-ale lor, să te încurajeze. Dar de multe ori obosesc și ei, pentru că starea nu se mai termină și nu reușesc să pătrundă în toate substraturile abisale ale depresiei, pentru că nu mai pot găsi nicio fantă de lumină în granitul din jurul tău. Şi cedează. Şi pleacă.
Aici, mai multe picturi făcute de oameni suferind de depresie.
Nu-i poți condamna sau judeca. Ei zic și fac ce pot. Însă doar atâta pot, doar atâta știu. Oricât te-ar iubi. Unii se simt vinovați, dar se declară neputincioși. Alții se depărtează oricum de teamă să nu se molipsească (da, uneori depresia e contagioasă). Îi încurci în drumul lor! Şi, după ce ai crezut cu demență că ai reușit să exprimi cu claritate starea mlăștinoasă în care supraviețuiești, afli tăios și rece că te-ai înșelat și mai poți doar șoptești: “Tu chiar n-ai înțeles, nu-i așa?”.
Depresia e strigătul după iubire şi apartenență al sufletului amorțit. O iubire pe care nu o găsești sau care ți se oferă, ci pe care nu ești capabil s-o primești. Şi atunci simți doar vid, deșertăciune, singurătate irespirabilă, care-ți “ard” țesuturile și celulele și tot. Paradoxal, chiar și cu multă lume și cu mulți bani în jurul tău!
Citiţi şi De Ziua Internaţională a Psihoterapiei, 10 idei clare
Depresia poate dura mult sau poate reveni în episoade. Uneori, are o intensitate zdrobitoare. Este și foarte cinică și parșivă. Dă dependență, pentru că întotdeauna, în nemernicia ei, îți oferă avantaje și beneficii. La un moment dat, te plictisești de atâta depresie. De terapie și medicație. Şi dacă “e de treabă”, va pleca din viața ta pentru mult timp! Timp în care îţi recomand să decizi dacă tu contezi în viața ta. Cu toate sincopele și stagnările aferente și inerente. Asta nu te scutește de alte întâlniri cu depresia, dar cel puțin întorci scorul în favoarea ta.
Spune-mi, dacă ar fi să alegi trei ființe care te-ar ferici, care te-ar sprijini în orice moment al vieții tale, care ar fi acelea?
PS: dacă ai nevoie de ajutor pentru a depăşi depresia, asociaţia Happy Minds, în parteneriat cu Depreter (Cluj, Mircea Miclea & co) au lansat primul hub antidepresie din România – DEPREHUB – care pune la o dispoziţie şi o linie telefonică gratuită antidepresie ce poate fi apelată 24/7: 0800 0800 20
Guest post by Anca Baciu
Și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
