Mă înspăimântă cumpărăturile de sărbători. Oricare sărbători ar fi acelea. Hoardele de cumpărători disperați să ia tot ce e de luat de pe rafturile frumos aliniate devin coșmarul meu. Am evitat întotdeauna să fac asta. De obicei, cam cu doua săptămâni înainte de… „război”, fac cumpărăturile de bază. În ultimele zile înainte de eveniment, merg doar în magazinele mici de cartier, de pe lângă casă sau cele cu articole hande made.
Anul acesta nu a fost să fie conform planului. O răceală soră cu disperarea a dat peste mine, așa că atunci cînd ar fi trebuit să fac cumpărărturile planificate, zăceam în patul cotropit de cele trei pisici confuze dar, în același timp, bucuroase că nu mai plec la serviciu și că mă pot împărți, fiecare cu peticul ei, bine definit din organismul meu răcit.
So, pentru că nu mai erau de niciunele prin casă, cash nici atât, a trebuit să ies din bârlog joi, înainte de frumoasa sărbătoare. Sinuzita am pitit-o sub căciula trasă până la sprâncene, ochii înlăcrimați după lentilele protectoare ale ochelarilor de soare pe care nu i-am dat jos nici când am cumpărat carnea sau mătura cu coadă pentru mama (nu, nu zboară, merci de întrebare!). Febra am pitit-o bine după hainele stratificate de pe mine și scursă subtil în șosetele de lână din bocanci.
Lume… ca la sfârșitul ei. Unii aveau liste bine documentate. Alți căscau gura, buzunarul, cardul sau portofelul. Aveau intenție de cumpărare sau nu, stăteau minute în șir și comparau lista cu ce se găsea pe raft. Dacă nu se identifica obiectul adorației shoppingiste se suna la un expert. „Auzi, dragă, întăritor de frișcă unde ai zis că găsesc?” I se explică la telefon… dar raftul e gol… na, ghinion! Următorul magazin…
Ca să iei mandarine, spre exemplu, trebuie să te îmbrâncești cu bunicile disperate care cumpără „maică, pentru ăia mici care vin cu colindul (de venit nu mai vin că sunt usile închise, câinii răi păzitori fermi ai zăvoarelor și părinții fericiți că plodul stă liniștit pe fotoliu și se uită pe tabletă la nu știu ce joc dăștept), că dacă nu ești pe fază ajungi să iei dor frunzele mandarinelor…
Și povestea se repetă la fiecare raion, la fiecare magazin. Toată lumea cumpără de toate pentru toți. Să fie acolo, că nu se știe cine vine și să ne ne facem de râs. Că asta contează.
Și după cumpărături urmează roboteala: cozonaci, sarmale, fripturi, cârnați, șorici, salate, colesteroale și bile supraevaluate.
Ce vroiam eu să vă povestesc este că în tot acest babilon al cumpărăturilor de sărbători am identificat un grup de femei, de diferite vârste, care merg în grupuri mici. Se opresc din când și se mai consultă ce să ia. Nu iau niciodată un salam întreg, ci jumătate, pentru ca de restul banilor să mai ia un pachet de margarină, că untul e scump.
Pentru că nu înaintam din cauza vizitatorilor ocazionali care se uitau de zece ori în listele de cumpărături și când se hotărau… plecau în alt magazin, am avut timp să le observ mai bine.
Femeile cu pricina aveau câteva dileme: ce vopsea de păr să-și cumpere? Mai deschisă, mai cu nuanțe. Oare se prinde pe ce am eu? Era întrebată vânzătoarea. Se analiza situația și se dădeau sfaturi competente. E clar că bani de coafor specializat nu aveau, așa că se vopseau una pe alta la salonul domestic din bătătură.
Era foarte clar că femeile cu pricina munciseră din greu (se vedea pe chipiul, dar, mai ales, pe mâinile lor) și din banii rămași după ce au cumpărat ceva de pus pe masă, se gândeau că pot suplimenta lipsa din farfurie cu o nouă nuanță de păr, cu oja cea nouă sau cu machiajul mai îndrăzneț. Nu aveau timp pentru dichisuri sofisticate…Nici nu știu dacă le mai rămân bani pentru brad, spre exemplu, se împodobeau ele ca să-l facă pe flămândul de acasă să le vadă și să le dorească mai mult decât pe tremurata piftie din castron.
Și m-am gândit eu la noi, astelalte, care ne strofocăm, asudăm, robotim, întoarcem casa cu susu-n jos de zici că vine sfârșitul lumii și e musai să fie covorul fără scame… cum arătăm la sfârșit de seară numai bune de pus pe genericul unui film de groază. Cu cearcăne, cu sâni lăsați, cu șuvițe de păr alb și riduri gen tranșee. Zici în gând ce te-a învățat mama și bunica și ce ți-a șoptit mătușa binevoitoare, lasă că El, prințul consort, apreciază bunătățile, că dragostea trece prin stomac, că dacă stingi lumina, tot a lui ești. Nțțțțțț… Cam nu-i așa, așa-i?
Așa că de sărbătorile viitoare să lăsăm mazărea fără salată și gelatina fără piftie și să ne ocupăm mai mult de șuvițele albe, de riduri și de colăceii înfășurați pe șolduri.
Dragostea o trece ea prin stomac, dar ochiul șuvița colorată o vede din prima!
Guest post by Aura Dobre
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Vin Sărbătorile, vin! Dar dacă ai cardul de tichete cadou Edenred, nu te doare capul
Hapciu! E gripă, viroză sau alergie?
De sărbători mi-e cel mai dor de tine
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
