În ciuda avertismentelor ei, prezumate, sau a celor din jurul tău care-ți spun, nu-i așa?, că nu (mai) este bună pentru tine dacă… ceva. Întotdeauna este un “ceva”. Ea se poate despărți de tine și o va face, scurt, fără avertisment, chiar dacă ați avut o legătură în care atunci când nu erați împreună parcă nu puteai să respiri. Îți va rămâne în suflet și, cel mai periculos, în minte, pentru mult timp. Pe când ea îți va trimite un sms în care spune că s-a terminat, stupidă și impersonală metodă, tot ce vei putea face tu este să-ți spui „Cu bine, și de fi-va pe veci o despărțire/Au fost frumoase toate și-atât cât trebuia”, însa, în ciuda luptei, în ciuda faptului că vei încerca să o acuzi, să-i pui în cârcă cele mai rele momente ale relației – fiecare are asemenea momente – îți va fi la început speranță, apoi resemnare, apoi obsesie, apoi, dacă ești norocos, nimic; dar mereu vei dori să știi câte ceva despre ea și nu pentru că ai vrea-o înapoi, doar știi cum v-a fost înaintea despărțirii, ci pentru că vrei să știi că-i este bine, fie că este singură ori cu cineva. Cineva căruia îți vine, uneori, să-i scrii pentru a-i da sfaturi despre cum să o trateze, despre cum să nu o mai trateze (daca ai aflat, între timp, că o tratează rău – de la ea, care la luni bune după final te-a sunat plângând să-ți spună asta), despre cum să o ajute să zboare și să se împlinească.
Atât timp cât o vei avea în suflet, minte, ori numai în una dintre cele două, cât timp îți va fi „cald și bine” când te culci cu plapuma în braţe gândind la ea, imaginând „scenarii” despre cum ai reacționa dacă ai vedea-o din nou, nu ești, de fapt, despărțit. Așa cum îmi spunea cineva, nu este o fostă atâta timp cât nu ai închis ușile sufletului, fosta nu înseamnă doar să-ți plece din așternut. Mai mult și mai grav este că vei face întotdeauna comparații – și de câte ori ți s-a spus și ai citit că nu e bine să faci așa ceva? -, că vei încerca să găsești pe cineva care să o „egaleze” și, preferabil, să o „întreacă” însă, pentru mult timp, după ce i te-ai dăruit – fără să-ți ceară – „cu tot și de tot” (aceasta fiind ceva al vostru, mantra voastră), nu vei reuși să găsești pe cineva cel puțin asemănător cu ea; pentru că ea este, deși nu prima, deși nu ultima, cea mai. Este EA. Știi că vina de a o ridica pe un piedestal a fost a ta, nu a ei, că blocajul emoțional ți l-ai generat și-ți aparține în exclusivitate, că, de atunci, după ce un timp nu ai fost în stare măcar să vrei să fii cu cineva, după ce ai fost „zombie”, trecerea de la o relație – indiferent de felul acesteia – îl faci numai prin transfer emoțional – așadar, următoarea trebuie să aibă măcar O caracteristică a celei dinainte care, evident, a avut O caracteristică a EI; ești absolut conștient de toate astea, oamenii din jurul tău îți spun lucruri care seamănă cu „e plină balta de pește”, însă nu poți trece mai departe, suficient de departe, pentru că de unele femei, pur și simplu nu poți să te desparți.
Te simţi trădat în fiecare zi și în fiecare mișcare a cuiva care seamănă cu ea, în fiecare gând ce-ți aparține și care seamănă cu vreun gând pe care l-ai avut cu ea ori în legătura cu ea, în timpul relației sau după. Uneori – deși se întâmplă să te consideri agnostic – te rogi pentru binele ei și pentru ca celălalt să o trateze corect, normal – normal conform percepțiilor ei, nu ale lui sau ale majorității.
Ți s-a întâmplat vreodată să nu mai poți merge în anumite locuri, la anumite evenimente, în anumite orașe, chiar, să nu mai poți folosi unele alinturi, să-ți fie frică să mergi undeva ca nu cumva să o vezi întâmplător – deși, conștient, știi că nu ar putea să mai fie acolo -, să vrei să scapi de frică tocmai mergând în acele locuri ca sa TE înfrunți și să te confrunți cu tine însuți? Ți se întâmplă, uneori, să o mai visezi, încă, așa ca și cum ar urma să te trezești și să-i vezi chipul pe perna de lângă tine, iar când te trezești, totuși, ba chiar dinainte, să conștientizezi că nu este acolo și nu va mai fi niciodată? Ți se întâmplă să fii conștient de ce este bine și ce nu – conform „specialiştilor” în relații și vorbitorilor motivaționali (pe care ajungi să-i desconsideri) – dar să nu poți merge mai departe, suficient de departe, deși au trecut ani?
Este „numai” pentru că, de anumite femei, nu te poți despărți. Sunt acelea, puține, care-ți sunt „pe măsură”, care au fost așa de la început și nu le-ai tras tu în sus, nu le-ai învățat aproape nimic pentru că știau deja – și tocmai asta te-a atras inițial. Și tocmai asta de-a distrus apoi. Finalul, care întotdeauna vine, îți lasă un gust amar și singurul lucru pe care-l poți face este să gândești la poezii africane: “Doar nu am nicăieri/Sălaș – eu trec aşa,/Nu trebuie cândva/Când plec, în urma mea/Să plângi, să speri”.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
