Nici nu mai contează câte războaie au fost și cât s-a scris despre ele, cele mai aprige lupte se duc pe rețelele sociale. Parcă nici televiziunile nu mai au așa vlagă. Și cu toate acestea baba care dă brânci furcii timpului încă se piaptănă.
Poate că ar fi mai bine să uităm de moarte și să ne bucurăm mai mult de viață, fără arme, fără vanități. Și cine să fie mai îndreptățiți să râdă la urmă dacă nu groparii? Și nu mă refer la cei ce au îngropat economiile naționale, bunul simț și profesionalismul, că despre ei vuiește mass-media, ci la designerii de interior contractați pentru ultimul schimb de locuință, ultima gură de samahoancă înainte de lăsatul viermilor. De ce să privim timpul din colțul prăfuit al morții, când viața ne oferă o perspectivă mult mai bună, merituos de optimistă? Cel puțin viața a inventat o viață de apoi, moartea e posacă.
Unul dintre iluștrii care a dat credit groparilor e fără doar și poate domnul Shakespeare. Ei sunt singurii păcătoși cu adevărat filosofi din toată tărășenia lui “Hamlet”. Solilocviul prințului pălește în comparație cu gargara plină de tâlc a mercenarilor cu lopeți. Mă voi folosi de o traducere personală, mai de cartier, a fragmentului din Actul 5, Scena 1, dar la sfârșitul articolului voi lista un link către textul original.
“Hamlet”, Act 5, Scena 1, de la versul 41:
Un gropar: Care-i ăla care face de te ține și după ce i-a expirat garanția: zidarul, corăbierul sau tâmplarul?
Altul: Sforarul, că lațul rezistă și după o mie de spânzurați.
Un gropar: Bă da’ deștept mai ești, și de bună credință. Spânzurătorile o duc mult și bine. De ce-o duc bine? Pentru că-i îndreaptă pe ăi de fac rău. Pe de altă parte, nu te văd bine când spui că spânzurătoarea e mai tare ca biserica. Da’ mai știi, spânzurătoarea ți-o face ție bine! Ia mai gândește-te …
Altul: Care meșteșugește mai trainic, zici?
Un gropar: Chiar așa, ia zi și cu asta basta!
Altul: Hai sictir că știu.
Un gropar: Cântărește, nu te repezi.
Altul: Să le pun cap la cap … nu știu.
Un gropar: Ești bâtă, vai de capul tău. Iar dacă te mai întreabă vreunul vreodată să spui că groparul, prostule! Ce face groparul prinde și viața de apoi. Ia mai dă o gură de samahoancă!
Acum nu mă aștept să alergați și să vă înrolați în secta lu’ ăla de și-a zis Marin Sorescu după care l-a botezat pe Eminescu și a predicat că bădia Shakespeare ar fi creat lumea în șapte zile. Nu de alta da’ se ține de mână cu d’alde Gligori, galbini ca ceara și cu negru pe sub unghii.
Până la urmă, însă, groparii sunt cea mai optimistă breaslă. Chiar dacă meseria lor a fost eradicată de pe lumea cealaltă, nu se plâng. Și mai sunt și printre puținii care respectă Constituția, Constituția Condiției Umane, Aliniatul 7. Ei nu fură că e destul să-și pună toată lumea pe piept.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Christian Dior și WC-ul din fundul curții – Eleganța vieții pe trepte de contrast
Unde se termină iubirea, începe… conviețuirea
“Sunt într-un proces de dezvoltare personală.” Sună COOL, nu-i așa?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
