Amintiri dintr-o altă viață
Obișnuiam să îți sărut fruntea. Îmi părea că toată înțelepciunea lumii și-a făcut loc acolo între occipitalii tăi, iar eu trebuia să gust un strop din acea perfecțiune, să mă conving pentru a infinita oară că nimic din ce mi se întâmplă nu era închipuit.
Erai acolo, sub buzele mele. Simțeam căldura pielii tale, iar parfumul tău îmi invada nările cu viteza luminii, creând străfulgerări cu fiecare respirație.
@Marc Chagall
Aș fi putut sta așa o veșnicie… asemenea unui copil ce și-a lipit gurița de cea mai dulce acadea, ca o mamă care își adulmeca pruncul în febra nopții, eu respiram încet, de parcă bula aceea de fericire avea să se destrame cu repeziciune, dacă inima o lua la galop și pulsul își pierdea ritmul. Iar tot ce îmi doream era să nu pierd clipa, să nu treacă neobservată fărâma de veșnicie ce a pus stăpânire pe ființa mea.
Țineam ochii închiși, de parcă întunericul mi-ar fi fost cel mai bun tovarăș atunci, iar lumina ar fi adus cu ea tot ce ținea de realitate și-ar fi năruit emoția și visul… N-am îndrăznit să-i deschid, ca nu cumva ce simțeam în acel moment să dispară. N-am vrut să văd cum totul ar putea fi aievea, asemenea ceții ce se ridică din sufletul văilor dimineața…
Însă TU chiar existai. Îți simțeam pulsul accelerat într-o venă de lângă colțul gurii mele. Știam că nimic nu te putea împiedica să trăiești clipa, știam că închizi la fel ca mine ochii și împiedici astfel timpul să își alerge pașii, știam că inimile noastre și-au găsit în sfârșit liniștea împreună!
Guest post by Viki Urian
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
