De mică am fost învăţată că, într-o relaţie, libertatea e o balanţă cu talerul mai greu la partea masculină. Că ei au dreptul legitim, dat de YY, la zburdălnicia sufletului, a minţii şi a trupului, ca o necesitate între însămânţarea ancestrală şi experimentarea tehnologică. Că noi, femeile, ar trebui să fim devotate, cu felul nostru de a fi, ideii de stabilitate şi siguranţă. Că trebuie s-o ducem bine, şi-atunci dacă material ne e bine, totul e bine. Chiar dacă pentru asta ar trebui să stăm şi cu amândoi ochii închişi şi cu fălcile-ncleştate o viaţă împreună! Ni s-a implementat, voluntar, confuzia dintre succesul individului şi biruinţa cuplului. Din acest motiv, partenerii nu mai sunt inspiraţie şi motivaţie unul pentru celălalt, ci hamuri, simple instrumente ale societătii.
Ce-i în mână nu-i minciună, spune proverbul, dar în cazul unei relaţii ce-i în mână nu acoperă deloc ceea ce avem cu adevărat nevoie ca să ne evidenţiem ca indivizi singulari, aşa cum am fost, de altfel, creaţi. Fiecare purtăm în noi daruri care nu ies la suprafaţă decât întru mulţumirea şi linişte sufleteasca dată de simţire şi împărtăşire. Aşa că ar fi trebuit să fim învăţate şi învăţaţi să avem răbdare să căutăm nu ambalaje aspectuoase şi, eventual, la pungă groase, cât simbioza dintre “binele” spiritual al ei cu “binele” moral al lui şi identitatea femeii în egală valoare şi măsură cu aceea a bărbatului.
Pentru asta, însă, ar trebui să ne cam găsim, cum s-ar spune. S-or atrage ele contrariile, dar încrucişate dau prea multe compromisuri care nasc relaţii cu margini impuse, alambicate, tipare după normele unei societăţi care ne vrea cuminţi, şi nu fericiţi. Iar libertatea fiecăruia, aşa cum o simt şi o văd eu, este dată de întâlnirea neîntâmplătoare a două noţiuni-pereche ale libertăţii care împreunate să dea gard şi limite invizibile, simple şi facultative, să inspire forţă şi avânt creator. Fără renunţări lângă partenera aleasă, fără demnitate pătată şi toleranţă prăfuită lângă partener. Fără greşeli, fără iertări. Nevorbit şi nepromis.
Dintre toate pe care le trăim în viaţa asta trecătoare, fundamentală e iubirea. Şi iubirea n-are nimic de-a face nici cu “ar trebui”, cu atât mai puţin cu “trebuie”. E doar trăire. Curată, sinceră din sens, chemare, dorinţă, vrere şi simţire. Cu tine însuţi, cu celălalt, cu Natura, cu Dumnezeu. Clipele de singurătate, zburdălnicia(iile), colţul intim, de nepătruns, ale fiecăruia fac parte din ea şi din însuşi înţelesul vieţii. Orice altceva e calcul, e ipocrizie, e meschinărie. E înţelegere cu iz dezonorant şi prohibitiv.
“Nu spui nimic?”, m-a întrebat cineva odată. “Nu”, am răspuns sec.
Şi am TĂCUT. Dar răspunsul adevărat l-am dat acolo, în mine. Dacă l-aş fi devoalat, aş fi trădat. Tot. Pe mine, pe el. Iubirea.
“Pentru că ceea ce pot să spun eu e un singur lucru: te doresc. Dar tu ştii deja asta, ai auzit de atâtea ori. Din cuvintele alese, din străduinţa ta de a nu mă răni, n-ai fost surd şi nici n-ai uitat. Şi, cu toate că ai ştiut şi ştii, mi-ai vorbit despre despărţire. Asta înseamnă că ceea ce vrei tu e mai presus decât cuvintele mele şi decât simţirea pe care ţi-o transmit eu. Nu pot să-ţi cer să rămâi, nu pot să plâng ca să te impresionez, ca să mai smulg o clipă abuzivă de fericire. N-aş putea s-o trăiesc cu aceeaşi intensite pentru că m-ar învălui frica mare a cunoaşterii. Că orice înşelăciune e provizorie. Dacă vrei despărţire, dacă asta îţi doreşti, atunci ai toată libertatea din partea mea. Nu pot să-ţi cer să rămâi, cu toate că asta e tot ce-şi doreşte toată fiinţa mea. Nerostit şi necerut să rămână: Rămâi, cum, nerostit şi neconstrâns, să fie: Rămân!. Mă înalţ cu iubire, nu cu prezenţă. Te iubesc ca fiinţă, nu ca bibelou.
Şi atunci, prefer să tac şi să aştept ca tu să ştii ce vrei. Pentru că eu ştiu ce am de făcut.”
Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,
iau cuvintele şi le-nec în mare.
Şuier luna şi o răsar şi o prefac
într-o dragoste mare.
Citiţi şi
Mesaj pentru prietenii și cunoscuții tăi de la… scumpa ta amantă
Îl aștept pe Moș Crăciun. Ca în fiecare an din ultimii treizeci
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
