Când am văzut-o prima dată, în urmă cu vreo șase ani, să-i propun o bazaconie – eu fiind la un ziar (nuca) și ea având, printre altele, un salon de înfrumusețare la Hilton (peretele) – am știut pe loc a cui este. Bazaconie, ne-bazaconie, la întâlnire au piuit scurt senzorii de recunoaștere și confort și de-atunci totul a fost simplu. Fiindcă așa e cu Smaranda, fata lui Vornicu, ca atunci când ajungi acasă după o absență, oricât de lungă – știi de unde să o iei, știi că poți conta pe ea, știi că și ea știe. Trecură anii și am făcut lucruri și fără să ne revedem ochii toată ziua-bună ziua, și aflu că Smaranda va modera emisiunea De la A la infinit pe TVR! Da, acea emisiune, a lui Tudor Vornicu! Tudor Vornicu și Restul! Atât de populară încât l-a costat cariera… Și femeia asta, fie-sa, s-a pus pe treabă din octombrie, cu tot ce știa și nu știa, cu aceeași pasiune renăscută din amintirile nearse de timp.
Ce vrea publicul, Smaranda?
Una dintre ideile pe care le detest este aceea că “dăm publicului ceea ce ne cere”. Hai să ne amintim de unde am plecat: de la două ore de program de televiziune pe zi, mai precis două telejurnale de câte jumătate de oră plus puținul care mai încăpea între ele. Ce vroia publicul românesc atunci? Nu vroia publicul calitate în televiziune, nu vroia decență, nu vroia bun simț? Unii i-au dat ce au crezut ei de cuviință, gunoi și perle de-a valma, iar publicul a înghițit și continuă să înghită. De aceea cred atât în rolul fundamental al televiziunii naționale ca instrument formator, cât și în nevoia imperioasă de a avea o dezbatere serioasă pe tema responsabilităților mass media din România. Producția de televiziune nu este egală cu producția de pungi de plastic. Vine cu un alt set de răspunderi.
De ce crezi avem urgentă nevoie și ce poate face tocmai o emisiune divertisment?
Personal, cred că prioritățile noastre – dacă vrem să supraviețuim că popor – trebuie să fie sănătatea, educația și cultura. Pentru ele trebuie să muncim, pentru ele trebuie să generăm succes economic. Avem nevoie de un exercițiu de onestitate, de o privire clară în oglindă. Trebuie să ne cunoaștem și să ne acceptăm, cu bunele și cu relele noastre, cu tot ceea ce suntem în mod real, nu în tablouri idilice. Apoi, trebuie să dezbatem, să dialogăm. Civilizat, respectând opțiunile și părerile celui de lângă noi, căutând soluția comună. În al treilea rând, nu ultimul, trebuie să practicăm respectul. Pentru noi înșine, pentru cei din jur. Iar noi – echipa și postul de televiziune – vrem să oferim o alternativă. Vrem să arătăm că se poate și altfel. Eu, una, voi face tot ceea ce depinde de mine pentru ca fiul meu, fiii noștri să trăiască un mâine decent, civilizat.
După definiția de dicționar, a fi vedetă nu e tocmai de bon ton.
Cei sau cele care decid “să se afirme cu orice preţ” vor afla, mai degrabă repede, că prețul e unul exorbitant. Dacă vor să cunoască anticipat deznodământul, să citească “Faust”. A fi vedetă nu e un scop în sine – vedetele adevărate sunt cele care ating celebritatea făcând altceva, ceva semnificativ, știu eu, cântând dumnezeiește, dansând senzațional, obținând un record de vreun fel. Pe scurt, combinând predispozițiile naturale cu foarte multă muncă. Infotainment-ul, la mare modă acum, are și această nefericită consecință: fabrică vedete din nimic.
N-ar putea “fabrica” oare bun-gust? Poate-i molipsitor.
Bunul-gust este un sistem. Un model după care învățam să facem alegerile personale și care dovedește capacitatea noastră de a identifica ceea ce este “bun” sau “frumos” în ceea ce ne înconjoară. Bunul-gust nu se ia dintr-un strănut, are nevoie de ceea ce medicina numește o “perioadă de contagiune” îndelungată. Și mai are nevoie de un teren fertil. De oameni care să nu gândească strict în termeni de subzistență. De oameni care să își poată acorda minutul sau ora în care să nu se gândească dacă și cum vor apuca ziua de mâine. Bunul-gust nu poate înflori cum se cuvine în afara sau în absența educației.
Și a educa cui îi revine?
Nouă, tuturor. Arătatul cu degetul către unii ori către alții este inutil și toxic. Ar fi bine să ne urnim și să decidem cum vrem să arate România peste 50 de ani. Pentru că vorbim despre România copiilor noștri, cei pe care îi educăm astăzi.
Tatăl şi bunica Smarandei: Tudor Vornicu şi Sylvana Gianetti Vornicu
Ar trebui copiii alungați din față televizoarelor?
Televizorul nu înseamnă doar programe dubioase, umor îndoielnic ori goliciune de trupuri și de conținut. Înseamnă și documentare de știință, de artă, mari filme, interviuri, știri din toată lumea. A alungă copiii din față televizioarelor ar însemna să îi alungăm din societate. Ar fi mai bine să îi educăm în a fi selectivi în mod inteligent, în a ține ochii deschiși doar pentru ceea ce contează cu adevărat.
Atunci, cum ar trebui să arate o emisiune pentru ei? Altădată, la o emisiune de divertisment, de exemplu, nu era nevoie să le acoperi nici ochii, nici urechile.
Să-ți povestesc ceva. Serile trecute îmi plimbam câinele. Pe lângă mine trecea un grup de copii – să fi avut în jur de 11-12 ani -, erau și fete și băieți. În secundele în care ne-am intersectat, am auzit cel puțin zece termeni “fără perdea”, cum îți place ție să îi numești. Și asta nu e din cauza televizorului. Televizorul, așa cum este el astăzi, este demonizat, însă nu este nici pe departe marele vinovat. La ce bun emisiuni pentru copii candide, pline de pilde, dacă aceiași copii își aud tatăl înjurând birjărește atunci când e la volan? Sigur, nu trebuie să permitem expunerea la vulgaritate, la proastă creștere, la necinste, la anti-modele. Însă trebuie gândit un sistem – ce facem cu internetul, ce facem cu rețelele de socializare, ce facem cu educația? Putem discuta până mâine pe tema asta. Și e bine să discutăm, este obligatoriu să discutăm pe tema asta, dacă vrem un viitor altfel.
Străbunica Louise Constantin Gianetti, la o vânătoare prin Munţii Vrancei
Pe băiatul tău cu ce l-ai crescut? L-ai putut feri de TV?
Cu brânză de vaci făcută în casă, biscuiți și mere date pe răzătoarea de sticlă. Cu conștiința că este liber. Și cu maniere. Nici acum, când e om în toată firea, nu poate să îmi spună un banc mai colorat fără să îl strice. De TV nu am încercat să îl feresc. Cred că educația acționează ca un filtru natural. Acum nici măcar nu are televizor.
Dar tu ai, nu? La ce te uiți?
Evident, mă uit la acele programe ale TVR care mă interesează. Sunt un mare admirator al programelor BBC și al unora dintre posturile franceze. Plus Discovery, History, VH1 Classic și, evident, al emisiunile culinare.
Că veni vorba de culinar, de ce tocmai despre mâncare ți-ai făcut un blog și nu despre beauty, ţinând cont de ceea ce ai ales la un moment dat să fie una din afacerile tale?
Zâna Eficienței, alter ego-ul meu virtual, s-a născut tocmai din îmbinarea a două dintre activitățile mele preferate: scrisul și gătitul. Despre beauty scrie multă lume și scrie bine. Iar site-ul meu nu a fost gândit ca un instrument de autopromovare sau de promovare a unuia dintre proiectele mele de business. Din contră, am încercat să rămân cât mai departe de zonă afacerilor, să fie ceva omenesc și relaxat.
Smaranda împreună cu Mariana Vornicu, “cea mai frumoasă mamă”
Dacă nu l-ai fi avut ca tată pe Tudor, ți-ar fi trecut prin cap să te faci om de televiziune?
Habar nu am, probabil că nu – în fond, sunt destul de timidă. Poate că televiziunea este molipsitoare în același mod ca și bunul-gust, prin expunere îndelungată.
Acum trebuie să fie și mai “greu” numele Vornicu…
Îl duc cu plăcere și cu responsabilitate. Smaranda Vornicu nu înseamnă doar Tudor Vornicu, ci o întreagă dantelărie de figuri, de caractere, de povești de familie. Destinul meu este doar unul dintre capitolele unui arbore genealogic stufos și viguros, de care sunt extrem de mândră
A fost Tudor modelul pentru bărbații din viața ta?
Inevitabil, au fost fibre din caracterul lui, din felul lui de-a fi, pe care le-am căutat întotdeauna. Capacitatea de a fi domn, chiar și în cele mai dificile momente, fără a deveni ridicol. Umorul. Gingășia în momente bine alese. Setea de informație. Urnirea mașinăriei de muncă – asta a fost el, o maşinărie de muncă, un fel de țânc încăpățânat.
În seara de Crăciun, Smaranda cu bunica ei, Alexandrina Vasilescu
Umorul, cum era umorul pe vremea aia, când, oficial, era arestat și parcă transmitea codat din închisoare?
Umorul, din fericire pentru noi toți, este un lucru extrem de complex și de personal. Are atâtea straturi încât ne-a permis să îl folosim pe post de cod Morse în anii comunismului. A fost camuflat și în locuri în care nu există, dacă e să ne gândim la marile texte clasice puse în scenă în teatrele românești. O replică celebră, spusă într-un anume fel de un mare actor, făcea înconjurul Bucureștiului în câteva ore. Și părea absolut nevinovată!
Ce-i trebuie azi unei emisiuni de divertisment ca să fie cel puțin interesantă?
Nu există subiect neinteresant. Interesul vine odată cu unghiul, cu punctul de vedere din care îl abordezi. Pentru acest lucru mă străduiesc acum – să iau subiecte despre care ni se spune că sunt “neinteresante” pentru public și să le redau sclipirea. Aș vrea însă să evităm suprapunerea dintre “interesant” și “generator de rating” – de această suprapunere s-au folosit și se folosesc cei care tot coboară ștachetă în media românească.
Longevitatea magazinului De la A la infinit va avea oare parte de răbdarea necesară pentru a se coace și a ajunge din nou ce-a fost și, de ce nu, chiar mai mult?
Sper ca emisiunea să rămână în grila de programe cel puțin până când are șansa de a-și atinge maturitatea. Rețeta ei se va modifica probabil până când această maturitate este atinsă, până când găsim raportul corect între diferitele “ingrediente”. Lucrăm încă la reglajele fine, tatonăm, așa este și firesc – să încerci să te pui în acord cu ceea ce vezi că își dorește publicul tău țintă, fără a compromite conceptul de la care ai pornit.
Mai pui și altceva la cale?
Dacă vorbim despre televiziune, mi-aș dori să reușesc cumva să aduc pe micul ecran pasiunea mea pentru mâncarea bună, pentru gătit, pentru ingredientele de calitate – mă gândesc la mai multe variante în acest sens. Planuri am din abundență, însă cel mai mult mi-aș dori să (re)găsesc timpul pentru a scrie disciplinat. Deocamdată, mă concentrez pe proiectul de televiziune.
Concentrează-te, că bine faci! Succesul să te pască în 2014! 🙂
Patru generaţii de femei. De la dreapta: Ana Vinesh Radovici (străbunica), Alexandrina Vasilescu (bunica), Mariana Vornicu (mama), Smaranda
INTERVIU FULGER
Model de om de televiziune?
Bernard Pivot și al său “Bouillon de culture“.
Cum se poate compromite un om de televiziune?
Foarte ușor. Renunțând la standarde, alegându-și în mod greșit proiectul, încercând să fie altcineva decât este.
Invitații visați?
Graydon Carter, editorul șef al Vanity Fair, Nigella Lawson și pe Dalai Lama. Nu neapărat în aceeași emisiune. Și nu neapărat în această ordine.
Despre maniere…
Manierele fără substanță nu mă interesează. Îmi plac oamenii care știu să respecte spațiul personal al celorlalți și care înțeleg că anumite conveniențe structurează frumos relațiile dintre noi.
Independenţă materială și feminitate?
Combinate în măsură justă, cred că dau un cocktail foarte bun. Feminitatea însoțită de independența materială obținută prin muncă, prin respect de sine, prin verticalitate (și nu prin orizontalitate premeditată) este, după mine, rețeta profilului feminin al viitorului.
Cum ai ajuns în politică?
În căutarea unei căi pentru a genera schimbarea, progresul.
“Greaua moștenire”?
O scuză, nimic mai mult. Mă uit cu circumspecție la cei care se folosesc de această nefericită expresie.
Ce te doare cel mai rău?
Individualismul orb. Convingerea unora că își pot trăi viața fără a ține cont de consecințele acțiunilor lor asupra celor din jur, asupra lumii. Înregimentarea.
A pierdut România pariul cu civilizația?
Încă nu cred că l-a pierdut. Mai există oameni care spun “te rog”, “îmi cer scuze“ și “mulţumesc”. Și, pe deasupra, mai și cred ceea ce spun.
Modelul tău de şcoală?
Nu cred că e bine să gândim în termenii unor modele naționale de școală. Îmi plac acele sisteme care încurajează creativitatea, dezbaterea și inițiativă.
Ce ești dispusă să faci pentru bani mulți?
Să muncesc mult.
Cum îţi faci programul zilnic?
Cu prea mult optimism. Îndes în orele active ale zilei tot ce pot și, de multe ori, las pe dinafară lucrurile importante pentru mine: plimbarea în aer liber, timpul cu mine însămi, scrisul. Din fericire, nu pot funcționa la capacitate optimă fără „combustibil” alimentar și fără șapte ore de somn.
Puteți urmări magazinul De la A la infinit în fiecare sâmbătă, pe TVR 1, TVR HD şi online, pe TVR+.
Citiţi şi
Christian Dior și WC-ul din fundul curții – Eleganța vieții pe trepte de contrast
Învățătorii, timpul, barbaria și lucrurile de neacceptat
Ce au în comun Trump, Putin și Georgescu
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
