Îmi plac oamenii frumoși, excepționali, care nu-și frâng coloana vertebrală. Oamenii care spun: nu pot să rămân aici, prețul pe care mi-l dați e prea mic pentru mizeriile pe care trebuie să le înghit din zori și până-n seară. Viața mea, secundele astea, minutele care-mi șuieră în goană pe la ureche, nu le pot întoarce. Le trăiesc acum, o dată pentru totdeauna. Îmi plac oamenii care spun: eu aleg cum să supraviețuiesc, care nu se tem să se arunce în val și să despice spuma. Îmi plac oamenii care ies din falsul lor confort și-și julesc mâinile și coatele ca să-și croiască drum spre lumină.
Îmi plac oamenii care nu zâmbesc convențional. Cei care râd cu poftă și cheltuie ore cu prietenii, cu cei pe care pot să-i sune în miez de noapte și să le spună că au o temere. Cu cei care nu-i uită și care le iartă derapajele, stările deprimante, angoasele, frustrările. Care-i acceptă pentru ce sunt, pentru că există, nu pentru cine sunt. Cu cei care nu ar face nimic, voit și conștient, ca să le rănească sufletele.
Îmi plac oamenii care cunosc sensul cuvântului prieten. Care nu-l scuipă cu ușurință vulgară în orice loc sordid. Îmi plac oamenii care au gustat miezul cuvântului iubire. Care nu stau captivi într-o relație legitimă doar pentru că așa se cade. Îmi plac oamenii care nu spun: nu am altă variantă. Îmi plac oamenii care găsesc variante. Care nu lasă ipocrizia să le guverneze existența, care nu fac sluj ca să-și păstreze bruma nenorocită de arginți. Îmi plac oamenii care iau decizii. Oamenii care nu au vertij nici atunci când sunt pe buza prăpastiei. Îmi plac oamenii încăpățânați. Capabili să o ia de o sută de ori de la capăt. Cei care au căzut în genunchi și nu au rămas acolo, plângându-și soarta. Oamenii pe care viața i-a trântit cu poftă în praf și ei s-au ridicat și i-au zâmbit disprețuitor. Îmi plac oamenii care se ceartă cu cerul că le ascunde soarele și le arată norii. Îmi plac oamenii care strâng din pumni și înfruntă vocea și privirea lumii.
Îmi plac oamenii care au păreri și curajul să le spună cu voce tare. Îmi plac oamenii inteligenți. Aș sta ore întregi să-i ascult și m-aș simți vindecată de toți demonii.
Îmi plac oamenii care se roagă seara să alunece într-o călătorie. Să urce stânci, să coboare din avion în locuri exotice, să simtă brațe de care le e dor, să se audă strigați. Îmi plac oamenii care prețuiesc visele ca pe un dar de care mulți nu suntem conștienți. Îmi plac oamenii care nu pun la zid, nu-i judecă pe alții și nu au prejudecăți. Îmi plac oamenii care s-au născut nonconformiști. Care nu fac asta forțat. Îmi plac boemii care se trezesc dimineața cu gândul să ignore orice program și orice disciplină.
Îmi plac oamenii care au citit mai mult decât mine. Care au ceva de spus și de scris. Îmi plac oamenii cu talent. Mă vindecă de mediocritate.
Îmi plac oamenii care-și păstrează în sertare ascunse amintirile. Cei care nu se tem de trecut și de viitor. Îmi plac oamenii care-și asumă gesturi, legături, spuse, vise, priviri, dorințe…
Citiţi şi
”Nicăieri şi niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim proști”
Atenție la clișeele „corecte politic” care manipulează votul!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
