De obicei, 1 decembrie e despre România.
Toți românii sunt patrioți de ziua națională a țării noastre. Steaguri tricolore sunt arborate sau fluturate cu drag de copilași.
Românii de pretutindeni își pun, cu mândrie, tricolor la poza de profil pe Facebook. Așa cum puneau odată “je suis Charlie” sau “stați acasă, asta poate salva vieți”.
Pe 1 decembrie e, deci, rândul țării noastre să fie omagiată.
Apoi, de a doua zi, fiecare se întoarce la treaba lui, eventual cumpără câteva podoabe de Crăciun.
*
Anul ăsta însă, românii sunt concentrați la alegeri. La cele trei rânduri de alegeri. Săptămânale. Azi sunt mai divizați ca niciodată. Uluiți de rezultatele de până acum. Dar îndârjiți. Și… hotărâți?!
România eternă și deloc fascinantă. Cum se încheie războiul proștilor cu lumea
Parada militară, ieri – prilej de bucurie, mai ales pentru cei mici, azi ne amintește de războiul de la graniță. Și nouă nu ne place războiul. Niciodată nu ne-a plăcut, de aia niciodată în istoria noastră nu am invadat pe cineva.
Panourile publicitare, prin care unul dintre foștii candidați la prezidențiale și-a făcut campanie, probabil că și ele i-au băgat în sperieți pe români. Nici ostaș, nici general n-au vrut românii în slujba țării. Cei care au ajutat la campanie, poate trebuiau să se gândească de două ori la mesajul subliminal. Să ne amintim numai ce cozi erau la pașapoarte, imediat după izbucnirea războiului din Ucraina…
Suntem speriați de război. Eroismele și actele de vitejie își au locul lor, în cărțile de istorie. De unde n-ar mai trebui să iasă vreodată…
*
Am fost speriați și de Covid. Și am văzut, pe pielea noastră, că nici cei care trebuiau să ne conducă nu înțelegeau exact ce fac.
Oamenii au suportat cu greu acel certificat verde. Unora le-a amintit de Holocaust. Brrr, parcă nici n-a trecut așa de mult de când se vrusese o anume ordine mondială, de când un scelerat antisemit era la cârmă și avea o mulțime de susținători.
Românii au urât acel certificat verde poate chiar mai rău decât popoarele vestice. Le-a amintit probabil de îngrădirea libertăților din timpul comunismului, sechele de care mulți n-au scăpat nici la 35 de ani de la Revoluție.
Și totuși, cum ne explicăm că 48% la sută dintre români consideră că regimul comunist a fost un lucru bun pentru România?!
*
Am și eu un cont pe tik-tok. Un cont de care și uitasem. Poate pentru că intrasem odată pe rețeaua asta de socializare și văzusem un clip cu Ceaușescu, în care el (prin vocea cuiva din zilele noastre), se proclama “cel mai bun conducător pe care l-au avut românii”. Și m-am înfiorat când am văzut câți urmăritori și câtă admirație stârnise, printre comentatori. Comentatori care, de cele mai multe ori nu știu exact unde să pună o cratimă, dar sunt convinși, de exemplu, că fac alegerile cele mai bune în viață.
Mi-am amintit că văd deseori, tot pe rețele sociale, „chemarea” lui Vlad Țepeș în ajutor. Această admirație față de o asemenea cruzime n-am înțeles-o nici în copilărie, nici acum.
Sunt români care visează la un Vlad Țepeș. Eu mă gândesc adesea la Charles de Gaulle
*
În timpul pandemiei de Covid ne-am refugiat în Netflix sau alte canale de streaming. Și, oricât ne-am bucurat că ne-am abătut gândurile de la spaima ce ne cuprinsese, să recunoaștem că ne-am simțit invadați de filme și seriale, absolut toate cu tentă LGBTQ.
Probabil că cei care au gândit asta, au încercat să schimbe mentalități. Să-i obișnuiască pe oameni cu diversitatea. Părerea mea e însă că fac mai mult rău decât bine acestei comunități. Pentru că au cam dus-o la extrem. Iar extremele nu-s niciodată cea mai bună alegere.
Mă gândesc la ce subtil ne-a fost prezentată această comunitate, acum mai bine de 20 de ani, într-unul dintre cele mai populare seriale americane, Sex and the City. Pe cine a deranjat personajul Stanford?! Acum însă, eu, una, abia am putut urmări continuarea serialului – And Just like That, în care ne-au fost introduși, printre altele, și foarte explicit, non-binarii (adulți, dar și copii). Cum spuneam, cred că nu se aduce, astfel, deloc un plus de imagine acestei minorități.
Poate și această promovare exacerbată a dus la dezbinarea societății.
Înțeleg că unora nu le place simbolul curcubeului, însă lucrurile nu pot fi văzute, totuși, doar în alb sau negru.
*
Deși mulți dintre conaționalii noștri merg la biserică doar de Paște, nu putem nega faptul că suntem un popor cu credință în Dumnezeu.
N-aș vrea să iau (și eu) în van numele Domnului. Dar, de-a lungul timpului, știm că oamenii au mai luat, cu convingere, cele mai rele decizii. Bănuiala mea este că, dacă Iisus Hristos s-ar mai coborî pe Pământ, omenirea l-ar mai răstigni o dată…
Ramona este autoarea cărților Nu mai caut succesul și Cea mai fericită zi.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format word, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Alegem Europa sau ieșim din civilizație
Unde ne sunt oamenii sănătoși la cap și la inimă?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
