Avem impresia că ne schimbăm de la o generație la alta și că orice pe lume începe cu noi. Că suntem mai grozavi, mai rafinați și întotdeauna mai cu moț decât predecesorii noștri. Însă, dacă inteligența umană a venit odată cu omul, iar diferit pentru perioadele istorice a fost doar gradul dezvoltării societății, nu-i așa că nici eleganța nu am inventat-o noi? Vestea bună e că nici nu am pierdut-o noi, conform aceluiași raționament. Așa că mai există speranță.
M-am întâlnit într-una din serile lungi de august cu verișoara mea și la un moment dat am început să vorbim despre rafinamentul unor femei din familia extinsă. Al unor femei și nu al unor bărbați, pentru că noi suntem femei și femeilor în general nu le strică un exercițiu întru neuitare. Așa că am scris câteva rânduri și dacă măcar un cititor va închide ochii cu gândul la cineva din propria familie, rostul acestui articol va fi fost aflat.
„Am vizitat-o pe mătușa mea, Ecaterina Baciu, cu câteva luni înainte să moară. Era în primăvara lui 2021 și ea împlinise de curând 100 de ani. Un secol, îți dai seama câte a văzut? La un moment dat, ne-a întrebat cu ce mașină am venit. Electrică? Am auzit eu că v-ați cumpărat mașină electrică. Vreau să o văd. Așteptați puțin, să mă aranjez. Câteva minute mai târziu a apărut purtând o brățară masivă, din aur, o bluză completată cu un guler din dantelă, fustă cloș, sandale închise în față, asortate cu ținuta… și pălărie. Radia. Îi râdeau ochii de parcă urma să meargă la primul ei bal, m-a luat dreaptă de braț și ne-am mutat câțiva pași mai încolo, afară din curte, pe trotuarul din fața casei, unde parcasem mașina.”
Diana și mătușa ei, mai 2021, Cernavodă
Așa a început povestea Diana, la rândul ei o femeie elegantă, aranjată impecabil până la cel mai mărunt detaliu, antreprenor și designer de amenajări interioare, care la 50 de ani a lăsat toate astea în grija soțului și a început o carieră pedagogică. Din pasiune pură. Este învățătoare pentru copiii proveniți din medii defavorizate și de curând a absolvit un training în pedagogia și filozofia de viață Montessori, unde credeți? În India. Pentru că este stârnită de tot ce sună diferit și pentru că simte că are multe, atât de multe de oferit.
„- Deschide ușa, vreau să văd cum este înăuntru!
Era curioasă ca o fetiță, așa că soțul meu i-a ținut portiera și ea s-a urcat cu gesturi de regină. Toți ne-o amintim pe regina Elisabeta, te rog să-ți imaginezi că în acele clipe, ea a fost realmente regina Elisabeta. Aceleași gesturi, același zâmbet. La Cernavodă. Am găsit și o explicație: a fost soră medicală, probabil pentru că boala are nevoie de blândețe și de rafinament, altfel nu poți să fii empatic. Născută în satul Buhaceni, județul Botoșani, eu am cunoscut-o pe când trăia la Mangalia, pe urmă s-a mutat la Cernavodă. Are un fiu, care avea pe atunci grijă de ea.”
Ecaterina Baciu la 100 de ani, mai 2021, Cernavodă
„În acea zi, cu ea alături, m-am simțit tânără și neștiutoare. Vezi ce zâmbet de regină avea acolo, în mașină?”
Fotografia pe care Diana mi-a și trimis-o câteva săptămâni mai târziu mi-a amintit de bunicii mei paterni, el fost profesor și ea fostă învățătoare, la nunta surorii mele.
Cu puține luni înainte să-i pierdem, la 82 de ani de viață și bolnavi, a fost dorința lor fierbinte să-i fie aproape. Salonul în care avea loc evenimentul era plasat la etaj și mi-i amintesc ca ieri urcând scările cu eleganță, fără să-și trădeze neputința pentru nici măcar o clipă, dovada iubirii pure pentru nepoata lor, deși la sfârșit mi-au mărturisit că se simțeau epuizați. Iar bunica nu a lăsat din mână gentuța ei preferată, din piele lăcuită, grena. Pe care o admiram încă din copilărie și o rugam uneori s-o scoată din husă special pentru ca să o pun pe umăr preț de câteva clipe, prin cameră. Întotdeauna sub privirea ei plină de grijă față de lucrurile la care ținea, dar niciodată refuzându-mi acest favor. Cred că atunci am început să înțeleg că lucrurile sunt importante doar dacă și când aduc oamenii împreună.
Cu câteva zile în urmă, le admiram pe mama și prietenele ei: ce ținută, ce privire rafinată! Am complimentat-o: Arăți ca un star rock. Și ea a râs.
Poate cea mai elegantă actriță a generației mele (iertați-mi subiectivismul), Oana Pellea, scria într-o postare: „secundă de secundă a vieții mele este despre ei, îi conțin pe toți înaintașii mei, întotdeauna este despre noi împreună în clipa de față. Nu exist fără ei. Suntem una.”
Cam despre aceasta este vorba, prieteni. Purtăm cu noi gesturi și zâmbete și eleganță de la tatăl, bunica, stră-stră-stră… bunicul nostru, în cea mai pură formă de manifestare a divinului: viața. De acolo ne vine noblețea. Și de acolo ne vine rafinamentul. Nu, chiar nu s-au născut odată cu noi.
Aș adăuga că noroc înseamnă – pentru cine poate să înțeleagă – și să împarți acest rol de „variantă” a lui „împreună” cu o soră, un frate, un verișor sau mai mulți. Pentru că o problemă poate avea două sau mai multe soluții, iar viața noastră e mai frumoasă plină decât goală, oricât de diferiți am fi.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy!
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format word, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Unde se termină iubirea, începe… conviețuirea
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
