Da, nu e doar un titlu menit a capta atenția.
Provin dintr-o familie săracă, economic și moral, iar adolescenţa mea a fost una dintre perioadele cele mai zbuciumate. Mă zvârcoleam printre oameni, neînțelegând ce lipsuri am de nu mă pot mula niciunde. Părinții mei erau credincioși (cu gândul probabil sau poate că nici atât), iar eu am fost crescută la sânul bisericii.
Perseverând în nedumerire, pe la 14 ani, mi s-a înfiripat în minte gândul de a merge într-o mănăstire. Nu atât pentru că mâncam numai rugăciuni la micul dejun (care deseori lipsea), ci cât pentru a scăpa de mine, de ai mei, de atâtea întrebări ce izvorau din mine.
Așa că, iată-mă, la 17 ani, la mănăstire.
Un ambient demn de Holocaust, iar orice cuvânt mi-ar fi în plus. Nu mi-a potolit suferința, ci a intensificat-o mai mult.
Aveam să fug la 18 ani, iar la 20 de ani, din fragedă voință, am început sa mă prostituez.
Fac o pauză acum…
Încerc sa-mi amintesc ce s-a întâmplat cu viața mea atunci, căci am folosit drept mecanism de apărare uitarea.
Mi-era frică; de moarte, de oameni răi, de suferința oamenilor.
Nu mă vedeam cu oricine, ci încercam să selectez acele persoane. Mă întâlneam cu circa două-trei persoane în fiecare zi, iar asta a durat cam trei luni. Să spun că era oribil m-ar declasa din statutul de om.
Nu eram eu și nu eram acolo.
Nu știam să mimez, nu știam să manipulez, nu știam și, la un moment dat, chiar îmi era rușine să mai cer bani.
Cred că unora le era milă de mine, iar alții se mirau nespus de mult, căci nu mai văzuseră în veci o prostituată ca mine.
M-am îndrăgostit, evident, de câțiva dintre ei, iar ei s-au îndrăgostit de mine.
Era o stare jalnică, din care îmi doream să ies. Mă simțeam vinovată, murdară și ieftină. Așa am și fost.
Și totuși… în orice situaţie a vieții aș fi fost pusă, nu putem să nu deschid uşa conștiinței mele și a integrității morale, care îmi băteau în piept de fiecare dată.
Au trecut câțiva ani de-atunci, iar viața mea a continuat doar în creștere.
Nu mă mai învinovățesc pentru ce am fost, căci nu am fost eu însămi. Ceea ce sunt acum nu e nimic din monstrul care a fost…
Toate semnele închise în mine au făcut posibilă intrarea luminii…
Mulțumesc că mi-ați acordat șansa de a mă povesti fără a-mi dezvălui identitatea.
Nu putem schimba trecutul, dar, cel puțin, îl putem împărtăși.
Guest post by Z*
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
