(D)efectul Placebo sau Artificialitatea – o alegere democratică
(D)efectul Placebo este un spectacol ca o vizită la psiholog, care invită la autoanaliză, la o privire mai atentă asupra propriei existențe în care o să găsim neapărat ceva putred. Un spectacol despre relația noastră cu mediul on-line. Relație pe care o privim ca pe ceva contingent, rutinar, inevitabil, despre care credem că nu ne definește.
Decorul este ultra simplu, cinci scaune cu părți ale corpului feminin și cam atât. De ajuns pentru ca personajele să se facă comod în fața ecranului. Iar aceste personaje suntem chiar noi.
Cu cât e mai săracă și fadă viața reală, cu atât mai abitir ne construim viața virtuală. Aici e mult mai simplu să ieșim din anonimat, să purtăm masca perfecțiunii, să fim descătușați, activi, inteligenți, speciali și câte și mai câte calități. Aici putem fi cei care nu suntem și nici nu vom fi vreodată în viața reală. Dar ce mai contează când aceste două realități s-au confundat demult și au devenit de neseparat.
Aici plăcerile sunt disponibile, fericirea ușor de atins, satisfacțiile ni se oferă fără efort sau merit. Încercarea de a ne reconecta la viața reală ne relevează imperfecțiunea, dificultatea de a aprofunda raporturi umane, incapacitatea de a ne implica emoțional. Realizăm că simțurile ni s-au atrofiat, e mai ușor să transmiți sentimente prin e-mailuri și infinit mai greu să trăiești și să comunici prin sentimente. Ne complacem în starea de lâncezeală, alegem falsul în mod deliberat și neconstrâns. Ajungem să facem alegeri mai proaste decât ale viermilor pe care nu-i găsești în mărul cu aspect desăvârșit din supermarket.
Trăim în societăți democratice, libertatea e o valoare supremă, iar ceea ce ne definește cu adevărat e ce facem cu timpul nostru? Demonstrăm o sârguință jalnică în crearea unei imagini perfecte pe social media, cel puțin aici nu ne putem compromite, ne putem reabilita pentru eșecurile noastre ca ființe sociale, ne putem trata de complexe, chiar dacă sunt niște credințe false. Dar poate fi vorba de ceva adevărat într-o viață redusă la artificialitate?
Jocul actoricesc este impecabil, actorii sunt organici și naturali în rolurile lor de personaje ce-și adună rateu după rateu la proba viață. Își dau seama la un moment dat că aceasta a deviat pe un făgaș greșit, dar încercările de a reveni sunt stăvilitoare din motivul propriei anchilozări sufletești. Își repetă că sunt ok, că pot să se lepede în orice moment, e ceea ce-și spun și dependenții de alcool, drog sau jocuri de noroc. Oare?
Atmosfera piesei este creată de muzica, foarte diversă, de la club până clasică, dar și de coregrafie, de spectacolul de mișcări frenetice și lascive ale tinerilor actori care arată ca o revoltă împotriva unei existențe placide și golite de sens.
Un spectacol în care avem posibilitatea să ne privim ca într-o oglindă, care cucerește, care dă motiv de reflecții, poate chiar motiv de a ne reînnoi propria viață.
Hai la teatru!
Și tu poți recomanda un film/spectacol/concert care ți-a plăcut.
Trimite-ne recenzia pe adresa office@catchy.ro.
Citiţi şi
Invitație la filmul de scurt metraj REFRENUL COPILĂRIEI
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
